Rațele și ...doamna cucurbitaceelor - Editorial, Revista Literadura nr. 37/ Septembrie/ 2025

 Editorial

    Mergeam prin parc și observam cum se schimbă natura. Toamna a mușcat aerul și de la el se transmite la copaci, la plante, la atmosferă, mai ales dimineața și seara. Pentru o zi de început de toamnă, a fost rezonabil, bunicuțe generoase își plimbau nepoțeii, pensionarii jucau table și remi la locul lor bine știut pe care îl frecventează cu frenezie tinerească.

    Pe lac agitație și măcăit. Multe rațe erau strânse la un loc, pe apă și pe mal, care mai de care să apuce câte o bucată de pâine, pe care un domn cu părul alb le-o arunca cu vădită satisfacție.

Se și băteau unele, cum să ajungă o pâine la mai mult de cincizeci de rațe?

De ce omul intervine, dintr-o așa-zisă bunătate, în viața animalelor sălbatice?

Le dereglează bioritmul. Pâinea nu este un aliment pentru rațe. Nu este sănătos,lenevește firea animalului.

    Ne îndepărtăm de lucrurile simple, le complicăm cu slăbiciunile noastre.

Vrem să intervenim și în structura naturii, să facem ceea ce Dumnezeu bun a făcut, după pofta noastră.

Care este scopul vieții actuale a omului? De ce se zbate?

Sensul, în viața noastră, este amplificat și valorificat de creativitate, artistică, managerială, educațională. Experiența momentelor fericite, de împlinire sufletească, materială, socială.

Chiar și suferința are rolul de a căli firea umană. Suferința personală.

    Modalitatea prin care faci față celei care te depășește, nu îți aparține, dar, pentru a supraviețui, trebuie să găsești felul de a o ingera și a o transforma în materie generatoare de sens. De multe ori folosim metafora în exprimare fără a fi conștienți, în viața cotidiană. Dar este bazată pe experienţă personală.

Gândindu-mă așa, treceam pe lângă copii alergând bucuroși, punând întrebări celor care îi însoțeau. Unul spuse cu o voce înduioșătoare: Dacă îmi dai o înghețată mică, o să mă culc după-amiază. Înghețata este rod al bunătății sau o unealtă speculativă precoce?

    Pe drum, am întâlnit o măturătoare. M-a surprins fața luminoasă și ea, îngrijită. Mătura cu degajare, trotuarul rămânea curat în urma ei, parcă aspira frunzele. Ne place curățenia, dar, de cele mai multe ori nu să o facem noi.

Oamenii aceștia dau valoare și demnitate meseriei lor.

    Mergeam făcând o comparație, plecând de la omul care aruncă o pâine,

nefolositoare, la rațe, la cei care aruncă promisiuni electorale.

                                                                                                                                      Teo Cabel

https://literadurarevista.blogspot.com/2025/09/literadura-nr37-septembrie-2025.html