Cenaclul ANTE PORTAS NU L-A UITAT PE ION NICOLESCU

Prima ședință a cenaclului Ante Portas din luna februarie a început cu evocarea poetului Ion Nicolescu; pe 17, săptămâna viitoare, se împlinesc doi ani de când s-a dus să recite în altă lume „Țara asta nu e schweitzer/ și nici stână fără câini/ dacă dai în ea cu noaptea/ la lumină ies români”.(Cântul XXVI)

E greu să reciți din Ion Nicolescu după ce l-ai auzit de atâtea ori, la evenimente literare. Dar s-au încumetat: Stefan Teodor Cabel „Elegie”, „Cântul LXXXIV” Alexandru Bolache „Rococo”, Gina Zaharia  „Cântul I”. La sfârșit, s-a ținut un moment de reculegere.

Lectorul ședinței a fost Costel Suditu, prima citire la cenaclu. Textele citite se pot împărți în două categorii: poezii cu formă fixă, glossă și sonet, și poezii în vers alb. 

De la Ianca a  fost prezentă și poeta Niță Petruța.

După lectura poeziilor:

 Pe Dana Bițeanu, despre Glossă, a impresionat-o mesajul filosofic  și a identificat în cuc : Socoteşte-o ca un cuc/ N-ai nădejde în dreptate,/ Şoapte vin, şoapte se duc, simbolul vieții trecătoare și înșelătoare.

Alexandru Bolache a evidențiat poezia Si ea spunea da și versurile: cei vii îngroapă moartea însă morţii/ întotdeauna o aduc înapoi     (Întotdeauna o aduc înapoi).

Invitatul ședinței, poetul Constantin Bucur, a declarat versurile zilei cele spuse de antevorbitorul său.

Gina Zaharia: două poezii m-au impresionat în mod deosebit: Pasărea de lemn și Și ea spune a da. Costel Suditu este un poet care promite mult.

Laurențiu Belizan: Costel este pentru mine o revelație. Am găsit în rândurile lui toate ingredientele necesare poeziei de calitate. De subliniat o autoironie subtilă.

Cochetează cu poezia despre poezie, dar să nu devină un obicei.

Mihaela Boboc:În Glossă, sentimentul efemerului. „Întotdeauna o aduc înapoi” o poezie paradox. Lumina mea zăcea într-o baltă de întuneric: greutatea de a ieși din starea de vis, ba chiar, poetul, nu dorește ieșirea din vis.  „ea spunea da  și mă săruta” armonia între sentiment și faptă în iubire. Eu observ o diferență între poezia clasică și cea în vers alb. Îl prefer pe Costel Suditu din versul alb.

Bogdan Negoiță: Poeziile dumneavoastră mi-au sedus urechile și nu numai…

Laura Cozma: Am apreciat folosirea elementelor... de prozodie, la poeziile cu formă fixă. Succes alături de noi!

Valentin Tufan:Grupajul începe luminos și se întunecă pe parcurs. Mi-au atras atenția nuanțe bacoviene și argheziene. Întâlnești în versuri un amalgam de stări. Am observat și transpunerea în vegetativ.

Mariana Cabel: mi se pare incorectă formularea „încât pentru a nu mai fi transparenți”  și ultimul vers de la aceeasi strofa... „nu va dori să poată ce se spune”

 Am reținut, cel mai impresionant, ultimele trei versuri de la Sonet de toamnă: „De gânduri multe, orele-au fost hoaţe,/ Dar ai venit cu cerul şi cu vântul,/ Pe care le-am rugat să te găsească.” În rest  alegerea este doar a autorului, el alege forma finală.

Ștefan Teodor Cabel: versurile cele mai reprezentative sunt din poeziile: Teama de alegere sau nerecunoaşterea ei și Lumina mea zăcea într-o baltă de întuneric, dar să nu  uităm nici: Ca-ntr-un pom crescând o luntre/ Şi în tine creşte iarba (Glossă),  (…)cu admirabile hălci despuiate/ de-a lungul pereţilor moare timpul(Întotdeauna o aduc înapoi);

 sau (…)într-un balon de sticlă în care poţi fi

candidatul perfect pentru rolul unui toc de uşă

al unei case părăsite în faţa căruia fluturii

să-şi arunce potcoavele ruginite strigând

Hasta la vista baby

cu paiul în colţul gurii(Teama de alegere sau nerecunoaşterea ei) sau bacovianul „de pe scară îşi iau zborul toate urcările cu aripi de plumb/formidabil aspect vor spune unii poate că de aceea ploaia/întotdeauna poartă semn de doliu la rever.( Pasărea de lemn).

Lectorul de servicu s-a exprimat în discuțiile interactive cu colegii: Tehnica se învață scriind prost  și în alt context: poeții nu se întrec între ei(sic!) 

Bine ai venit la Cenaclul Ante Portas, Costel Suditu.

Data viitoare va citi Bogdan Negoiță: eseuri.

Voi reda poezia Și ea spunea da

Îmi spunea că sunt numai al ei

şi o sărutam numai al ei şi zâmbea

eu îi spuneam că sunt şi al Pământului

ea spunea da şi mă săruta

şi o sărutam şi ne sărutam

îmi spunea că sunt numai al ei

şi îi zâmbeam pentru şaptezeci de ani şi ceva

plus minus vreo doi şi mă săruta

o sărutam al ei şi al Pământului

şi ea spunea da. (Suditu Costel)

Ante Portas

                                         

         Cenaclul Ante Portas   cu:  Nită Petruța (stânga) și Constantin Bucur( dreapta)