Castane literare
La restaurantul din fața palatului vine multă lume. De obicei avocați cu clienții lor, agenți de asigurări, funcționari de la primărie, în pauza de masă. Este în mijlocul orașului. Unii îți atrag atenția pentru că sunt prea rasați, mai ales la prima vedere. Au o distincție magnetică și încerci să ghicești cam ce meserii ar avea.
Așteptam un amic, comandasem deja o cafea. Am ajuns mai devreme cu o jumătate de oră, unde aveam eu treabă era închis. Ora 11, mesele aproape pline, se apropie o persoană cu părul sur, încă se mai vedeau petice de negru. M-am uitat, nu-l cunosc. Rămâne în fața mesei.
-Pot să iau loc?
Na, ori are chef de vorbă, ori îi arde gura de un coniac sau o bere.
-Aștept un prieten, spun, apare în 20 de minute.
-În zece minute plec! spune zâmbind.
-Poftiți!
Se așază. Pune șapca lângă șapca mea. Se uită după o fată care servește și îi face semn rotunjind din gură, fără să scoată un sunet, cafea!
-V-am mai văzut de câteva ori, știu cu cine vă întâlniți.
Omul mă intrigă într-un fel, nu am chef de făcut conversație. Nu răspund. Mă uit pe geam. Sorb din cafea. Vine și fata cu cafeaua lui, a înțeles comanda. O pune pe masă.
-Mulțumesc! și plătește pe loc. Vă urmăresc și pe facebook. Nu suntem prieteni, dar am văzut că ce postați e public.
Mă uit la el. Ia uite domnule, să vezi ce tirade o să tragă acum. Despre politică sau dacă nu plouă afară.
Omul asta este cunoscut al localului, îmi zic eu, privindu-l în ochi. Are ochi negri, îi alunecă pieziș pe lângă mine. Se uită în stânga în dreapta, în sus în jos, dar nu se uită la mine. Nu l-am mai văzut până acum.
-Multe din textele dumneavoastră, pe care le numiți poezii, le-aș numi eseuri poetice. Unele îmi plac, altele nu.
-E normal, răspund.
Mă privește surprins.
-Este normal să nu vă placă toate, este normal să nu vă placă niciunul.
-Extraordinar spune, mișcându-se pe scaun ca și cum s-ar așeza mai bine. Mă așteptam să protestezi. Cunosc o mare parte dintre cei ca tine, zice renunțând la dumneavoastră. Îi văd aici cum se înfierbântă vorbesc despre unul si despre altul.
-Puteți sa-mi dați câteva nume? Întreb
Se uită la mine, iar îi alunecă privirea.
-Nu, nu e politicos. Dar am spus pentru că mă așteptam să mă contrazici.
-De ce?
-Referitor la ce am spus. Sunt un cititor din umbră, îmi place să vă surprind în ipostaze incomode, pe care vreți să le ascundeți. Vă știu eu!
-Acum nu mai sunteți, spun zâmbind.
Se uită la mine fix, se încruntă. Dă cafeaua pe gât, se ridică și pleacă.
-Ai dracu ce sunteți, scriitorii lu pește!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu