Anatomia unei bucurii

 

ANATOMIA UNEI BUCURII

Clipele se ciocnesc puternic

Ca la biliard

Se împing într-o mecanică osândită

În buzunarul timpului bastard.

Noaptea pulsează rană deschisă

Cresc mărăcinii tenebrelor liniștea

Își linge rănile domnișoară proscrisă

Fugărită-n orice cotlon

De lama tăioasă din umbra cuvintelor.

Clipele ciocnite fiecare în propriul buzunar

Sunt repede de-o mână nevăzută

Aliniate pentru același desant

Al geometriei mute unde geografic nu au hotar

Hotarul și el la rîndu-i are traseul fixat

În același buzunar.

Sub cerul din mine

Trandafirul  toamnei în privirea odihnită.

Pasăre fâlfâind din aripi va zbura

Din cuvântul meu cum rugăciunea

Piron în nisipul clipei nu izbândea să înfigă

Abia e lăstar și doar strigă.

ZMEUL INOCENȚEI

Mașinile turează motoarele

Oameni trec pe stradă

Nisipul clepsidrei

Chipuri chipuri chipuri

Nemișcate precum frunzele din copaci

Nemișcate de nicio adiere.

Sensurile se adună în intersecție

Nu e nimeni să le dirijeze nici semne de circulație...

Ba da

Se mișcă fumul

De la țigare

Înșelător ca iluziile

Direcțiile

Ca la teatru

Ațe manevrate

Îi trag pe toți în cele puncte cardinale.

Și copilul se apropie de intersecție,

În jurul lui dansează îngeri,

O viermuială de aripi albe și negre

Copilul râde, trece strada indiferent,

La mașini, la ceilalți...

Și sensurile buluc după el.

UMBRA

Tu, umbră ciuruită

De razele atâtor răsărituri,

Te târâi spășită pe bordura zilei și

Speri să-ți inhaleze vreun suflet tiparul!?

O, ești pretențioasă, milei nu te pretezi!

De ce ai prefera zâmbete posedate de hăuri?

Am un soare în depozit.

Iubire nu prizezi

Să-ți lumineze galaxia dezamăgirilor? Ți-l dau!

Scutură-mi vreo cinci ani din buzunarele tale!

Cinci ani de răsărituri...

Atunci, când, cutia mea de comori

Se va înmuia în cerneala apusului.

PAȘI DE TOAMNĂ

Uneori iubim asemeni unor comete

Universuri pustii și obositoare

Nori grei, galbeni, ruginii,

Se scutură torențial

Într-o rafală de foșnete arămii.

Limbile ceasului

Foarfeci neobosite

Taie  strugurii clipelor.

Sub teascul pașilor îmi curge în vene

O cupă din beaujolais–ul tinereții

Timpul s-a obișnuit să-l bat ca pe-o minge

De baschet și să-l trimit

În coșul unui poem.

Alte ori ne târâm încarnate schelete

Visând să ne crească aripi de soare.

Teo CABEL