O plimbare prin orașul copilăriei și al adolescenței
O zi de februarie ca o zi de
primăvară. Merg la o lansare de carte la Rîmnicu Sărat. Invitația a venit din
partea autorului cu ceva timp în urmă. O sinuzită reactivată mi-ar fi de ajuns
ca motiv să stau acasă și să citesc; i-am și comunicat autorului „am
sinuzită”. „Ia-o și pe ea” mi-a răspuns și atunci mi-am zis că este bine să mă duc pe principiul „ce nu te omoară te întărește”. Sunt în tren, cunosc acest fragment de rută din liceu. Am
făcut naveta Buzău –Rm. Sărat. O domnișoară în fața mea, navighează cu tableta pe Facebook.
Are căștile în urechi, din când în când își ia telefonul și tastează repede un
mesaj. Aș zimbi. Îi zic uneori și fetei
mele mai mici, „voi dacă sunteți cu căștile mereu în urechi, când mai auziți că
vorbește omul cu voi? Nici pericolele nu le sesizați, cu muzica la maxim, în
timpane.” Consider aceasta un refuz de a fi atent în jurul tău.
Ajuns în Rîmnic constat că mai
am o oră și ceva pînă la evenimentul literar. O iau spre parcul central, îl străbat, apoi pe „Strada mare”(Lalelelor);
mă uit la oamenii care trec pe lângă mine, la cum arată orașul. Rar am mai fost,
să am timp așa, să merg la pas, pe străzi pe care le străbăteam altădată, alert
sau leneș, căutând cu Marcel țigări pe la chioșcuri. Nu mai fumez de mulți ani,
nu mai găsesc nicio atracție în așa ceva.
Bună a fost această idee de a
bloca centrul orașului circulației mașinilor. Se merge numai pe jos. Nu-mi vine
să cred cât de ruginită poate fi firma de tablă de la „Bucuria copiilor”. Nu
întâlnesc pe nimeni cunoscut. Și colegii de liceu, greu i-am găsit pe facebook.
O iau la stânga si mă îndrept spre Piața Mare. Forfota zilei de sâmbătă este
tonică și mă binedispune. Mă leagă de acest oraș multe amintiri, mulți ani, de
amintiri, pe care însă nu-i voi lăsa să năvălească acum. Doar una, statul la
cozi, ore întregi, pentru o pungă sau două de oase sau carne de vită, cu
mazăre, vine nechemată.
Opresc și iau o plăcintă.
Mmm! Buzăul are covrigi buni, și asta dacă se păstrează tradiția, dar în
ultima vreme se vând covrigi pe bandă, alt gust, altă compoziție, în Râmnic
însă constat că plăcintele sunt așa cum le știam. Foarte bune!
Mă îndrept spre Casa de Cultură „Florica Cristoforeanu” unde va avea loc evenimentul. Nu am mai vorbit
cu nimeni de la Buzău. Sigur, domnul Cicu o să vină cu mașina încărcată. Ezit
câteva secunde... mai am timp să beau o cafea. Nu intru, în localul din colț,
traversez si merg mai departe pe lângă clădirea mare și impunătoare, înainte
era doar Casa de Cultură ( am auzit de la cineva bătrîn că ar fi făcută din
piatra de la mausoleul de la Racovițeni). Merg pe Amurgului, parcă, spre fosta
scoală generală numărul unu. Acum are gard de zid, înalt. Îmi vine în minte ca
primă amintire ziua de 24 ianuarie; se ieșea în curtea școlii și toți cu mic cu
mare dansam și cântam „Hora unirii”. Școala generală am început-o la Buzău, dar
pe tata l-a muta cu serviciul la o unitate militară din Râmnic, 1258. După
primul trimestru în clasa întâi m-au mutat și pe mine. Greu test de
adaptare am avut, un adevărat soc!
De la curtea bunicii, fără restricții, înconjurat de cunoscuți, într-un oraș străin, cu cheia de gât;
urât sentiment. Ce mai pierdeam cheile și așteptam pe
afară.
O lansare de carte în loc de paracetamol - ZĂNGĂNELE- Sorin CĂLIN
De la Școala Generală nr.1 o iau la stânga, pe Ștefan cel Mare, încă o dată
la stânga și mă îndrept spre ținta călătoriei mele la Rîmnic. Afară chiar
autorul, Sorin Călin. Ne salutăm și mă întreabă când am venit. Îi explic că am
dat o raită prin oraș să așez vechi amintiri.
Constat că sunt printre
primii. Îl salut pe domnul Ghinea Vasile. Sorin spune că se duce să i-a cărțile,
de la editor, Marfet. Mă duc să-l ajut. Îl salut pe domnul editor Constantin Marafet, iau un pachet de cărți și
îl duc spre... cititori.
Începe să vină lumea la
evenimetul literar. Mă asez pe rândul doi.
Pe rând vin, doamna Tăicuțu
Valeria, redactorul șef al revistei „Spații culturale” , doamna Mioara Bahna,critic,
Valeria Popa, doamna Violeta Vîlcu, directoarea Centrului Cultural, gazda;
Genovel Frățilă, Viorel Dodan, Dan Manciulea, Dumitru Hangu...
Da, la venire Sorin mi l-a
prezentat pe Marius Cernea, mecena cărții sale Zăngănele. Așa se numește volumul care urmează să fie lansat: Zăngănele. Pentru această carte am
venit. Pentru a fi alături de autor.
Sorin Călin nu a apărut de nicăieri, a fost prezent, dar s-a manifestat târziu,
ca un copil care vorbește greu și pe urmă îi întrece pe ceilalți. Această prezență conștientă este izvorul său
de unde își umple călimara cu idei. De fapt nu sunt idei este atitudine. Este
vorba despre curajul de a spune lucrurilor pe nume, fără ocolișuri fariseice, cu teama de a nu supăra pe unul sau pe altul.
A spune adevărul doare, mai ales pe cei prefăcuți, pe cei care mimează
adevăruri. Rândurile cărții sale plutesc pe sentimntul puternic de dragoste de
viață și de oameni. Da, când iubești oamenii cu adevărat le mai spui și
adevăruri. Unii îți întorc spatele, din prieteni îți devin dușmani, alții se
bucură pentru că și ei sunt la fel, dar nu au curajul afirmației, văzând atâtea
nisipuri mișcătoare în jurul lor. Citind cartea găsești nonșalanță, nu
obrăznicie, sinceritate, nu paravane de a ataca diferite persoane. Firescul de a fi normal, acest fapt
dă valoare cărții, mărturisirii. Articolele postate în „Ziarul de Râmnic”, doar on –line, sunt în
afară de observații, constatări, concluzii, mărturisiri. Ale unui suflet
contemporan pentru care ceea ce este în jurul său contează. Maturitatea
autorului îl face pe acesta puternic, lucid; subiectiv? Normal, dar
subiectivismul său are mult bun simț, faptic, nu vorbe. Amprenta originalității
este subiectivă. Acesta este omul pentru care am venit. Revelația mea, alături
de Elena Luiza Ivanof, Petronela Coman și Anca Lascu, la concursul de
manuscrise organizat de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” în colaborare
cu Editura Rafet, în 2015.
Cu Muzicanții din Râmnic autorul poate deranjează simandicoșii
scolastici, prețioșii care nu știu că și realitatea văzută de alții este
valoraosă pentru că mărește cercul viziunii generale, prin contribuția lor.
Moderatorul evenimentului,
Constantin Marafet, a început prin comemorarea scriitorului Titel
Constantinescu, a cărui zi de naștere, s-a consumat acum mulți ani, într-un 17
februarie 1927. Râmnicenii l-au evocat
cu emoție, cei care l-au cunoscut: Matincă Costea, un doctor, nu a fost
prezentat, și însuși moderatorul.
Deci, un scriitor (http://www.crispedia.ro/Titel_Constantinescu)
mai există ca energie emulativă nu doar prin ce a scris, ci și prin evocările
celor care l-au cunoscut și vorbesc despre el public.
Au vorbit despre cartea lui
Sorin, profesorul Liviu Nicolae; Dumitru Hangu și-a laminat discursul în
epigrame. Scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu a început cu o mărturisire, de
multe ori s-a înșelat în privința oamenilor pe care i-a acceptat în imediata sa
apropiere și pe care i-a sprijinit, dar nu s-a înșelat niciodată la recunoterea
unui talent literar, Sorin Călin, de față.
Valeria Popa și Aneta Pioară
au mai vorbit despre carte. Au povestit cum a început proiectul lor și cum s-au adunat într-un volum articolele Marius Cernea și Sorin Călin.
Interesant acest proiect„Ziarul de râmnic”.
Momentele muzicale au foat susținute de Dan
Manciulea și, la sfârșit, de o fată cu voce extraordinară, cu aplomb și talent; i-am uitat numele, dar se va auzi de ea.
Momentele au fost imortalizate
de Bentea Ana Maria și Mirela Suflea.
A fost o lansare frumoasă. Nu
am vrut sa spun vorbe goale, pentru că am avut cartea în mână abia atunci. Este ușor să perorezi pe o idee fără să
citești cartea.
Sorin Călin a ajuns la o
maturitate bine înrădăcinată. Muzica și literatura îi sunt două atuuri
existențiale foarte valoroase. Da, este scriitor până în măduva oaselor, cum
spunea doamna Tăicuțu, și nu are nevoie de aporbarea prietenilor sau a
criticilor. Am un sentiment aparte pentru că am fost invitat și pentru că am fost prezent.
Mulțumesc Sorin Călin! Zăngănelele tale au pentru unii o
funcție fatică, puțin sau mai mult incomodă. Dar sunt un reper real pentru cei
care nu vor să se facă că nu văd și nu aud ce se întămplâ în jurul lor.
Teo Cabel
Poze: Mirela Suflea.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu