O aniversare... poezia

Cenaclul AntePortas al Casei de cultură a sindicatelor, s-a întâlnit duminică, 16 noiembrie 2014, pentru aniversarea colegei lor Petruța Niță.

Debutând literar în antologia cenaclului Pași în cetate, Petruța și-a exprimat dorința de a fi alături de noi, în căutarea identității sale de poetă.

Prima citire luată ca etalon, va rămâne în urmă; versurile citite la aceasă sesiune sunt un salt calitativ.  

Dacă în: „şi m-ai strigat ca pe un cântec/ şi m-ai suflat ca pe un fulg( cântec ție)... se caută echilibrul, în vis înghețat : „locul în care mâna ta nu mai scrie poeme/se teme de venele mele albastre/ din care curg dimineţi”, poezia își face loc printre banalitățile cotidiene, le estompează și deschide drumul pentru alte poezii, detașate, ca și poeta, într-o zi de dumincă, ca o sărbătoare a sufletului : serenitate, vid, pe care o citez în întregime : „printre pietrele mele triste/dansa un nebun o poezie/ goală de la sfârşit spre început/ în tolba mea de cuvinte/ erau doar pietrele mele /iar sabia ce spinteca litere/de la început spre sfârşit/prindea rugina altui cuvânt/aproape că niciun dans/ nu e mai frumos ca poezia goală/în mintea unui nebun ”;pâine prăjită la cafea, mâinile ei, foame și sete.

Comentarii pe baza celor citite din partea membrilor, spicuiri :

Alexandru Bolache : Am reținut vânzătorul de iluzii ; Gina Zaharia : poeta este un dirijor al emoțiilor  în cântec ție ; în rădăcină de vânt participăm la pelerinajul aniversărilor ; citez din vânzătorul de iluzii„ sunt anticarul de iluzii/vreau să colecţionez vânt/ploaia o am deja/dar n-o vând...”.

Domnul  Aurel  Anghel : De când vin le cenaclu, mă faceți să mă cobor în adâncimea mea, fără voie. Cenaclul începe să dea nume de poeți semnificanți. Resursele poetice ale Petruței sunt reale și autentice. Această mărturisire a iubirii, trebuie  simplificată de prea multa mărturisire, pentru a rămâne ceea ce dă valoare textului.

Mihaela Roxana Boboc: Cuvintele sunt ca o pavăză împotriva singurătății și a tăcerii. Dominante în toate textele citite sunt cuvintele tăcere și singurătate. În rădăcini de vânt „alergi zglobie printre copacii anilor mei/eu am hăţurile vremii strânse pe trup/tu inima cât bobul de rouă /prelins peste fruntea vântului/ce curge-ntre frunze,” versurile sunt o liturghie reliefând sentimentul de mamă.

Laura Cozma: Am reținut serenitate și vid. Felicitări Petruței pentru poezii!

Sabina Râmbeț, interesantă și cu aplomb, ca întotdeauna, a semnalat duritatea versurilor: te văd cum tai pământul felii/ca pe un tort aniversar(rădăcini de vânt) De la înălțimea adolescednței, poezia are alte nuanțe.  Și-au mai exprimat părerile  despre text în asentimet cu cele spuse de colegi Ilona Pârvu, Angela Dragu și Costel Suditu.

La mulți ani, Petruța Niță! Așteptăm primul volum personal!

                                                                                                                                            AntePortas

4. serenitate

mi-am lăsat rătăcirea într-un ev biblic

unde un bărbat m-a născut

dintre coastele sale

avea ochii pârjoliţi de răspunsul

întrebărilor tăcerii

cu inima strânsă de singurătate

m-a aşezat în partea sa dreaptă

ca pe-o floare de măslin

presată între pergamente cu slove de aur

îl priveam peste umăr

cum întorcea file imaginare peste mine

zi după zi mi-am aflat regăsirea

într-o legendă ruptă din cartea de căpătâi

sub ploaia dimineţilor

rătăcirea lui şi-a găsit sămânţa

ascunsă în fascicole de serenitate

„..şi vor fi amândoi un trup, aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.”

6. pâine prăjită la cafea

în urechea mea stângă

piraţi alcoolici cântă la muzicuţă

cu ochii deschişi

soarele verde şi anorexic

geme în amnezia amurgului

de ieri

 îmi scriu numele în culorile jertfei

dacă eşti agil după cum spui

te poţi lăsa condus

de telurica pernă încălzită

sub covorul de sânge

vei vedea cum  spiritul meu morocănos

aflat sub antibiotice

aruncă săgeţi cusute de vocile

din urechea mea dreaptă

poţi vedea chiar şi venele mele

nebune şi bucolice

au ieşit la păşunat

însoţite de taxi-uri galbene

prin ochii ca nişte ventuze

citim versurile beţiei

pe acordurile chitarei

ce se odihneşte pe buricul meu

când mâncăm amândoi pâine prăjită

la cafea