LUMINIȚA AMARIE - Ibănești -BOTOȘANI
Scrisoare tatălui
Ai rămas la fel tată
Poate doar mâinile ți-s mai adânci
Curtea e mai mare
Singurătatea dă dimensiuni colosale amintirilor
Ici colo câte-o umbră
pare mișcătoare și chiar vie
Dar nu sunt decât spiritele
celor pe care i-am iubit mai mult
de când s-au dus
Viu e lutul
Cărțile mele au rămas la fel de necitite
Ce-i drept eu le adun cu frica de sfârșit
Din când în când taci și tac și eu
Ne hrănim cu tăcerea
ca și cum pe vremea când ar fi trebuit
ne era îndărăt
chiar păgână
Și nu e prea târziu
Nu e decât întuneric
Dar văd mai bine cerul
Pereții se dârâmă ca un trup cu sufletul însingurat
Uneori îi pot salva dar ce să facă două singurătăți
între patru pereți
fie ei și ai copilăriei
Eu sunt ca
El să fie
Noi nu avem pereți decât ai inimii
Am venit, am ajuns și rămân
A fost un drum atât de lung
dar iată
Pentru prima oară de când vin
simt că sunt așteptată
Trebuie să știi tată că am fost întâmpinată în întuneric cu lumină
Exact așa cum ți-au spus soarele și luna
ANA MARIA GÎBU - DOROHOI
mai dă-mi o zi
când s-a dat startul
nu eram pregătită de zbor
cu paşi secundici
calc la stânga
înainte
spre dreapta este ocupat
pârguită în cuvinte
însemn locurile goale
din coţul de lumină
în care m-am rătăcit
gândurile închise
într-un hohot mut
desenează poteci orbite
de zăpăcela stâncii
rămân înserarea ta
mai dă- mi o zi
să reînvii omenia
adun
cuvânt lângă cuvânt
reduc
din necunoscut
stând la
taifas cu luna
nu
mergem în dimineaţa asta
la
culcare
ea dă
notă explicativă
pentru
îndrăzneala de a lumina
peste
program
eu, că
am însoţit-o
accept cursa spre
niciunde
***
IONESCU TOMA ION - PITEȘTI
ALERGAREA CA O ICOANĂ
alergarea
se desparte
de trup
aburind
cu răsuflarea
gazelei
pieptul
zăltat
plesnește
sublim
timpul
e un icnet
de animal
alungit
doar
stelele-s fixe
și glonțul
...se făcea
că alergam
propriul meu
frig
frigul din frig
Pâlcuri
de cruci
risipite pe câmp
contemplau
cursa
***
SINGURĂTATE
dezastruos zgomot al cântecului singurătăţii sufletelor
litere
cuvinte
trepte de evoluţie
degete cântând stele-viziuni pe note discordante afon
păsările au zâmbet de om fericit
când dimineţile mor nescriindu-şi testamentul
moştenitorii sufletului nasc lupilor foamea
rimele
pâinea
(clovnii au plecat)
scârţie ceasul a rugină-floare pe foiţe de tutun
asteptând un fumător să dea ora exactă
păzind ochii de lacrimi atomice în triluri nude
oceane rubin-blue-alb- cer
ce nasc singurătatea la ora 5 dimineaţa
în respiraţii de cafea....
singurătatea- o afacere rentabilă,
câştigi foarte mult timp cu tine însăţi
F
E
M
E
I
E
Pieptu-ţi îmbrăcat de zale poartă inima-ţi vitează.
Când pe trupuri îngrozite armăsarul tău dansează,
Trei popoare dintr-o mamă, ai unit scriind istorii,
Tremurau duşmanii ţării, ţi se închinau prin glorii,
Îngeri îmbrăcaţi cu sânge, ne privesc de peste nori,
Noi pe la statui mai plângem în coroanele de flori.
Stau semeţe si sculptate cu privirea rece-n munţi
Spre hotar îngândurată curge-o lacrimă din frunţi.
Au râvnit la trupul ţării mulţi duşmani de alte naţii,
Paznici aprigi la hotare tu mi-ai pus părinţii, fraţii,
Tu în zbor vultur de munte,tu Mihai ai dat de ştire,
Trei peceţi pe-un buzdugan e a voastră moştenire.
Ţi-ai sădit în suflet astre şi-ai făcut popas sub norii,
Ce-alergau pe câmp de sânge, rece te treceau fiorii,
Tu n-ai murit,tu eşti cu noi,tu înger din eternitate,
Şi ai sădit în trupul meu cuvânt cu dor de libertate.
***
MANUELA CAMELIA SAVA - RÂMNICU SĂRAT
CITADINĂ
Lucrurile au prins viaţă doar
când s-au răzvrătit…
La poarta oraşului a bătut
furtuna cuvintelor
şi degetele înfiorate au
cules parfumul lor dăruindu-ţi-l întreg.
Poeziile s-au trezit din
somnul lor nefiresc
aflându-te încătuşat de
stâlpii cafenelelor de altădată.
Asfaltul topeşte bulevardele
adânc pătrunse de cântecul
tău…
(Poezia lucrurilor neîntâmplate)
***
CORNEL DIACONU - BUZĂU
DESCULȚ PRIN CER
Se topește ziua, seara-i noapte plină,
Luna curge-agale peste munți, în sus;
În tăcerea ninsă tu te pierzi, străină,
Cum se pierd, în zare, norii spre apus.
Încă te mai caut, încă te mai strig,
Cerne dor din stele și mă plouă-n gând.
Doamne, și-n nădejde cât îmi e de frig!
Și de nopți cu tine cât sunt de flămând!
Cade-n boltă oiștea, văduvă de roate,
Rouă-mi plânge-n talpă; trec desculț prin cer...
Chiar dacă e iarnă, totuși se mai poate
Să te-ntorci cu vara.Te aștept și sper...
(din volumul Descult prin cer, editura Editgraph, 2010)
POPA INES VANDA - TIMIȘOARA
JUDECATA
În cea din urmă clipă a plâns cu dor o stea
Și a udat cu rouă poverile din maci,
Conspiră umbre triste chiar împotriva mea,
Furtuni destrăma visul prin hula unor vraci.
Se rupe ceru-n două și plouă cu acuze,
Mă leagă în cătușe ocara efemeră,
Beau cupa cu pelin din visele confuze,
Pe scaun de judecată mă apăr-o himeră. Doar pentru o fărâmă de dragoste curată
Plătesc cu închisoarea potopul unor ploi,
Mai cer o grațiere, la lege o erată,
Nu-i cine să mi-o deie, n-ați vrea să o dați voi?
Dacă sunteți iscoade și condamnați iubirea
Voi știți care-i pedeapsa și costul ei suprem !
Pedeapsa capitală v-aduce fericirea ?
Vă spun, eu mor degeaba, iubind nu ai barem!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu