Taninul toamnei

poezie

Păduri de șoapte-și scutură frunzele,

Din aerul nopții în sânul așteptării.

Cocorii din barca speranței scutură vâslele

Peste clipele–nflorite în trandafirul tăcerii.

Spre dimineață  stelele din Orion,

Ireale mori de lumină, adorm

În pagina mea word cu foaie velină.

Pașii mei purtați pe gânduri și poteci

Traversează căscând printre clipele reci.

Trei versuri se aleargă după ceașca de cafea... sublim.

Le fur rima și o arunc în...poem

Până ajung la Marin, Ifrim.

Răresc pasul, la capătul sforii

S-a prins în laț  croncănitul ciorii.

Trec stoluri, stoluri, privirea-mi năucă

Urmărește cum, din taninul toamnei,

Mai cade o nucă. 

Teo Cabel