Geambaș de cuvinte este primul fasciol al cărții prin care autorul își lămurește atitudinea și distanța față de oameni din lumea scrisului.
Străzi fără poeți - surprinde în câteva gravuri imagini ale Brăilei cu tușe nu doar fizice, ci și sociale.
În Exil de poet - domină o nemulțumire pentru textul poetic ca prezență stânjenitoare în multe cărți eșuate și cautarea de repere în trecut, până la Eminescu; nu doar atât, ci și dezgustul față de ipocrizia vremurilor ce îi pune omului prea multe în spate.
În Brăila
Albeau
în tâmple zile
Oamenii
nu mai păreau oameni
Parcă-și
mișcau prin vise cărnuri
Și
despărțeau prin bani și blănuri
Suflete.
Zbateri
înfrigurate de cultură
Mureau
sub proști ideologici
Ce
rostogoleau cuvintele-n gură
Să pară
ei deștepți
Și filosofici.
Treceau
anii in zbor
Și sub
această ceață apăsătoare
Nu ne
trăiam noi viața
Și nici
nu te lăsau să zbori,
Să te
atingi de soare,
Să afli cum să mori.
Bulevarde
care nu mai zâmbesc
Aud cum
frunzele nu se mai zbat
Salcâmii
nu mai cântă
Păsările
au uitat să zboare
Și
omul, de sărăcie
Cu
gandu-i tot la ducă.
Scheleți
albiți de cioate
Privesc
la noi scârbiți
Din
bulevarde ce rânjesc
Cu
gurile lor hâde, fără dinți.
Mă
plimb printre tristeți.
Brăila
trăiește din poveste
Vedem
ce-a fost
Și
astăzi nu mai este.
Salcâmii
nu mai cântă
Păsările
au uitat să zboare
Iar noi
...
Ce facem noi aicea oare?
( din Străzi fără poeți)
Lumea Antivisurilor
Trăim mai mult
Visăm mai puțin,
Muncim mai mult
Iubim mai puțin,
Asta e lumea antivisurilor
În ea, a fi realizat...
Este să îți meargă cardul la supermarket,
Să fii înglodat în datorii
Pentru lucruri de care nu ai nevoie,
Să mănânci ceea ce nu îți place,
Să faci ceea ce nu vrei să faci,
Să fii ceea ce nu vrei să fii.
Lumea antivisurilor
E lumea perfectă
Pentru că în ea
S-a sinucis speranța.
( Exil de poet)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu