OlfactivăPoemul unei răni,
veșnice răni, banale, uitate, împuțite
plină de mâl,
poemul acesta
în dimineți cu parfum,
să nu-ți plesnească vreo arteră,
vreo privire,
vreun pahar plin
în barul cu fum lăptos,
ieșind din atâtea guri deodată,
cu dinți cariați și zâmbete expresive.
Au nasurile foarte fine,
percep orice,
dar dă-ți cu parfum,
nu-ți vor detecta suferința,
e dincolo de lumea lor.
Dicționar
Fără să știe și fără s-o recunoască,
te strigă el,
cu speranța secătuită
până în măduva îngerilor de rând
cu așteptarea istovită
până la singurătatea ierbii din cavou.
El nu mai rostește cuvinte decât
cu degetele pe tastatură,
ascultă-l cu milă,
arat-i câtă lumină a rămas afară,
trimite-i o supernovă de binecuvântări
și tradu în limba lumii lui virtuale
cuvântul iubire!
Orbilor mei
Ei nu se opresc niciodată
abia dacă își întorc privirile,
retina lor abia dacă mai ține minte
propriul colț de ochi.
Ei nu sunt nefericiți nici atunci când nu sunt fericiți,
ei privesc totdeauna înainte,
timpul lor nu are nimic în comun
cu cearcănele clipelor în care,
invizibilă, de dincolo de cortină,
eu aștept să se împiedice unul dintre ei,
pentru ca, ajutându-i să se ridice,
să mă poată vedea, în sfârșit,
Iar eu să-l întreb:
Suntem frați, nu-i așa?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu