Teo Cabel: O tușă de-a lui Van Gogh în valurile de cerneală ale literaturii

Spectrul literaturii nu are contur, este mai mult schițat ca o morgană: o ipostază de culoare, una de imagine și una, nepalpabilă, prim magia pe care o induce, dar materială prin arhitectura sintagmei, în beletristică, poezie, eseistică, dramaturgie.

Tentația hrănirii din acest spectru este imensă pe linie auctorială și greu poate fii stăvilită.

Cunoscut ca poet, Laurențiu Belizan a intrat în labirintul prozei, pentru ai cunoaște structura și a construi un alt univers față de cel diafan, din vers. Abordând proza direct ca roman, prin fragmentul pe care l-a citit la cenaclul AntePortas, pe 07.02.2015, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Laurențiu Belizan aduce propria sa viziune asupra unui segment de timp din viața noastră, anii 90, controversați prin balansări și contrabalansări sociale, morale, artistice, tangaj care odată declanșat are un efect pe lungă durată. Urechea lui Van Gogh, așa se va numi romanul, are o conotație destul de bogată încă din titlu. Impresiile lăsate, de acele timpuri, de persoanele din acea vreme, autorul le-a comprimat în piese de puzzle pe care acum le așează într-o configurație pe care doar el o știe și pe care o vom cunoaște și noi la citirea volumului în forma sa finală.

Cum au văzut cei care au participat la ședință acest fragment:

Romancierul Dumitru Dănăilă a încadrat textul în categoria romanului modern, cu trimitere la Camil Petrescu. Dialogurile sunt sugestive, acțiunea bine conturată. A schimbat registrul de la poezie la proză și îi urez succes! Îmi pare bine că am concurență.

Poetul Dumitru Pană, invitatul lectorului: Am observat că autorul este fascinat de gândirea paradoxală. Ciocnirea contrariilor care se armonizează în vârtejul final. Alt aspect, existența a două lumi în confruntare până la riscul unui conflict deschis. Dialogul dens al ideilor și jocul intereselor ne poate îndreptăți la această paralelă Camil Petrescu, Ceazar Petrescu. Primul a ocupat un loc onorabil în rafturile din față ale literaturii, al doilea, mai puțin.

Observ că poeții la maturitate se îndreaptă spre proză și exemplific cu Adrian Alui Gheorghe cu Urma și Liviu Ioan Stoiciu cu Vrăjmașul.

Alexandru Bolache: Am observat același lucru întâlnit și la ultimul lector, Gina Zaharia, momente poetice în text. Textul are fluență. Tenta filozofică a romanului este explicativă prin dialogurile pe care le are. Ajută la caracterizarea personajelor. Poetul din Laurențiu Belizan rămâne în continuare și poet: „noaptea devenise o apă ce intra pe sub uși iar mesele se legănau ca niște gondole.”

Scriitorul Aurel Anghel a punctat curgerea narațiunii, impresia puternică a textului. Mă duc cu gândul la Petru Popescu, la romanul Prins sau Dulce ca mierea e glonțul patriei. Ideea de lectură întinsă, pe care vrea să o demonstreze autorul, este prezentă și pregnantă.

Doamna Aneta Pioară, poetă și romancieră, venită de la Râmnic să ia temperatura la Cenaclul AntePortas, față de Râmnic, la figurat, bineînțeles, și-a exprimat impresia plăcută pe care i-a lăsat-o textul citit, abordând o prezentare mai didactică, amintind și de conflictul dintre persoane de categorii diferite, conflictul dintre generații.

Laura Cozma căreia îi place să asculte ce spun ceilalți înainte de a vorbi pentru că „o părere nu se poate fura”, interesant punct de vedere ridicat de cea mai tânără colegă a ședinței a punctat: Important este cum te captivează ceea ce citești. Deja m-a fascinat romanul nescris.

Gina Zaharia : Se conturează un roman psiho-filozofic. Însuși titlul este interesant. Forțează un semn al întrebării, stârnind curiozitatea cititorului. Este, de fapt, o invitație la lectură. Încă de la început autorul te așază alături de personajele sale și-ți dă libertatea de a pătrunde în sfere care se vor descoperite, atât printr-un limbaj elevat, cât și prin naturalețe, derulări firești ale anumitor aspecte din viață, răscolind amintiri și împărțind impresii despre cunoștințele comune. Este de remarcat faptul că sunt amintite opere ale unor autori celebri, fiecare dintre ei având o viziune clară asupra nivelului de cunoaștere, în general, dar și un punct de vedere asupra profunzimii, așa cum amintește autorul despre Mircea Vulcănescu în „Dimensiunea românească a existenței”.

Am găsit numeroase expresii care dau o notă aparte prozei: „îmi ascunzi ceva, simt o neliniște interioară, firele de iarbă din tine sunt răvășite”;„aerul de toamnă ne primenea hainele”; „în clipa aceea, zărit doar de mine, un porumbel izbi fereastra, reluându-şi zborul într-o clipă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.”

Mihaela Roxana Boboc: Titlul, foarte inspirat, anticipează un roman conflictual, într-o lume adânc măcinată lăuntric. Există momente de intermezzo poetic.

Romanul pare construit pe contraste: Andrei/Radu; Petru/Mitică... Maiorul de poliție fiind persoanjul liant. Petru este un personaj fascinant. Un roman al detaliilor.

Mariana Cabel: Începutul este al unui roman de introspecție. Din ceea ce s-a citit se desprinde ideea de viață în anumite ipostaze. Autorul este un interesant analizator. Nu mi-e clar când intră unele personaje, dar tinând cont că este doar un fragment, nu este un aspect important. Succes Laurențiu la finalizarea romanului!

Domnul Marian Rădulescu a venit la cenaclu, să înmâneze medalia oferită de asociația culturală „Ra-Libris”, promisă la ședința aniversară, de un an, a cenaclului, prilej de lansare a volumului Pași în cetate.

Mulțumim domnului Rădulescu pentru bunele intenții! Îmi permit să fiu rezervat față de modul de formulare a brevetului înmânat lângă medalie, pe care scrie scrie : Se acordă Cenaclului Ante Portas și mai jos îndrumător domnul Teo Cabel. Cenaclul AntePortas are un președinte încă de la înființarea sa din 06.09.2013 și domnul Marian știe acest lucru.

Suntem onorați că cenaclul este recunoscut ca „Protector al artelor”.

Referitor la ce a citit Laurențiu Belizan, nu a comentat nimic, domnul Rădulescu, doar a fost puțin contrariat că, la această ședință, nu s-a criticat și cel în cauză nu și-a luat notițe. La un fragment de roman în lucru poți critica doar abordarea, greșeli elementare, ceea ce nu a fost cazul. S-a spus că inadvertențele de detalii sunt subiect de corectură ulterioară ceea este tot o critică.

Proza lui Laurențiu Belizan a ridicat ștacheta în cenaclu AntePortas, prin complexitatea scriiturii ce se întrevede, prin conotațiile bogate ce plutesc printre rânduri, prin creionarea personajelor, chiar și cinic, la un moment dat, pentru că realitatea nu este o prăjitură tiramisu, ci un sandwich, uneori greu digerabil, scriitura nu face decât, cum spune Jean Ricardou, în volumul său „Noi probleme ale romanului”, să ridice probleme. Modul literar în care sunt puse aceste probleme îl fac mare sau nu pe un autor. Îi dorim lui Laurențiu să facă parte din prima categorie.

AntePortas

Poză titlu- Teo Cabel

Poze ședință cenaclu-Gina Zaharia