marți, 29 septembrie 2020

Lansare de carte, Ramona Muller, Raluca Faraon, Mircea Teculescu, Valentin Busuioc. Editura Neuma, moderator Horia Gârbea

 Vineri, 25 septembrie 2020.   
Am fost invitat să particip la Biblioteca Centrală Universitară la o lansare de carte, de către Ramona Müller și Mircea Teculescu. 
Editura Neuma și-a prezentat, în cadrul evenimentului anual Strada de Cꞌ Arte, volume proaspete, de la tipar.
Distanțarea fizică a fost bine stabilită, băncuțe portocalii si albastre, doar pentru două persoane, la distanță de 2 metri, în spatele statuii lui Carol I. Organizatorii au dat măști cu numele evenimentului înscris pe ele.
Îmi plac emoțiile pozitive. Am fost invitat la două lansări, dar am participat la mai multe, incluzând-o și pe aceea a poetei Raluca Faraon și a lui Valentin Busuioc.
Facebook-ul oferă posibilitatea de întâlniri și cunoaștere virtuală. Cel mai plăcut este când întâlnirile se fac fizic. Ai ocazia să privești omul în ochi.
Cărțile care s-au lansat: romanul O întâlnire pe strada Hazard – al scriitoarei Andrea Hedeș, volumul de poezie Realități interzise al poetei Anei Ardeleanu, volumul Puterea secretă a cărților al scriitorului Menuț Maximilian, volumul de poeme Atacă și fugi de Ramona Müller; Umbrele copacilor tăiați de Mircea Teculescu, Când albastra noapte… - de Elena Armenescu, Poarta felinelor de Villia Banta. Miruna Drăghici cu ilustrație proprie Pe urmele șamanului albastru, poezie, volumul Alchimia memoriei al  poetei Raluca Faraon, romanul Mierea sălbatică, Valentin Busuioc și Fuga în Do Major volum al scriitorului Ovidiu M. Curea.
Toți autorii prezenți au citit din volumele lansate. A fost un recital de poezie contemporană, excepție făcând Valentin Busuioc, a citit un fragment de proză.
Evenimentul s-a finalizat cu citirea poeziei „Ceasornicarul” de Horia Gârbea din volumul cu același nume, antologie 10 ani de poezie, pe care nu am mai apucat să-l cumpăr pentru că s-a epuizat, dar mi-a fost dăruit de autor. Mulțumesc poetului Horia Gârbea! Mulțumesc pentru cărți, Ramona Müller, Mircea Teculescu, Raluca Faraon, Valentin Busuioc!
Apreciere pentru faptul că evenimentul a început la ora stabilită, 16.30, pentru că a fost o atmosferă familiară contrar distanțării fizice.
 Am venit de la Buzău cu băiatul, Vlad, fata Ramonei, Karla și o prietenă, Carmen Grau. Cam pe nepregătite m-a luat invitația, dar dacă era un loc în mașină, am profitat de situație și nu am refuzat. La două lansări anterioare ale Ramonei nu am putut să onorez invitația. 
Soarele năucitor chiar mă lovea necruțător, moment prins într-o poză. Temperatura era peste 31 de grade.
Bucuros am fost de revederea cu Marian Ilie, Ilie Vasilica (coincidență de nume cu primul). Am cunoscut-o pe scriitoarea Ileana Popescu Bâldea și pe Ioana Raluca Trandafir. Am făcut schimb de carte cu poetul Petru Ioan Crețu, Recviem pentru o roată bolnavă mintal, editura Neuma, 2020, și eu Fluture în pustiu, Eikon, 2019.

Felicitări organizatorilor, editurii pentru modul de promovare a scriitorilor publicați și autorilor pentru volumele lansate!

   






Ramona Muller

distanțarea fizică, prim plan poetul Petru Ioan Crețu

invitați, în prim plan Vasilica Ilie

Horia Gârbea, stânga, și Mircea Teculescu


Horia Gârbea și Raluca Faraon


statuia Regelui Carol I


Valentin Busuioc







Ramona, autografe.

de la stânga, Vasilica Ilie, Ramona Muller, Ioana Raluca Trandafir, Raluca Bucătaru

cu soarele în ochi și cu Ramona Muller, poză de Ileana Popescu Bâldea

eu, Ramona Muller, Mircea Teculescu

cu Raluca Faraon

cu Valentin Busuioc

cu mască, doar la propriu, foto Dumitru Paleacu


Horia Gârbea și „Ceasornicarul”

Autograf de la poetul Horia Gârbea

Autograf de la criticul Horia Gârbea

Ramona, familia, prietenele și eu










Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu