Întâlnire neașteptată

Poezia a ieșit în stradă.

Avea o rochie vaporoasă, de zefir.

Trecea

de la un om la altul,

în ochi adânci

furând zâmbete,

vise, să le ascundă în ani neașezați la rând

în calendar.

Rochia vaporoasă flutura peste chipuri

în valuri

Alergam să prind clipele,

atinse de pulpele ei, metafore bronzate,

multe mi se spărgeau

în amintiri,

începutul versului nu își găsea locul

și titlul nu avea rădăcini

Îi e dor poeziei de valurile mării, dar

azi... în valurile străzii

înotând într-o mare de ochi, cu valuri înalte,

suflete adânci,  

în recifuri colțuroase

și pestilențiale.

Oricând te poți îneca în mulțime

chiar și pe trecerea de pietoni.

Poezia trece pe lângă broboanele halbelor de bere

și zgribulită la umbra restaurantului

preferă Anca Parghel și un pahar de vin...

delirul surdinei

La un semafor

m-a atins cu părul mătăsos.

Așteptam să spună ceva

când m-a privit cu ochii aceia

de tău,

cuvinte memorabile, nemuritoare...

Nu a spus nimic,

A trecut mai departe.

Mirosea a mere verzi, urma ei.

Un ritm cu aromă de tei

se-ndepărta cu pași de ciută,

orașul

se scufunda în orele serii.

Teo Cabel