joi, 2 noiembrie 2023

Prezentul literar nu se duce pe apa morii-Teo Cabel

 


    Pe 26 octombrie la „Iazul Morilor” sub egida AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România) s-a desfășurat un eveniment cultural, prilej pentru scriitori de la București și Buzău să-și depene realizările din timpul anului și să arvunească viitorului noi proiecte. Inginerii au venit din partea tehnică cu darurile emoției știind că echilibrul este unul din secretele unei vieți frumoase.

    Manifestarea literară s-a desfășurat sub moderarea lui Laurențiu Belizan, poet buzoian și Nicolae Vasile, scriitor, prof. universitar, din partea bucureștenilor.  Atmosfera  a cunoscut emoții artistice  diversificate, auditoriul beneficiind de prestația muzicală a cantautorului Nicu Zota și de expoziția pictorului Gheorghe Ciobanu.  A fost prezentat volumul Dialogurile fascinantei geneze, editura Editgraph 2023, de către Ionel Stănuță, unul dintre cei trei autori (pe copertă au mai semnat, Sorin Burlacu și Cristian Ionescu) sub coordonarea  domnului Vasile Moraru, președinte de onoare al AGIR Buzău.

    Au fost prezenți Ștefan Petriceanu-președinte AGIR Buzău, conferențiar universitar dr. Universitatea Politehnică București, jurnalista Cătălina Jingoiu, pictorul Gheorghe Ciobanu.

    În centrul atenției, cu textele citite, au fost elevele: Sofia Luncașu - clasa a IX-A  Colegiu  Național „B.P. Hasdeu” – proză; Bîscă Ana-Maria Gabriela - clasa a XI-a, Liceul Tehnic – poeme; Andreea Vighireanu - clasa a XII-a, colegiul Național „Mihai Eminescu” – proză. Au făcut o impresie bună și au primit aplauze binemeritate.

    Duelul literar a fost alternat de către mediatori astfel: Marilena Dumitrescu Enescu (inginer), redactor șef adjunct Revista „Dor de infinit”, București; Gina Zaharia, poetă USR filiala Bacău, Buzău; Constantin Gavrilescu (inginer), director Revista „Amprentele Sufletului”,București; Teo Cabel redactor șef revista Literadura, Buzău; Grigore Curcanu (profesor de limba română), director Revista „Dor de infinit”, coordonator al Cenaclului literar cu același nume, ce activează la Biblioteca Metropolitană din București; Tudor Cicu, scriitor, USR filiala Constanța, Buzău; Nicolae Vasile, București; Laurențiu Belizan, poet membru USR filiala București, Buzău.

    Mulțumesc lui Laurențiu Belizan pentru invitație. Mi-a făcut plăcere să îmi serbez prima parte a  zilei mele de aniversare într-un mediu literar!

    A fost o zi frumoasă de toamnă cu cafea bună și multă atenție din partea gazdelor, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”!





























foto: Gina Zaharia
















foto poze eveniment Teo Cabel






























 


 

 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu