CENACLUL ANTEPORTAS - 18 octombrie 2014

Când este pasiune pentru literatură,

stihiile naturii nu sperie pe nimeni

Manole avea motive să se roage, din punct de vedere al muritorului, ca divinitatea să o împiedice pe Ana să ajungă la el.

Divinitatea l-a ascultat, dar  în același timp a ascultat și dorința arzătoare a Anei.

Sâmbătă, 18 octombrie, cine i-a putut  împiedica pe membrii cenaclului AntePortas să se întâlnească pentru ședință?

Lector pentru această zi cu mofturi torențiale, Maria Teodor Lăcrămioara Rotărescu a venit , înaintea președintelui, care vine de obicei primul, pentru a deschide sala. Am găsit-o în holul Casei de cultură a sindicatelor, aranjându-și foile ude pe jumătate.

Textele tinerei noastre colege sunt efectul unui potențial și al unei pasiuni deosebite. Trebuie încurajată și promovată. Maria a încercat poezia cu rimă, cu vers alb și povestea.  Criticile de fond sunt premature. Mlădița literară a familiei Rotărescu trebuie lăsată să-și demonstreze abilitățile și capacitatea. Are simțul ritmului, ca toboșarul, în sânge: Pisoiul leneș se-ntindea/ Eu decojeam o portocală/Un murmur tainic se-auzea/iar tu erai în ger, afară//(...) Curând la focul din cabană/Patru mâini se încălzeau/Și, în două priviri fugare,/Multe vise se-ntâlneau.(O noapte de Crăciun). Are acea bogăție interioară curată care emană din preaplin în text. Nu lipsește starea de ghidușie, specifică copiilor care, chiar dacă îi încearcă sentimentele adolescenței, rămân încă în puritatea sufletului pentru care ludicul este încă o hrană spirituală intrinsecă, neajunsă în faza de raționalizare și stilizare. 

Ce au spus colegii:

Costel Suditu: Se observă graba spre maturizare, pozitivă. Mesajul este clar și profund.

Niță Petruța: Mi-ar fi plăcut să citesc această poveste copiilor mei.

Dinu Petruț: M-a impresionat maturitatea din Inimă rănită. Foarte multe metafore, mi-a plăcut.

Alexandru Bolache: Este pe drumul potrivit Maria. Poezia Bogăția toamnei ar putea face parte din orice antologie de poezie pentru copii.

Laurențiu Belizan: proza este peste nivelul poeziei. Mi-a plăcut creionarea personajelor. Inimă rănită este o poezie curajoasă.

Alexandra Nicolae: Povestea mi-a adus aminte de copilărie. Merită publicată. Poezia Lacrima m-a impresionat.

Mariana Cabel: Este pregnant sentimentul de curățenie  și cumințenie. Bogăția aceasta din text are la bază un puternic fond religios, înțeles de către autoare, nu impus.

Laura Cozma: Felicitări Mariei pentru texte! M-a impresionat și pe mine povestea și da fapt ne-a impresionat pe toți. Da, i-a impresionat și pe Rebeca Panait, Andreea Gheorghe, Irina Sofia Cabel, Dana Bițeanu, Mălina Zharia, Ilona Pârvu.

Bun venit Maria Rotrescu la cenaclul AntePortas!

Pentru ședința următoare vor citi Mălina Zaharia, de la Liceul „Mihai Eminescu” și Alexandra Nicolae, de la Liceul de artă „Margareta Sterian”.

                                                            AntePortas

 BOGĂȚIA TOAMNEI

 

 Cu rochița cafenie

 Și miros de pere coapte,

 Doamnă Toamnă se gândește

 Și încet își potrivește

 Ce să facă, cum să facă

 Să devină mai bogată.

 

 L-a chemat întâi pe domnul

 Bate-Vânt. 

 Acesta-n grabă la palat se-nfațișa, 

 Iară când ajunse-acolo, 

 Doamnă Toamnă îl certă:

 - Nu vezi oare, mai vecine,

 Că e timpul nostru-acum?!

 Scoală, deci, și hai cu mine!

 Sau vrei să ajungi în drum?!

 

 Apoi, amândoi plecară

 Către un alt colț de țara

 Unde se adăpostea

 Picur-Lin și ceată să:

 -Hei, dar ce găsesc aici?!

 Toată vară într-un joc,

 Nu v-ați săturat deloc?!

 Este timpul să-ncetati, 

 Stropii toți să v-adunați,

 Împreună să pornim

 Țara s-o udam din plin!

 

 După-aceea, Toamnă-n grabă, 

 Mai avea de rezolvat

 O problemă importantă:

 Să aducă la palat

 Ziua-Scurtă, Noaptea-Lungă,

 Mândre fețe de-mparat!

 

 Și, cu forțele-adunate,

 Afișându-și bogăția,

 Doamnă Toamnă, mulțumită, 

 A sosit în ROMÂNIA!

 

 

  Gânduri din amintiri

Adun frunze, una câte una,

Buchete de durere şi visuri veştejite

Stropii de ploaie- sunetele surde

Ale furtunii dintre noi

Privesc cerul plin de nori negri

Păsările verii sunt amintiri acum

Tristeţea- mantie incoloră

Spulberă iubirea ce domnea cândva

O lacrimă îmi udă-ncet obrazul

Dar acum nu mai e nimeni care s-o usuce

Doar vântul- stăpân al prezentului,

Mă-ndeamnă să te uit

Dar, oare, pot? mă-ntreb

Şi iar îmi vine-n minte

Amintirea ta. Aş neglija-o

Dacă inima mi-ar da voie…

Lacrimă

Dacă aş fi lacrimă unui îndrăgostit

Mi-aş croi drum spre pământul însetat,

Printre oamenii grăbiţi, ce aleargă spre ,,mai bine’’,

Printre copiii veseli, blând chip al inocenţei,

Printre nevoiasii ce întind mâna pentru a supravieţui,

Printre câinii abandonaţi, ce imploră milă trecătorilor,

Printre gazele ce se plimbă, la adăpostul frunzelor de un verde crud,

Printre firele de iarbă, legănate de vântul ştrengar,

Printre firisoarele de pământ, sau nisip, ce aşteaptă apă.

Acolo mi-aş face culcuşul şi aş adormi, învelită de speranţa.

Aş răsări, apoi, preschimbată într-o lăcrămioara.

Albă, pură, fără de vină, mi-aş ridică, îndrăzneaţă, căpşorul spre cer

Şi aş strigă tare, să audă Soarele şi Luna,

Că eu sunt…lacrimă vie a unui îndrăgostit.

 Pasărea albastră

Dacă aş fi o pasăre albastră

Mi-aş întinde aripile lungi

Şi m-aş lasă purtată de-o adiere blanda

Într-o lume dreapta, plină de iubire,

Unde nu ar fi oameni mincinoşi, trufaşi.

Acolo mi-aş face cuibul mic,

În ramurile unei sălcii pletoase

Şi m-aş gândi că, într-o zi însorită,

Mă voi întoarce să aduc şi în tărâmul meu frumos

Puţin din fericirea şi dreptatea de aici.

                  

Inima rănită

Ai pătruns în mine

Odată cu noaptea.

Deşi aproape te-ai rătăcit

În noianul de sentimente,

Am aprins felinarul iubirii

Să-ţi lumineze calea…

M-am amăgit spunându-mi

Că mă vei iubi veşnic.

A fost numai o noapte

Când stelele-au valsat

Pe boltă prăfuită a inimii mele,

Care te-aştepta cu iubire…

Te-ai adăpostit la streaşina sufletului,

Pe care l-ai orbit

Cu lumina efemeră a dragostei tale.

Când prima rază de soare

Mi-a mângâiat fiinţă,

Ai fugit, părăsindu-mă…

Timpul vindecă rănile enorme,

Pe care paşii tăi grăbiţi

Le-au săpat la poartă încă deschisă

A inimii mele pustii,

Care plânge neîncetat,

Aşteptându-te…

Rănile se vindecă, una câte una,

Dar în urmă lor rămân cicatrici.

Inima a încetat să mai plângă

Cu lacrimi de sânge,

Iar, pe culmea însorită a sufletului

Un înger a scrijelit mare:,, Te iubesc!”

Rotarescu Maria-Teodora-Lăcrămioara

Şcoală Gimnazială ,,G.E. Palade”

Clasa a VI-a E

Profesor: doamna Veronica Bulf