Așchiile nopții se împrăștie
Cu toate coșmarurile.
În piață, pe tarabe,
Versete, în petale de rostopască,
Cu rouă nebăută,
N-au preț.
Păsările foarfecă nori altostratus
Franjurii norilor în cădere prind aripi
Picăturile nu s-au copt
Păsările le pândesc însetate.
Soarele,
Unul din cei doi galbeni din punguță.
Mi-am umplut ochii
Și plămânii cu zare.
Băte un clopot,
Un cerșetor intră-n oraș
Ca mânzul asinei.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu