Dana Georgiana Bițeanu -Lansare de carte- Poezii pentru suflet

Sâmbătă la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, Dana Bițeanu lansează a doua carte. Rândurile Danei sunt o luptă cu timpul, cu tăcerea. Ea trebuie să vorbească. Trebuie să construiască o lume.
Prima sa carte, lansată în 18 mai, anul acesta, este istoria unei victorii în fața morții. Pentru a o cunoaște pe Dana mai bine redau mai jos, ce am scris despre cartea ei atunci.
Succes Dana! Suntem alături de tine!


Iluzii (versuri din volum)

Pașii tăi,                                                      

Răsună cadențat
Pe treptele întunecate
Ale scării...
Glasul tău,
Ca un ecou,
Răsună-n camera mea;
Care acum goală
Așteaptă
Întoarcerea ta.

Simt cum suferința
Îmi cuprinde ființa;
Faptul că te-am pierdut
C-ai fost tot ce-am avut.

Văd imaginea ta
Trecând prin fața mea
Asemeni unui fulger
Ce vestește furtuna.
Dar, toate-s doar iluzii,
Menite parcă
Să mă-ntărească,
Să mă obișnuiască
Cu gândul
Că tu, lângă mine,
Nu vei mai fi.
                                                                                 ***

Repunerea punctelor cardinale 

la locul lor  pe harta vieții

„Necazurile te lovesc atunci când te aștepți mai puțin!” Când auzi aceste vorbe din gura unui uncheș sfătos, concluzionând retoric, cu oarece iz de fatalitate, îți sună de multe ori împotriva unei logici, pe care o aprobi, ca un clișeu. Ce nu ți se întâmplă îți este departe și empatia nu are mereu o formă în care să primească adevărul acestor cuvinte.

Când afli această expresie din cartea unui adolescent greu încercat de viață,  îți sună ca un clopot în urechi, cu ecouri până în adâncul ființei tale.

Citind cartea Danei Georgiana Bițeanu, Tragedia și viața după, durerea devine palpabilă. O simți ca pe propriul puls.

Pierderea unui părinte, a mamei, într-un accident, dereglează acul busolei și ceea ce înseamnă în percepția noastră normalitate. Dereglare cu urmări dramatice pentru viața supraviețuitorilor. Cei care rămân luptă să o refacă, dar niciodată nu va mai fi la fel. Viața personajului principal din această carte autobiografică este ca un examen la care participi fără să vrei, într-un ritm suprasolicitant, cu subiecte pe care nu ai avut de unde să le înveți și nu ai de unde să copiezi. Părintele este soldatul dintr-un război în care urgența este un comandant capricios, aliat cu imprevizibilul: decesul soției, starea gravă a fetei.

Solidaritatea umană începe însă să tempereze învârtirea haotică a acului busolei.

Profesionalismul medicilor este piatra de temelie pe care începe această reconstrucție. Apoi omul. Omul pe care nu îl cunoști, dar care vine cu aportul său sufletesc. Ion Constantin, un tată încercat prin coma de o lună a fiicei sale Andreea, îngerul păzitor împotriva deznădejdii, îl ia de braț pe Tudor, tatăl Danei, și îl duce în capela din incinta spitalului, să se roage împreună.

Nu este ușor de înțeles prin ce trece un părinte, nevoit să spună copilului său că nu își va mai vedea mama niciodată, pentru că nu mai este.

Acest moment al adevărului este și începutul noului drum pe care vor merge  atât tatăl, cât şi fiica. Drum pe care un suflet de copil simte lipsa afecțiunii  mamei. Dana face analogii pe care adulții nu le înțeleg sau la care nu pot să se conecteze datorită propriei lor vieți. Tania este „doamna șatenă, cu ochi albaștri, blândă și foarte înțelegătoare”. Aceasta nu îi poate fi mamă, dar asociația în mintea fetei s-a produs și o va urmării multă vreme. „Vreau o mamă!”, își spune ea. Sau: „Aș fi dat orice ca mama să trăiască”. Urmează apariția Ștefaniei: „Durerea mea datorată pierderii mamei a fost atât de profundă, iar odată cu sosirea Ștefaniei, această dragoste s-a revărsat asupra ei, sufocând-o cu doleanțele mele; fiind luată prin surprindere, a înțeles greșit totul.”

Fragmentul în care autoarea nu mai povestește la persoana întâi, ci la persoana a treia, ca și cum ar ieși din povestire este important. Este un moment de sinceritate existențială. După ce spune: „Acolo, în curte, mă simt ca într-un labirint al vieții din care noi, oamenii, încercăm să ieșim, pentru a scăpa de moartea care ne pândește la fiecare pas”, umează: „De credeați cumva că viața Danei s-a schimbat odată cu dezvăluirea secretelor în privința sentimentelor ei față de Tania sau că lucrurile s-au îndreptat spre bine în relația cu Ștefania, ori chiar credeați că viața ei a luat o altă întorsătură, prin care va căștiga încrederea tuturor, să știți că vă înșelați. Viața ei devenise un calvar, chiar și la liceu.”  În traducere înseamnă: nimeni nu a înlocuit-o pe mama. Comportamentul unor colegi și a unor profesori este blamabil. Totuși acul busolei despre care vorbeam se pare că și-a găsit un echilibru. Personajul principal, datorită sprijinului familiei, în special al tatălui, a ajuns la vârsta majoratului. De aici urmează alt drum, pe care îi urez succes!

Teo Cabel