Tablouri fără semnătură

PREFAȚĂ
Cu acest volum de debut, Teo(dor Ştefan) Cabel
intră din prima încercare în rândul tinerilor poeţi remarcabili
prin propria lor amprentă lirică. Dincolo de unele
ezitări inerente oricărui debutant, poetul se strecoară cu
supleţe prin meandrele versului alb, mizând pe texte
scurte cu uşoare tendinţe aforistice.
Nici când practică prozodia clasică Teodor Cabel
nu are ezitări definitorii, ritmul şi rimele poemelor sale
ţinând pasul cu precizia necesară cuvintelor care se
transformă pur şi simplu în poezie. Aşadar, tânărul poet
a trecut cu bine pragul magiei. Este născut în ziua de 26
octombrie 1967. A absolvit Liceul Agroindustrial din
Râmnicu Sărat. Primele sale versuri au fost prezentate
în Cenaclul literar „Viaţa Buzăului”, în primul an de
liceu, când cenaclul respectiv era coordonat de cunoscutul
poet Puiu Cristea.
Mai e de observat în poezia sa o anumită disponibilitate
spre consemnări pastelate sau folosirea unor termeni
ceva mai relativi când vine vorba de lirism, cuvinte
din zone cu accente tehnologizante. Oricum, poetul are,
categoric, acea sensibilitate necesară pentru a-şi
desfăşura, inteligent şi activ, gândurile şi simţămintele
deloc lipsite de densitate.

Ca unul foarte familiarizat cu poezia tinerilor, de
mulţi ani făcând parte din juriul unui concurs de profil,
pot spune că, iată, încă o dată, chiar prin acest volum de
versuri, avem dovada naşterii unei noi sensibilităţi literare.
Sunt convins că Teo Cabel va publica şi alte cărţi,
semnele unei posibile prolificităţi fiind clare, şi că se va
afirma în profunzime, drept pentru care, cu toată încrederea
şi speranţa în numele lui şi a cuvintelor sale, nu-mi
rămâne decât să-i urez ceea ce-mi ura mie în urmă cu
vreun sfert de secol marele poet Emil Brumaru: „Drum
lung şi izvor cu apă rece” ! Ca un apropo la prolificitatea
acestuia, la doar 43 de ani, Teo are cinci copii. Aşadar,
după acest debut firesc în felul său, urmează încă cel
puţin patru volume. Baftă, frumuseţe spirituală şi
sănătate curată.
Marin Ifrim

din volum  
 
FERESTRE

Trei ochi prin care
Cerul privește în casa mea,
Mi-arată un păr, frumos
Mai ales primăvara - nflorit,
Fără să-i văd tulpina.
Ochii mei, ferestre prin care
Nu Te văd niciodată...
Te simt
Și nu știu unde
Să arăt cu mâna!


ROMANTICĂ

Zâmbetul tău mi-a mușcat ochii!
Da, durerea este o femeie frumoasă!
Vorbele tale rotunjeau dedeochii,
Păsări flamingo plecară la coasă!
În zațul de cafea strălucea un bob de aur,
Șoapta-i ascunsă după ureche,
Se înfoia vântul, palid balaur,
Și lebăda plânge fără pereche...

Miresele-n rochii dospeau prin dantele,
Castelul, la poartă, țintea cavalerul,
Din stele făcurăm doar simple caiele,
Iubirii să-i smulgem prin noapte misterul...

Și-apoi, dimineața, cu lapte pe masă,
Șoptim îngânând: durerea-i frumoasă!



PAZNICUL

Paznicul închide porţile.
Spaţiul dintre ele apasă pe umerii lui.
Gardul din ochi şi din ureche
Nu e pentru câinii care ridică un picior,
Îi păzeşte pe hoţi de ei înşişi.
Şi gândurile lui sunt ca hoţii,
Striga la ele şi le goneşte:
Sa fie linişte!
Noaptea se-ntunecă peste porţi
Ca paşii lui, semănând umbrele,
Colo o stea, colo alta...
Când se uită roată cerul este plin.

VISELE

Într-o zi

Când am ajuns acasă, copiii mei
S-au uitat la mine cu ochii mari
Întrebându-mă: "de ce se feresc de tine visele tale?"
Le-am spus însă ceva, despre...
Despre ce? Ei se uitau la
Desene animate amuzaţi.
"Păi, de ce vă feriţi? am zis,
Sunteţi voi!"
 Atunci m-au privit toţi!
"Da, ce căscaţi gura,
Visele se împlinesc!"

A DOUA ŞANSĂ
 

Pașii pe care îi auzi fără să vezi pe nimeni

Au rămas suspendaţi în timp.
Te aşteaptă să-i faci.
Să te ducă unde trebuia,

Paşii pe care îi auzi fără să vezi pe nimeni,

Unde nu ai ajuns
Sau unde ai ratat.
Fiindcă i-ai lăsat
Ca fantomele,

Într-un viitor fără cuvinte
Şi fără gânduri,

În care s-a-ncuibat

Tăcerea...

SCULPTURĂ

Cuvintele mele rup din tine bucăţi .
Atunci te văd ...
Mâinile mele îmbrăţişează pentru
A împărţi .
Trăind sensuri pe care mi le închipui
Mă lovesc de cel care nu le trăieşte -
Învăţ să mă doară şi sensurile lui.
Realitate,
Forma lebedei cântă,
Pulsul inimii recită
Şi moartea-şi rupe coasa
Într-o stânca de iubire.

PEȘTERA-SUFLET
 
Afară-i ger și alb.
În suflet e Ajunul
Și înfiorat de taină,
Se apropie Crăciunul.

În peștera-mi din suflet
Se naște Domn Hristos,
Topind al vieții urlet
Într-un colind frumos.



ACEEAȘI LUMINĂ
 
Sunt nopți, când un păianjen uriaș
Își face pânză de la lună la pământ.
O pânză - harpă,
Al cărei cântec îl aud doar poeții.
 
Dimineața nu înțelegem nimic...
 
Unii spun că au visat frumos,
Alții, coșmaruri.
 
Cu toate acestea
Lumina-i pentru toți,
Aceeași! 


ECOU
 
Azi, am trecut pe lângă un parc...
Pe-ale cărui alei îmi rătăceam ochii
În anii de liceu,
Când sentimentele, vibrând,
Ca dintr-un arc
Nimereau ținte fără ecou.
Eram ca un ciorchine -
Frunza copilăriei încă nu ruginise...
Aveam,
Prieteni,
Un sentiment de zbor
Și unul de stâncă.
Dogorea iubirea
Pe al inimii altar,
Aprinsă-i astăzi, încă?




SUFLET FLĂMÂND
 
Tăcerea se vedea ca o spărtură
În haos,
Trandafirii se deosebeau de eșecuri
Prin spini.
Cuvintele mele citeau un poem:
"Singurătate în doi".
Iubirea salva amintiri
Dintr-un ochi în altul,
Niciodată în amândoi.



NOSTALGIE
 
Oamenii adună frunzele... în martie
Pământul se zvântă
Ca un țăran trudit
Sub mângâierea soarelui.
 
Frunzele zboară,
Se lipesc de soare,
Soarele le topește...
Jarul lor - funigei
Pe amintirea ta!
 
Azi
Ai trecut pe lângă mine,
Tată?



CONFESIUNE

Eu viețuiesc în două timpuri,
Primul, numai al meu.
Timp de zbucium,
Timp de erou fără redute cucerite...
Al doilea, cel care m-a născut,
Devine mai mare, cu cât îl număr...
Dacă opresc numărarea
Mușcă din mine
Ca o fiară...



PICĂTURI DE CER

Cerul mi-a turnat două picături
În orbite,
Stelele s-au înfipt în ele.
De-atunci
Hoinăresc
Dintr-o galaxie
În alta...



IADUL

Iubim florile
În vază, iar pe pământ
Le strivim
Cu piciorul...



AMINTIRI

Se-ntorc, cum păsările primăvara,
Fără să-si facă cuibul în același loc,
Mânate de inexplicabil se întorc,
Neștiind cine le-a ocupat cămara...

Se-ntorc, tablouri fără semnătură...



LÂNGĂ  MINE, STRĂMOȘII

Înăuntrul meu, o roată
Și-n rotirea ei văd nume;

Parte jos, parte pe culme,
Mare e și sfântă gloată...

Poză, poză, chiar bunicul,
Dă cu tifla... pleacă dricul!

Și de astăzi, însuși tata,
Întregește-n mine roata!