Ce
miros de pâine caldă
se
așază-n bănci pe bulevard
cu
pofta câtorva sarmale
din
poemul unui bard
mintea
frunzărește rime
în
crengile din cimitir
dar
sunt pline doar de ploaie
nici
nu vedem să le citim
ochiul
nostru orb pocnește
lumina
ca un pumn o ceapă
o
coadă de dragon lipește
să
tulbure foaia de apă.
Teo
Cabel
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu