VOCEA TĂCERII DIN
UNIVERSUL OMULUI FRUMOS
Se poate afirma cu siguranţă că,
în ultimii ani, scrisul a devenit pentru romancierul Dumitru Dănăilă o
modalitate de a fi, de a trăi, atât cât o va mai putea face liniştit în decorul
anotimpurilor din vechiul Crâng unde se pierde şi bulevardul castanilor din
Buzăul său drag. Nu simte zăpada senectuţii şi nici finalul toamnelor târzii
atâta timp cât, în singurătatea actului creaţiei, struneşte silabele în
cuvinte, logodeşte cuvintele în propoziţii, le încununează apoi în fraze ale
unor romane inedite.
Dintotdeauna
l-au interesat oamenii. I-a preţuit, i-a iubit în felul său, i-a observat, ca
ziarist, în tinereţe, i-a ţinut minte, oricum au fost ei, iar acum, în ultima
parte a vieţii, la vârsta sintezelor şi a concluziilor, îi fotografiază prin
cuvinte şi ni-i oferă ca modele care stârnesc interes şi incită la reflecţie.
Cu
acurateţea observaţională a unui psiholog interesat şi de sociologie,
scriitorul Dumitru Dănăilă face ample introspecţii asupra cauzelor care au ca
efect anume comportamente şi atitudini ale eroilor săi, pe care îi alege
inspirat din trecutul recent ori din zilele noastre.
De
această dată, în romanul „Rătăcit printre milionari”, domnul Dumitru Dănăilă
abordează din altă ipostază cotidianul. Se opreşte asupra unor destine marcate
de virtuţi omeneşti înrămate în principii de viaţă sănătoase şi de o valoare
incontestabilă. Autorul descoperă veridic o lume care se suprapune exact unui
prezent distorsionat de convulsiile unui balans distrugător asupra caracterelor
mai puţin sprijinite pe un fundament educaţional durabil. Romanul este
atrăgător, are un mesaj care te convinge să crezi, în ciuda aparenţelor, în
forţa morală a românului copleşit de o realitate dură în care împărat e banul.
Autorul
nu se dezminte, scrisul său îşi păstrează aceeaşi seriozitate detaşată, dublată
de o ironie constructivă, definind şi valorizând o naraţiune aparte în care
monologul interior trece firesc în dialog, prin descriere, ori se opreşte cu
insistenţă asupra portretului mai mult moral decât fizic. Cu o consecvenţă soră
cu delicateţea, romancierul îşi poartă cititorul în universul omului de
calitate, cu viziune reală asupra societăţii în care trăieşte.
Personajul
central al romanului este Tiberiu Bănucu, un ins aproape maiestuos prin felul
său de a fi, de a vedea lumea, în care ştie să privească mereu şi partea plină
a paharului. Instruit şi de o cinste vecină cu naivitatea, profesorul Bănucu iubeşte
viaţa şi frumosul pe care îl caută, la vârsta pensiei, în muzee, cu deosebire
în cele de istorie, unde speră că va găsi şi date tăinuite ale istoriei ţării
sale. Lumina iubirii i-a călăuzit paşii de-a lungul vieţii, a păstrat-o şi a
dăruit-o cum a ştiut mai bine, în stânga şi în dreapta, ca dascăl şi părinte,
ca soţ şi prieten de nădejde.
În
momentele de mare tensiune sufletească, profesorul de istorie, intelectualul
edificat asupra efectelor negative şi pozitive ale legilor care guvernează
societatea pe o anumită treaptă istorică, nu se trădează pe sine, nu-şi pierde
cumpătul şi rămâne el însuşi, oricât de anapoda i se pare întâmplarea prin care
trece. Empatia îl ajută să vadă adevărul dincolo de aparenţe, să cântărească o
hotărâre fără a-şi lăsa sufletul pradă mândriei, invidiei şi ranchiunei faţă de
cel care s-a purtat cândva ca un ingrat. Profesorul pare o „rara avis” într-o
societate dominată de legea banului şi a goanei după înavuţire. Pus într-o
situaţie în care un bine făcut cuiva din altruism, într-un moment extrem al
vieţii, îi este răsplătit pecuniar mai mult decât substanţial, cu o sumă „uriaşă”,
Tiberiu Bănucu este nemulţumit, se încruntă la gândul că va fi silit să se
comporte altfel decât ştie el să o facă. Nu este dispus în niciun fel să lase ca
liniştea după care tânjise o viaţă să-i fie stricată de banii care îl ameţeau
cu foşnetul lor sfidător şi arogant. În final, după o lungă ezitare, primeşte
suma oferită doar pentru a nu refuza „un
dar ca recunoştinţă” şi mai ales reflectând asupra situaţiei copiilor săi care
au mai mereu probleme financiare. Însă gândul că este milionar mai mult îl
sperie decât îl mulţumeşte, este stânjenit şi se crede a fi caraghios în haine
scumpe, în restaurante luxoase. Modestia şi bunul simţ îi definesc un „modus
vivendi” la care nu poate renunţa, îi păstrează felul său de a fi şi de a privi
viaţa în trecerea ei ancestrală, cu bune, cu rele, cu sens şi nonsens.
Pot
spune că, privit un pic de la distanţă, romanul domnului Dumitru Dănăilă este
mai degrabă o pledoarie directă sau indirectă pentru educaţie, un sfat demn de
luat în seamă de tineri, de adolescenţi şi în mod deosebit de părinţii cu bani
care, în loc de instrucţie (şcoala e grea şi nesuferită pentru că îţi răpeşte
tot timpul), dau copiilor lor mulţi bani de buzunar, fiind convinşi că banii
pot înlocui dragostea, căldura părintească ori exigenţa constructivă a
dascălului.
Cu
alte cuvinte, descoperim în noul roman al scriitorului buzoian un personaj care
rămâne în mintea cititorului pentru mult timp. Profesorul Bănucu se situează,
alături de nonagenarul din „Întoarcerea”, în rândul celor pe care îi numim
simplu, în două cuvinte scrise cu majuscule: Oameni Frumoşi. Adică acei oameni
care au un suflet întreg, nemutilat, plin de căldura iubirii care se revarsă
continuu în jurul lor. Ei sunt întotdeauna retraşi, tăcuţi, au privirea limpede
şi forţa interioară pentru e răzbate la suprafaţă, oricât de primejdios este
grohotişul tsunami-ului istoriei. Omul Frumos nu este „un rătăcit” al vieţii,
dimpotrivă, e cumpătat, are înţelepciunea iertării şi a răbdării, a toleranţei
până la extrema în care îi este ameninţată casa strămoşească şi ţara. Atunci
iese imprevizibil din peştera tăcerii şi-l pedepseşte pe intrus cu o forţă şi o
iuţeală de neimaginat.
El
însuşi din aceeaşi plămadă, scriitorul Dumitru Dănăilă ne cucereşte prin
robusteţea talentului unui romancier original, valoros, care îşi gratulează
cititorul cu multă consideraţie. Eu am aşezat această carte în raftul acelora
după care întind mâna când vreau să citesc ceva frumos, care să mă încânte şi
în acelaşi timp să mă odihnească spiritual.
NICULINA APOSTOL
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu