La coasă

Vârful coasei

dă cep,

mustul verdelui

se încarcă aerul,

parcă se cimentează

aburii de clorofila în nări

plăcerea așezată straturi

pe limba vacii

Vârful coasei

luminează locul

sudoarea cosașului

se înfige în cioturile rămase,

gâlgâind de tinerețe,

semințe de speranță

cruci bătute mărunt

în carnea pământului

Vârful coasei

ia câte puțin,

după pasul omului

ca pulsul inimii

respirând trohaic

Vârful limbii

cosește destine...