Drumul
Apropiindu-ne de Pătârlagele, vremea se
închidea vizibil, aveai impresia că se înserează... la 10 ziua. Picături de
ploaie au început să cadă. Am luat-o la dreapta, spre Colți, pe un drum care
devenea tot mai accidentat, pentru o zona cu un potențial turistic de invidiat,
martor și Muzeul Chihlimbarului. Am
oprit la o poartă să întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun: Da sunteți, nu vă speriați așa este tot
drumul, ba și mai rău pe alocuri! ne-a încurajat o femeie zâmbind. La meteo
vremea anunțată se potrivea ca o
grilă la examen pentru o lucrare de nota zece. Noi am plecat îmbrăcați ca de vară, la mânecă scurtă.
Am primit un telefon că la Colți suntem
așteptați de Ciprian, din partea organizatorilor și ne va ghida până la
destinație, să ajungem cu bine la eveniment. Așa s-a întâmplat. Cum ne-a văzut și a aflat cine suntem, ne-a
spus că maşina în care suntem are garda joasă și de aceea doi dintre noi să
mergem la el în maşină.
Când a fost constituit convoiul, la care
s-a adăugat și o maşină cu număr de Ialomița, s-a pornit spre
Muscel.
Loganul zburda luând ca un cal de munte
panta în piept, dar se oprea și se asigura că este urmărit îndeaproape de ceilalți. Urcușul pe drumul acela de munte,
de piatră, mai mult bolovani, devenea o aventură. Pe mijloc apăreau rigole
periculos de adânci. Neștiind drumul,
aveam impresia că urcăm în pustiu, doar rațiunea contrabalansa sentimentul
de îndoială, reactualizând destinația în
memorie. În sfârșit au apărut casele și imediat ne-am trezit în fața locului
unde urma să fim debarcați. Ciprian își îndeplinise misiunea. Am coborât din
mașini și am urcat repede, pentru a ocoli picăturile de ploaie reci, care pe noi ne
zgribuleau, iar pe săteni îi lăsau nepăsători. Ne-am dus să salutăm gazda. Să nu se piardă momentul, cineva a zis : Poză!
Ne-am așezat și am zâmbit. Am scos și eu aparatul. I-am identificat pe cei de
la revista Helis din Slobozia, care vorbeau cu domnul Anghel. Am făcut o poză.
Tot acest aparent disconfort era
eclipsat de bucuria de a participa la un important eveniment literar, lansarea
cărţii „Muscelenii” de Titi Damian. Citisem cartea, imaginația mea începea să repereze scene, mai
ales pe aceea când Florin se ducea să se înscrie la liceu, la Buzău și afară
ploua ca de potop și îi alunecau picioarele în noroi, la fel ca şi mamei sale
care îl însoţea. În toate acestea lipsea
cineva, Tudor Cicu. A apărut după minute bune, povestind cum a rămas suspendat
cu Golful său într-una din rigolele la care mă gândeam eu pe drum. L-au scos
câțiva săteni.
Sala căminului începea să se umple. Oamenii
din sat se adunau curioși, bucuroși. Era un eveniment nemaiîntâlnit. O carte de
o mie pagini în trei volume, imortaliza, de netrecut cu vederea, pe harta
literaturii române, colțul lor de lume, rupt din rai.
La
căminul cultural din vârf de munte
Domnul Titi Damian, autorul cărţii, dar
şi gazdă și moderator, face introducerea : În
1969 eram directorul acestui cămin, în care am montat și o piesă de teatru: O noapte furtunoasă. Astăzi se
întâlnesc aici două spirite: al muscelenilor și al celor care au citit despre
musceleni, dumneavoastră, invitați și prieteni.
Vă
mulțumesc pentru efortul de a urca aici, pe aceste meleaguri, pe această
vreme! Lângă mine este preotul satului, Drăgoiescu
Sebastian. Vine de la Pătârlagele, pentru o mână de oameni.
Au fost zile când, intrând să aprind o lumânare, am văzut că făcea slujbă pentru trei oameni. În dreapta,
domnul primar Rădulescu Pavel.
Am reținut din spusele vorbitorilor:
Tudor Cicu: Cartea Muscelenii este o mare
desfășurare de forțe și timp.
Folosind
o tehnică modernă, prozatorul se ridică asemenea sufletului ce părasește trupul
persoanelor aflate în starea clinică de dinainte de moarte și, ca într-o
oglindă, focalizează treptat satul de munte cu aureola mitică a veacului din
care vine și oamenii cu frământările lor. În centrul atenției prozatorului se
situează Fagul, ca un totem protector asupra satului de munte.
Între timp mai vin invitați. Este
perezentat prof. univ. dr. Ghinea Nicolae și unul din personajele cărții: Ion
al lui Niculae, al Linii.
Aurel Anghel constată că în sala aceea
de cămin al satului dintre munți m-am
trezit din vis. Chiar este real ce se întâmplă azi aici. Este real că un copil din zodia leului și-a forțat venirea pe lume, născut prematur,
tocmai pentru că avea multe de spus. Drumul acesta pietruit de la marginea
lumii m-a trezit din vis. „Acolo unde brazii plâng cu lacrimi de chihlimbar” (versuri,
Aurel Anghel).
Preotul Drăgoiescu Sebastian era bucuros
că intemperiile nu au împiedicat invitații să vină . Vă invităm să mai veniți pe la noi, să vedeți cum ne străduim să ținem aprinsă flacăra credinţei, a
amimintirilor, aici pe vârful muntelui.
Este
de reținut această evlavie a oamenilor locului pentru lumina curată a candelei.
Trebuie să ducem și noi acest fapt mai departe. Așa trilogia domnului Titi
Damian devine și o pagină de istorie.
Învățătorul Nica a povestit despre cum a vrut să arate
copiilor obiceiul concerealei, dar când femeile au început să-și schimbe
strigături între ele. Era o sărbătoare a femeilor, la care nu aveau voie
bărbații.
Gheorghe Dobre: Comunitățile care rămân sunt cele care au povestitori. Cine nu are
povestitori dispare.
Învățătoarea Nina Paraschiv a evocat amintirea unui sat plin de
viață, de copii. Mândria de a fi citit
cartea pe care o considera ca pe o istorie, un document, i se citea pe față.
Ene Ion, învățător : Trilogia este chiar un portret al poporului
român. Chiar dacă satul ar fi muzeu, ar trăi prin cititorii săi.
Profesorul Nicolae Ghinea: Trilogia Muscelenii este o resetare a parametrilor existențiali ;Muscel Cărămănești nu este
doar centru energetic, ci și cultural.
Diana Gavrilă, ghid turistic în zona
Aluniș-Bozioru-Ruginoasa (Brăești), a
completat tabloul locului prin abilitățile de comunicare, punctând pe
diversitatea și bogăția aspectelor ce pot fi observate și atrag în zonă. Nu
trebuie reținute doar vitregia vieții și munca grea!
Florentina Dalian, de la revista Helis,
a spus că multe cărți i-au lăsat o dezamăgire. Astăzi nu a avut acest sentiment,
ci unul de bucurie că este prezentă la locul care l-a inspirat pe Titi Damian
să scrie cartea.
Afară ploaia încetase. Când? Nu mi-am
dat seama. Se mai și luminase. Lumea
era mai multă. Discret își făcuse apariția
și poetul Florin Ciocea și își imortaliza trecerea pe acolo folosind camera de
filmat.
După eveniment, Ene Ion și Aurel Anghel
au dezmorțit atmosfera cu viorile. Această față a domnului Anghel nu o știam.
La ieșire, profesorul Ghinea a venit la
mine și m-a întrebat dacă eu sunt Cabel. I-am confirmat. Mi-a spus zâmbind că
am fost colegi de armată. Atunci i-am recunoscut ochii albaștri, jucăuși,
inteligenți. Ne-am strâns mâna și ne-am actualizat atâția ani trecuți prin
câteva întrebări și răspunsuri de strictă orientare. Ce ai făcut, ce faci? Ce face tatăl? O întrebare
care m-a impresionat. Nu-l uitase pe tata.
Nu mă așteptam ca acolo, în satul acela
dintre Vârful Vătraiului, vârful Goșii, vârful Ciliciei, Vărful Goților, să
întâlnesc un fost coleg de armată, profesor universitar.
Plecând de la romanul Fagul, continuând
cu Umbra, Norul a conturat ideea unei trilogii care trebuia materializată ca
atare. Și s-a întâmplat în Muscelenii.
Mulțumesc autorului pentru cartea
trimisă prin Tudor Cicu în urma lansării de la Urziceni!
Profesorul de la Urziceni era acum în
mijlocul alor săi și i-am mulțumit personal.
Ne-am luat la revedere de la gazde și am
plecat spre Buzău în formula Tudor Cicu și soția, Teo Cabel, Mariana Cabel și
Costel Suditu, Niță Petruța, Aurel Anghel.
Au mai participat la eveniment, ca invitați:
Vasile Iordache, Gheorghe Ciutacu, Ene Dorina, Ilie Damian .
Teo Cabel
poze Teo Cabel
Felicitări pentru articol, domnule Cabel! Scris cu sufletul, dar şi cu ... memoria. Aţi redat mult mai multe amănunte decât mine în articolul Dvs. M-a impresionat faptul că şi pe Dvs v-a marcat scena din carte la care şi eu mă gândeam în timp ce urcam drumul acela greoi. Frumoasă şi revederea camarazilor "de arme".
RăspundețiȘtergerePagini de istorie, pagini de jurnal... vor rămâne acestea în timp? Important e ca noi să ne facem datoria.
Cu preţuire,
Florentina Dalian
Doamna Florentina Dalian, da, acestea vor rămâne în timp... cum spunea domnul Gheorghe Dobre: „dacă este un povestitor”. Mulțumesc!
ȘtergereCu respect
Teo Cabel