Teo Cabel

vineri, 19 septembrie 2025

Rațele și ...doamna cucurbitaceelor - Editorial, Revista Literadura nr. 37/ Septembrie/ 2025

Editorial

Mergeam prin parc și observam cum se schimbă natura. Toamna a mușcat aerul și de la el se transmite la copaci, la plante, la atmosferă, mai ales dimineața și seara. Pentru o zi de început de toamnă, a fost rezonabil, bunicuțe generoase își plimbau nepoțeii, pensionarii jucau table și remi la locul lor bine știut pe care îl frecventează cu frenezie tinerească.

Pe lac agitație și măcăit. Multe rațe erau strânse la un loc, pe apă și pe mal, care mai de care să apuce câte o bucată de pâine, pe care un domn cu părul alb le-o arunca cu vădită satisfacție.

Se și băteau unele, cum să ajungă o pâine la mai mult de cincizeci de rațe?

De ce omul intervine, dintr-o așa-zisă bunătate, în viața animalelor sălbatice?

Le dereglează bioritmul. Pâinea nu este un aliment pentru rațe. Nu este sănătos,lenevește firea animalului.

Ne îndepărtăm de lucrurile simple, le complicăm cu slăbiciunile noastre.

Vrem să intervenim și în structura naturii, să facem ceea ce Dumnezeu bun a făcut, după pofta noastră.

Care este scopul vieții actuale a omului? De ce se zbate?

Sensul, în viața noastră, este amplificat și valorificat de creativitate, artistică, managerială, educațională. Experiența momentelor fericite, de împlinire sufletească, materială, socială.

Chiar și suferința are rolul de a căli firea umană. Suferința personală.

Modalitatea prin care faci față celei care te depășește, nu îți aparține, dar, pentru a supraviețui, trebuie să găsești felul de a o ingera și a o transforma în materie generatoare de sens. De multe ori folosim metafora în exprimare fără a fi conștienți, în viața cotidiană. Dar este bazată pe experienţă personală.

Gândindu-mă așa, treceam pe lângă copii alergând bucuroși, punând întrebări celor care îi însoțeau. Unul spuse cu o voce înduioșătoare: Dacă îmi dai o înghețată mică, o să mă culc după-amiază. Înghețata este rod al bunătății sau o unealtă speculativă precoce?

Pe drum, am întâlnit o măturătoare. M-a surprins fața luminoasă și ea, îngrijită. Mătura cu degajare, trotuarul rămânea curat în urma ei, parcă aspira frunzele. Ne place curățenia, dar, de cele mai multe ori nu să o facem noi.

Oamenii aceștia dau valoare și demnitate meseriei lor.

Mergeam făcând o comparație, plecând de la omul care aruncă o pâine,

nefolositoare, la rațe, la cei care aruncă promisiuni electorale.

Teo Cabel

https://literadurarevista.blogspot.com/2025/09/literadura-nr37-septembrie-2025.html

joi, 19 iunie 2025

Când te cerți cu dorul - Teo Cabel

foto: Teo Cabel-parcul Crâng, Buzău.

când dorul nu a mai știut dacă este dor

sau doare

i-am zis să se ducă

unde vrea el

să-i fie bine

nu s-a dus

mi-a zis ca nu pleacă singur

luându-mă după el am ajuns

într-un crâng

verdele a început să vibreze

ca un pește

departe de apă

dorul alerga lovindu-se de toate

am obosit și m-am așezat lângă un copac

cât a trecut?

amurgul îmi îmbraca umerii

am plecat să-l caut

se înnoptase

era pe o cărare trântit

- ce faci aici?

- am alergat până mi-am rupt picioarele

pleacă fără mine, rămân aici

nu l-am lăsat

l-am cărat în spate

joi, 22 mai 2025

Privind pe geam -Teo Cabel

Privind pe geam

Tren prin pădure

am impresia ca a învârtit cineva un glob pământesc

nu știu care este ordinea în care se succed

imagini, gânduri, amintiri

orașul din care am plecat

a rămas în urmă

rămân în urmă câmpuri dealuri

macii de pe terasament

se țin ei ceva timp de tren dar

rămân în urmă.

gândurile mele nu rămân în urmă

merg cu mine

odată cu ele sentimente care le însoțesc

de aceea se zice ca are omul

sufletul greu?

toate odată

în acelaşi timp

vântul bate cu putere

copacii nu simt nevoia să fie îmbrățișați

sau da

20 Mai 2025

Poezii, Ziarul Lumina - 21 mai 2025

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/lumina-literara-si-artistica/poezie-teo-cabel-197994.html

La un ceai

Te invit la un ceai

cafea bem mereu

să vii, te rog,

îmbrăcată într-o poezie

tu alegi

deux pieces

rochie

dreaptă

cloș

scurtă

lungă

ne plimbăm apoi prin

pădurea din gândurile mele

pe malul lacului

din ochii tăi

când te plictisești

poți să te dezbraci

să te îmbraci cu realitatea

știu că o faci

poezie și pe ea

Jurnal din camera de zi

Dimineața ne întâlnim

la o cafea

vorbim de toate

aici în

WhatsApp/ Facebook/Instagram room

mari întrebări

încap în câteva cuvinte

mici răspunsuri

nu ai loc să scrii

nici timp să vorbești atât

glume la care uiți să tragi perdeaua

dar dacă e perdea

o tragi când vrei

amintiri de care îți e teamă

aici le exorcizezi și vezi că nu erau negre

lumina din ele prefera să fie discretă

când privești omul în ochi esti atent ce vorbești

aici poți spune mai multe

fără sa vadă cineva când roșești

poți să faci o captură de ochi

să o trimiți jpeg editată sau ne

imaginile sunt

mai directe decât cuvintele

o lume imensă

în spațiul acesta finit

care dispare dacă se termină bateria/

se ia curentul.

joi, 2 noiembrie 2023

Prezentul literar nu se duce pe apa morii-Teo Cabel

Pe 26 octombrie la „Iazul Morilor” sub egida AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România) s-a desfășurat un eveniment cultural, prilej pentru scriitori de la București și Buzău să-și depene realizările din timpul anului și să arvunească viitorului noi proiecte. Inginerii au venit din partea tehnică cu darurile emoției știind că echilibrul este unul din secretele unei vieți frumoase.

Manifestarea literară s-a desfășurat sub moderarea lui Laurențiu Belizan, poet buzoian și Nicolae Vasile, scriitor, prof. universitar, din partea bucureștenilor. Atmosfera a cunoscut emoții artistice diversificate, auditoriul beneficiind de prestația muzicală a cantautorului Nicu Zota și de expoziția pictorului Gheorghe Ciobanu. A fost prezentat volumul Dialogurile fascinantei geneze, editura Editgraph 2023, de către Ionel Stănuță, unul dintre cei trei autori (pe copertă au mai semnat, Sorin Burlacu și Cristian Ionescu) sub coordonarea domnului Vasile Moraru, președinte de onoare al AGIR Buzău.

Au fost prezenți Ștefan Petriceanu-președinte AGIR Buzău, conferențiar universitar dr. Universitatea Politehnică București, jurnalista Cătălina Jingoiu, pictorul Gheorghe Ciobanu.

În centrul atenției, cu textele citite, au fost elevele: Sofia Luncașu - clasa a IX-A Colegiu Național „B.P. Hasdeu” – proză; Bîscă Ana-Maria Gabriela - clasa a XI-a, Liceul Tehnic – poeme; Andreea Vighireanu - clasa a XII-a, colegiul Național „Mihai Eminescu” – proză. Au făcut o impresie bună și au primit aplauze binemeritate.

Duelul literar a fost alternat de către mediatori astfel: Marilena Dumitrescu Enescu (inginer), redactor șef adjunct Revista „Dor de infinit”, București; Gina Zaharia, poetă USR filiala Bacău, Buzău; Constantin Gavrilescu (inginer), director Revista „Amprentele Sufletului”,București; Teo Cabel redactor șef revista Literadura, Buzău; Grigore Curcanu (profesor de limba română), director Revista „Dor de infinit”, coordonator al Cenaclului literar cu același nume, ce activează la Biblioteca Metropolitană din București; Tudor Cicu, scriitor, USR filiala Constanța, Buzău; Nicolae Vasile, București; Laurențiu Belizan, poet membru USR filiala București, Buzău.

Mulțumesc lui Laurențiu Belizan pentru invitație. Mi-a făcut plăcere să îmi serbez prima parte a zilei mele de aniversare într-un mediu literar!

A fost o zi frumoasă de toamnă cu cafea bună și multă atenție din partea gazdelor, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”!

foto: Gina Zaharia

foto poze eveniment Teo Cabel

joi, 19 octombrie 2023

Dimineață de toamnă -Teo Cabel

anul începe în octombrie

când frunzele arse de dorul verii

pornesc desant în iluzia zborului

copacul rămâne cu crengile sus

dulceața ciorchinelui își limpezește culorile

într-o licoare de poveste

de spus povești, de scris povești

anul începe când toate sunt coapte

când se strânge și trebuie să se împartă

ieri m-am întâlnit cu cineva

are un octombrie înaintea mea

un amic

spunea că anul începe în noiembrie

și asistau cei pentru care anul începe în martie

în mai, în aprilie, în iunie,

februarie...

toți aveau dreptate

vă dați seama ce lume suntem?

multe povești

sunt atâtea sobe?

fotolii posibil

dacă nu avem lemne să trosnească în foc

stăm lângă calorifer

peticim amintiri

în vremuri desuete

sau mergem la food court

peste câteva zile începe anul pentru mine

o tristețe ca uscăciunea ce cuprinde frunzele

îmi suflă în cafea

tristețea nu trebuie să fie mare

doar ca în poveste,

un pic

în rest bucuria de dimineață

flacăra din privire

răzuie parbrizul lui brumar

foto: Teo Cabel

joi, 3 august 2023

Minciuna - Teo Cabel

Minciuna

pasărea șchioapă de-o aripă

se lovea de pereți căzută prin hăul ferestrei

cădea

se avânta se izbea cădea se avânta în alt perete

băiatul a auzit strigătul aripilor

în pereții umezi

muncitorul a luat o bucată de lemn

aruncând-o spre pasăre

animalul a căzut secerat

băiatul a vrut să plângă.

nu a plâns

a strâns din pumni

o lacrimă i-a scăpat

nu mai plânge. o fac eu la loc

într-o zi pasărea îl privea de pe bibliotecă

inima i-a zvâcnit de bucurie

a făcut-o la loc?

bucuria șchioapă de-o aripă

se lovi de ochiul de sticlă

ce lucea în capul nemișcat

cu penele lipite

chiar a crezut că e vie

nu a mai strâns din pumni

a plecat, îi ardeau obrajii

simțea pasărea cum se zbate în pieptul lui

se ridica să zboare

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2023/08/02/c-p-a-teo-cabel-minciuna/

foto: internet.

sâmbătă, 6 august 2022

Tentația firescului - Raluca Faraon, revista Poezia,nr2/2022

Teo Cabel (poet, eseist și publicist buzoian) este o prezență extrem de discretă în spațiul cultural românesc, dar tocmai din pricina aceasta, critica literară trebuie să semnaleze mai mult ca oricând meritul unui scriitor talentat de a releva firescul trăirii în contextul lumii noastre agitate și egolatre. Poezia din volumele sale (Tablouri fără semnătură, Merg mai departe, Labirintul, Fluture în pustiu, Obiect în plutire) este meritorie prin naturalețea exprimării, prin evitarea experimentului gratuit, este convingătoare prin emoția netrucată, rar străbătută de ironie sau nostalgie dozate.
Cel mai recent volum al său de poezie – Obiect în plutire – a apărutîn 2022 la Editura Neuma, în care Camelia Iuliana Radu semnează prefața, iar pe coperta a patra, Horia Gârbea îi oferă un scurt, dar elocvent cuvânt de însoțire: „Autor matur și sigur de sine, arborând cam tot timpul un surâs autoironic, dar blând, Teo Cabel încearcă să regăsească punctul zero al umanității cu eleganță și simplitate”.
Este poate cel mai mare atu al scrisului său acesta: firescul. La sfârșitul lecturii plachetei de versuri Obiect în plutire, tresari revelator: Iată un om, iată cât de simplu și profund trebuie să devină acest gând al revelației umanității din noi. Deși este poezie, cărticica lui Teo Cabel mi-a amintit de două scrieri narative. Una îi aparține lui Leonid Andreev, Bergamot și Garaska, o schiță în care un vardist aduce în casa sa un infractor în seara de Paști, îl omenește, îl pune la masă, îi dă un ou roșu, iar vagabondul Garaska izbucnește în plâns pentru că Bergamot i se adresează cu prenumele și patronimul: „Gherasim Andreeici”. A doua este un fragment din romanul Un secol de ceață, de Matei Vișniec.

Același mecanism de declanșare a plânsului: un nebun este chemat de directorul spitalului la o discuție amicală și i se oferă o gustare: „Îmi vine să plâng când mă gândesc la cât de puțin îi trebuie omului ca să fie om. Omenescul din om nu cere mult ca să fie menținut în viață, hrănit… O vorbă venind din suflet,, o roșie tăiată în două…”.
Uneori uităm cât de miraculos e să tresari în fața vieții („toate sunt din lumea aceasta/ […]/ toate astea se cheamă unele pe altele/ nici nu știu de unde ies/ ca picăturile de ploaie merg”), a naturii („orizontul își fâlfâie penajul peste țipăt”), a dimineții („paharul e plin cu dimineață”). Uităm cât de importantă este legătura firească între generații (și sunt câteva referiri la tată și la bunică în texte absolut remarcabile!). Uităm că poetul este dator să semnaleze firesc angoasa și binecuvântarea de a fi om, chiar cu dualitatea aceasta asumată: „priviri lance, buzdugan, glonț, pumni/ ei, și câte o floare,/ mai multe, multe,/ un parc întreg/ zgomotul se estompează// se face liniște/ sub boltă/ sunt eu cu mine/ ne uităm unul la celălalt/ ne dăm mâna, ce să avem de împărțit/ […] nu, azi e bun un ceai/ o felie de lămâie și o picătură de rom”.
Teo Cabel scrie măsurat, dar profund și versul său e de impact major dacă poeziile sunt citite dintr-o răsuflare. Nu se simte nicăieri cizelarea repetată e versului, ceea ce este meritul său, dar se vede că e un
vers lucrat, gândit, poate și pentru că Teo este sever cu textul scris, un obicei bun ce vine din lectura critică asumată și pentru că el însuși scrierecenzii critice atente. Fără a realiza arte poetice propriu-zise, o preocupare constantă în cartea aceasta o reprezintă căutarea sensului poeziei: „plânsul cuvintelor”, „simțeam cum se surpă cuvintele în mine/ Coloane de templu păgân”, „cuvintele se reconstruiau singure/ Se înălțau/ Cu aripile întinse”, „umbre în sticle cuvinte de gheață piroane/ în carnea irisului”. Sunt definiții poetice percutante, iar uneori, reflecția realului îmbracă haina atât de fragilă a „încuvântării”: „florile gerului se hrănesc din literele lor/ litere de gloanțe// rămân găuri zdrențuite pe margine/ le umple treptat lumina”.
De admirat că impasul în care orice scriitor de azi ar putea cădea la gândul că nu mai e nimic de spus după atâtea secole geniale de poezie e tratat în cheie ludică și responsabilă: „orice foaie albă/ deține toate poeziile din lume/ dai cu degetul peste suprafața rece/ simți/ alegi cuvântul/ sau te alege el (nu te crede așa mare demiurg)”.
Fără a se încadra într-un curent literar, Teo Cabel are un semn alsău distinctiv: creează emoție, fiind foarte cerebral și asumând profundteme de reflecție. Poezia sa este curată, limpede, ca o rugăciune spontană.
Și merită citită cu prisosință!

vineri, 17 iunie 2022

„Bine Înțeles”... „Jucătorul”, Sorin Poclitarul și muzica folk, Ștefania Iacob

Conacul Trandafirilor” din parcul Crâng, Buzău, a găzduit în seara de 16 iunie, ora 19, un moment poetic și muzical, de excepție.

Sorin Poclitaru, poet, și Ștefania Iacob, cantautor, au suspendat pentru aproximativ două ore realitatea curgerii lumii în timpul său relativ și ne-au purtat ca într-un montagne russe în universul poeziei și al cântecului.

Ironic, autoironic de clasă, Sorin Poclitaru trădează mai multă sensibilitate la un contact face to face cum am avut ocazia să simt eu.

Ochii sunt oglinda sufletului.

Spațiul intim, public de vârste diferite, care a aplaudat însă, la unison.

Am avut bucuria să stau lângă epigramistul Florin Rotaru, care a și citit câteva epigrame.

Vali Doaga a fost prezent nu doar fizic, ci și vocal.

În sală au fost prezenți, Mariana Cabel Dan Ionel Dinu, Marilena Răghinaru, Angela Petre, Ștefan Dima Zărnești, Ionuț Paraschiv, Trandafir Sâmpetru.

Mulțumesc organizatorilor Diana Toma și Radu Roxelana pentru invitație. Felicitări!