sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Poezii publicate în Bucureștiul Literar și artistic- noiembrie 2016 -Teo Cabel























Gri, gri, cri

Verde se deversează în roșu
Pulsul are rimă de clorofilă
Fâșâitul bucuriei în vene
Tropaie învingător  în urechi

Arborele scrutării  se leagănă în privire
La umbra lui gândul își umflă roata
Linia de start se aprinde ca o flacără olimpică
Pentru mic dejun  trei covrigi

Ca o palmă cu degete răsfirate, aleile parcului
Pulsează în răcoarea dimineții
Nu am reținut niciodată cântecul frunzelor
Vers alexandrin, cezura,  în  contratimp cu suflul meu sistolic.


Câinele de pază

Câinele meu de pază de la poarta gândului
aleargă din când în când după o halcă
copioasă din pulpa iluziei.
Trebuie să-l leg, așa m-am învățat,
De un zîmbet curat,  de pânza de păianjen
a copilăriei, de o rugăciune,
De clanța ușii de la casă, de un text...

Scufund textu׳  în tăcere, îl las acolo
mai multe pătrare de lună.
Îi pun o oglindă, dar nu se aburește.
Așez oglinda la locul ei
las textul  să-l amușine
câinele de pază de la poarta gândului.

În oglindă  începe să se deșire textul
ca o reclamă la o halcă copioasă  din pulpa iluziei.
Câinele meu de pază de la poarta gândului
se duce dând din coadă, de parcă ar coborî
din arca lui Noe.





Blocat în timp

Blocat între două clipe
nu știi câte zile au trecut

calendarul  îți arată trasee străbătute de alții
orele, semințe care nu se prind în niciun sol
le ciugulesc păsările tăcerii.
Le ciugulesc  apoi se zbat ca lovite de moarte
Ești într-o cutie transparentă.

Când rămâi blocat între două clipe
nu, nu,
celelalte nu stau la coadă, să rupă la un moment dat zăgazul,
ci trec pe lângă cutia transparentă
se duc în calendarul altora
și tu nu știi,
cât ai fost blocat între două clipe
ai trăit pentru alții.

Îți dai seama târziu
când un înger
te spală de falsa lumină
pe care o credeai mântuitoare
te mângâie pe obraz
și atunci clipele se sparg
te doare atât de mult
încât nu ai cuvinte să spui, nici chiar gemete să te exprime
doar zâmbești.



Căutând o aspirină

Mă doare o stea în partea stângă!
Gândaci de bucătărie, orele,
Le aud, foșgăie pe întuneric.
Când aprind lumina se ascund.

Mi-am răvășit multe poze
din sertarul cu amintiri,
în adâncul asfaltat cu bucurii neaprinse,
cu  miros de catran umed.

Ce bine, ce bine, ce bine!
Pot să trec podul din ochii mei
în ochii tăi, să mă odihnesc acolo,
Când mă doare o stea în partea stângă.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu