sâmbătă, 6 august 2022

Tentația firescului - Raluca Faraon, revista Poezia,nr2/2022

 
                                  





Teo Cabel (poet, eseist și publicist buzoian) este o prezență extrem de discretă în spațiul cultural românesc, dar tocmai din pricina aceasta, critica literară trebuie să semnaleze mai mult ca oricând meritul unui scriitor talentat de a releva firescul trăirii în contextul lumii noastre agitate și egolatre. Poezia din volumele sale (Tablouri fără semnătură, Merg mai departe, Labirintul, Fluture în pustiu, Obiect în plutire) este meritorie prin naturalețea exprimării, prin evitarea experimentului gratuit, este convingătoare prin emoția netrucată, rar străbătută de ironie sau nostalgie dozate.
Cel mai recent volum al său de poezie – Obiect în plutire – a apărutîn 2022 la Editura Neuma, în care Camelia Iuliana Radu semnează prefața, iar pe coperta a patra, Horia Gârbea îi oferă un scurt, dar elocvent cuvânt de însoțire: „Autor matur și sigur de sine, arborând cam tot timpul un surâs autoironic, dar blând, Teo Cabel încearcă să regăsească punctul zero al umanității cu eleganță și simplitate”.
Este poate cel mai mare atu al scrisului său acesta: firescul. La sfârșitul lecturii plachetei de versuri Obiect în plutire, tresari revelator: Iată un om, iată cât de simplu și profund trebuie să devină acest gând al revelației umanității din noi. Deși este poezie, cărticica lui Teo Cabel mi-a amintit de două scrieri narative. Una îi aparține lui Leonid Andreev, Bergamot și Garaska, o schiță în care un vardist aduce în casa sa un infractor în seara de Paști, îl omenește, îl pune la masă, îi dă un ou roșu, iar vagabondul Garaska izbucnește în plâns pentru că Bergamot i se adresează cu prenumele și patronimul: „Gherasim Andreeici”. A doua este un fragment din romanul Un secol de ceață, de Matei Vișniec. 
Același mecanism de declanșare a plânsului: un nebun este chemat de directorul spitalului la o discuție amicală și i se oferă o gustare: „Îmi vine să plâng când mă gândesc la cât de puțin îi trebuie omului ca să fie om. Omenescul din om nu cere mult ca să fie menținut în viață, hrănit… O vorbă venind din suflet,, o roșie tăiată în două…”.
Uneori uităm cât de miraculos e să tresari în fața vieții („toate sunt din lumea aceasta/ […]/ toate astea se cheamă unele pe altele/ nici nu știu de unde ies/ ca picăturile de ploaie merg”), a naturii („orizontul își fâlfâie penajul peste țipăt”), a dimineții („paharul e plin cu dimineață”). Uităm cât de importantă este legătura firească între generații (și sunt câteva referiri la tată și la bunică în texte absolut remarcabile!). Uităm că poetul este dator să semnaleze firesc angoasa și binecuvântarea de a fi om, chiar cu dualitatea aceasta asumată: „priviri lance, buzdugan, glonț, pumni/ ei, și câte o floare,/ mai multe, multe,/ un parc întreg/ zgomotul se estompează// se face liniște/ sub boltă/ sunt eu cu mine/ ne uităm unul la celălalt/ ne dăm mâna, ce să avem de împărțit/ […] nu, azi e bun un ceai/ o felie de lămâie și o picătură de rom”.
Teo Cabel scrie măsurat, dar profund și versul său e de impact major dacă poeziile sunt citite dintr-o răsuflare. Nu se simte nicăieri cizelarea repetată e versului, ceea ce este meritul său, dar se vede că e un
vers lucrat, gândit, poate și pentru că Teo este sever cu textul scris, un  obicei bun ce vine din lectura critică asumată și pentru că el însuși scrierecenzii critice atente. Fără a realiza arte poetice propriu-zise, o preocupare constantă în cartea aceasta o reprezintă căutarea sensului poeziei: „plânsul cuvintelor”, „simțeam cum se surpă cuvintele în mine/ Coloane de templu păgân”, „cuvintele se reconstruiau singure/ Se înălțau/ Cu aripile întinse”, „umbre în sticle cuvinte de gheață piroane/ în carnea irisului”. Sunt definiții poetice percutante, iar uneori, reflecția realului îmbracă haina atât de fragilă a „încuvântării”: „florile gerului se hrănesc din literele lor/ litere de gloanțe// rămân găuri zdrențuite pe margine/ le umple treptat lumina”.
De admirat că impasul în care orice scriitor de azi ar putea cădea la gândul că nu mai e nimic de spus după atâtea secole geniale de poezie e tratat în cheie ludică și responsabilă: „orice foaie albă/ deține toate poeziile din lume/ dai cu degetul peste suprafața rece/ simți/ alegi cuvântul/ sau te alege el (nu te crede așa mare demiurg)”.
Fără a se încadra într-un curent literar, Teo Cabel are un semn alsău distinctiv: creează emoție, fiind foarte cerebral și asumând profundteme de reflecție. Poezia sa este curată, limpede, ca o rugăciune spontană.
Și merită citită cu prisosință!






vineri, 17 iunie 2022

„Bine Înțeles”... „Jucătorul”, Sorin Poclitarul și muzica folk, Ștefania Iacob

Conacul Trandafirilor” din parcul Crâng, Buzău, a găzduit  în seara de  16 iunie, ora 19, un moment poetic și muzical, de excepție.

Sorin Poclitaru, poet, și Ștefania Iacob, cantautor, au suspendat pentru aproximativ două ore realitatea curgerii lumii în timpul său relativ și ne-au  purtat ca într-un montagne russe în universul poeziei și al cântecului.

Ironic, autoironic de clasă, Sorin Poclitaru trădează mai multă sensibilitate la un contact face to face cum am avut ocazia să simt eu.

Ochii sunt oglinda sufletului.

Spațiul intim, public de vârste diferite, care a aplaudat însă, la unison.

Am avut bucuria să stau lângă epigramistul Florin Rotaru, care a și  citit câteva epigrame.

Vali Doaga a fost prezent nu doar fizic, ci și vocal.

 În sală au fost prezenți, Mariana Cabel Dan Ionel Dinu, Marilena Răghinaru,  Angela Petre, Ștefan Dima Zărnești, Ionuț Paraschiv, Trandafir Sâmpetru.

Mulțumesc organizatorilor Diana Toma și Radu Roxelana pentru invitație. Felicitări!





                                                       Sorin Poclitaru
                                                        Ștefania Iacob, Sorin Poclitaru
din sală
                                                  Eduard Antochi, sunet, Sorin Poclitaru
                                                              Dan Ionel Dinu, Angela Petre
Radu Roxelana, Stefan Dima Zărnești

Teo Cabel, Sorin Poclitaru
Radu Roxelana
Mariana Cabel, Dan Ionel Dinu

Vali Doagă, Sorin Poclitaru, Diana Toma

Florin Rotaru și epigrama








Foto: Teo Cabel

vineri, 3 iunie 2022

Bookfest 2022











La standul editurii Neuma

Cu „monstrul lui Camelia Iuliana Radu
Ferestre, Dana Banu
Horia Gârbea

Horia Gârbea editorul

Horia Gârbea, începutul evenimentului Neuma






Carmen Tania Grigore, Horia Gârbea





                                                          Christian Crăciun, Daniela Șontică
                                                                     Codruț Radi, Lucian Gruia
                                                                       Codruț Radi
                                                           Christian Crăciun

                                                                  Eugen Barz
                                                   Evelyne Maria Croitoru
                                                                Gabriel Burlacu
                                                                       Miruna Drăghici
                                                                            Liviu Capșa


                                                     Mihaela Vechiu, Carmen Tania Grigore
                                                        Mircea Teculescu, Horia Gârbea
                                                                      Mircea Teculescu

Nicoleta Milea, Carmen Tania Grigore

Marilena Apostu
Liviu Ioan Stoiciu și eu
Liviu Ioan Stoiciu dând autograf
George Vulturescu și eu
Ana Maria Păunescu


Cosmin Andrei Tudor