duminică, 12 ianuarie 2014

„ANTE PORTAS” CU AMPRENTĂ EMINESCIANĂ





















Prima sedintă a cenaclului Ante Portas  din acest an a avut o structură complexă și bogată. Sedinţa s-a desfăşurat în trei secţiuni: 1- Evocare Mihai Eminescu; 2- Lansare de carte Valentin Tufan (Privire în oglindă); 3. Sedința de facto a cenaclului, lector Mihaela Roxana Boboc.
Vremea de primăvară cred că a avut un rol în explozia mugurilor de emoție și bucurie la prima întâlnire din anul 2014, pentru că  a debutat cu un moment poetic în memoria poetului național, Luceafărul fără pereche, Mihai Eminescu.  Evocarea a început cu recitarea și citirea  unor poezii  ale poetului de către Irina Sofia Cabel de la Liceul „Margareta Sterian”, clasa de teatru:  „Departe sunt de tine”, „Ce e Amorul”, „Te duci”, „Glossă”. Domnul Dumitru Negoiță a prezentat o tăietura dintr-un ziar din 1964 în care Gherorghe Tomozei traducea textul unui grec despre Mihai Eminescu. 
Dumitru Dănăilă: Nația română va mai naște genii. Lupta pentru a ajunge la înălțimea lui Eminescu va genera mereu noi talente. Vorbitorul a relevat concepția despre spațiu si timp a poetului  prin versuri din „Luceafărul”.
Tudor Cicu si-a manifestat preocuparea de a-l înțelege pe Eminescu și prin prisma lui Slavici, despre care acesta consideră că l-a trădat pe Eminescu precum Pilat din Pont, spălându-se pe mâini, prin plecarea sa în străinătate, după care soția sa a trimis biletul lui Maiorescu să vină să-l ia.
Laurențiu Belizan a vorbit despre aversiunea lui Eminescu de a se lăsa fotografiat. „A.C. Cuza, a spus vorbitorul, unul dintre amicii poetului, povesteşte că, împreună cu alţi doi apropiaţi, l-au convins pe poet, după multe insistenţe, să facă o poză de grup, dar fotograful, la indicaţiile acestora, l-a scos doar pe el, ceea ce l-a cam supărat după  aceea, văzându-se păcălit.”
Un alt subiect a fost prezența lui Eminescu în vremurile actuale. Ar  fi fost recunoscut sau nu? Nici dimensiunea jurnalistică a scrisului său, nu a fost trecută cu vederea, Dumitru Dănăilă spunând că profesorul său de facultate, Gheorghe Bulgăr, avea părerea că presa lui Eminescu ar fi chiar mai valoroasă decât opera poetică.
Subiectul secțiunii a doua a fost lansarea cărții lui Valentin Tufan „Privire în oglindă”, prima carte tipărită a unui membru al cenaclului de la înființarea sa în august 2013.
Marin  Ifrim, absent la eveniment din motive de sănătate, a transmis felicitări poetului debutant pentru cartea apărută și succes în viitor. Valentin Tufan a fost sustinut de un grup de prieteni de la Ploiești, de familie și de doamna Zahiu Cornelia.
Au vorbit despre carte: Laurențiu Belizan: “Privire în oglindă” este, dincolo de toate, o încercare de a descrie avatarurile omului contemporan în trecerea prin această eră hipertehnologizată, în care el riscă să-şi piardă identitatea. Suntem într-o perioadă în care riscăm să fim acaparaţi, devoraţi de invazia tehnică, să ne rătăcim în  jungla urbană, să rămânem singuri în mulţime. Sunt aici mai multe planuri: pe de o parte, o zonă imediată, în care contactul dur cu realitatea nu poate fi evitat, pe de altă parte, universalul, cosmosul, cu mecanismele lui încă nedesluşite, care lucrează nepăsător, cu sensuri nerelevate. Valentin încearcă desluşirea printr-un soi de detaşare, care să-i permită o privire de ansamblu a fenomenelor. Din acest punct de vedere, poezia lui capătă accente pozitiviste. Nu lipseşte din scenă, ca să contrabalanseze acest pozitivism, meditaţia asupra poeziei, ironia subtilă, ca în poemul intitulat „Noile cuvinte”  (pag. 26), în care face aluzie la vestitul volum de versuri “Aer cu diamante”, din anii 80’ ( coautori fiind Cărtărescu, Coşovei, Iaru, Stratan) şi la faptul că poezia poate submina, în felul ei, un regim autoritar, dar că, în definitiv, rostul ei este de a induce plăcerea estetică. Poemele lui Valentin au, de asemenea, ceva din alchimia ermetică a poetului Ion Barbu şi pesimismul bacovian  („Organe ritmate”, pag.36). A propos de ironie, sunt câteva pasaje în care autorul închipuie scenarii ale însufleţirii maşinilor, calculatoarelor, televizoarelor, o replică la această alienantă tehnologizare.
Tudor Cicu: Prima impresie pe care mi-a lăsat-o  lecturarea volumului a fost de intersectie indecisă . Intersecția între duelul la nivelul filosofiei lui Heidegger și cea a direcției conceptuale a lui E. A. Poe. Valentin Tufan are o mecanică foarte bine pusă la punct în ceea ce privește alegerea cuvintelor și punerea lor în text. Are înclinație spre suprarealism.  În poezie avem nevoie și de partea frumoasă a vieții. Virgil Mazilescu spunea : „Vorbeşte limpede şi vei  fi mâine stăpânul lumii“.  Pentru a-și exemplifica spusele, vorbitorul a citit poezia „Bellum Naturae” (pag. 64).
Valentin Tufan a spus despre el: Acum sunt omul din prim-plan, deși mi-a plăcut mereu să stau în umbră. Acest volum este un pahar plin din picăturile adunate din viața de zi cu zi. Mulțumesc domnului Ștefan Teodor Cabel pentru ajutorul dat la redactarea și tehnoredactarea volumului. A citit poeziile Trenul și Suspensie.
Înainte de partea a treia,  s-a luat pauză de o cafea. 
Lectorul, poeta  Mihaela Roxana Boboc, ne-a prezentat în paralel lucrări plastice  și versuri din creația sa. După cum a spus Dumitru Dănăilă, din poezie face un tablou și din tablou o poezie, doar muzica mai lipsește.O dovadă pentru mine că la cenaclul Ante Portas se scrie poezie de calitate.
Dumitru Negoiță: Poezia Mihaelei este un curcubeu care varsă lacrimi.
Tudor Cicu a făcut o paralelă M. R. Boboc și C. I. Ciurumelea de la Râmnicu Sărat, şi a recomandat autoarei să citească Rilke, în care sigur s-ar regăsi şi îşi va orienta mai bine creaţia.
Alexandru Bolache: Poezie a dragostei. Cu dragostea, autoarea caută lumina.
Poetul Mihai M. Macovei a intrat scurt, ludic, în anatomia poeziei: Poezia trebuie să fie un pendul. Poezia trebuie să fie atât de curată încât nicio lacrimă sa nu intre în ea. Poezia trebuie să aibă: culoare, substanță, iubire, timp și dacă le are pe cele care nu le are… este poezie. Poezia trebuie să lase o dâră ca avioanele supersonice.
Laurențiu Belizan: Mihaela încearcă să concilieze poezia cu realitatea.
Mariana Cabel: Din versurile Mihaelei răzbate ideea femeii împlinite.
Au mai vorbit, apreciind poeziile Mihaelei Roxana Boboc: Gina Zaharia, Laura Cozma, Valentin Tufan.
Concluzionăm că poezia Mihaelei Roxana Boboc este o bucurie, o exuberanță, o ignorare intenționată a banalului, pentru a sărbători, chiar şi numai spiritual, bucurii pe care, gustându-le, vrea să le repete pentru le avea actuale în viața sa și apoi să le împartă și celor care nu mai cred în ele.
Ex: Poți să mă îngropi într-o îmbrățișare/ să nu mai știu/ unde încep diminețile (Câte răsărituri m-au găsit fără streașină), Dacă dragostea ar fi ultimul capitol nescris/ lasă-mă să fiu finalul/ nu pune virgulă / după fiecare incertitudine/ sunt lucruri dincolo de respirația noastră/ de ce să ne risipim într-un singur poem. (Ultimul capitol nescris), E ora la care copiii dorm/ ghemuiți în pântecele poveștilor (Vis de prunc).
Redăm integral poezia care a generat cele mai multe discuții prin bogăția de imagini create și prin  sensurile lăsate să plutească printre culori și sentimente:
Octombrie și tu

Sunt bolnavă de tine/octombrie /când îmi pătrunzi până la oase/nopțile /trăiesc o zi în trei ceasuri/fără umbre/ auzi vuietul frunzelor/cum te strâng în mine/
nu mai sunt eu/cea care-ți respiră prin piele/picură din mine /un sărut hoinar/
foșnesc plopii – metereze/între noi toamna/a mai făcut un pas.

Ștefan Teodor Cabel a amintit de poezia Mica baladă a lui A. E. Baconsky ca punte de legătură, în timp,  între poeți, legați printr-un cuvânt, octombrie, la ancora poeziei.


Următoarea ședință are ca  lector pe Mariana Cabel, versuri.




                                                                                                        Ante Portas






















3 comentarii :

  1. Felicitări! Sunteți un grup minunat de oameni entuziaști, mari iubitori de cultură, de frumos! Să aveți un an plin de realizări!
    CU ADMIRAȚIE ȘI PREȚUIRE,
    Camelia Manuela Sava

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru invitaţie Teo Cabel ! Sâmbăta aceasta am simţit în gerar...o primăvară! Poate acolo sus, Eminescu ori V. Voiculescu al buzoienilor or fi aranjat iarna aceasta-n primăvară. Da! Nu vă miraţi, am văzut multe flori în sală, voie bună, lumină şi, ca un om care-n viaţă nu invidiază ci mai mult apreciază - Voi, cu toţii flori între flori nu vă lăsaţi, iubiţi-vă; bucuraţi-vă, împliniţi-vă, nu încercaţi să vă... ofiliţi! dkn.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mihai Eminescu înseamnă, cu nimic mai prejos decât poetul: un economist profund şi un sociolog de fineţe, în simbioză deplină cu un geniu profetic şi cu un român autentic.
    Azi ce avem, ce a mai rămas poporului? Alpiniştii sociali ce se tot caţără pe umerii săi! Hiene politice, jefuitori de neam!

    RăspundețiȘtergere