luni, 19 decembrie 2016

Pârnod- „Axis mundi” - Aurel Anghel





Joi 15 decembrie, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” a fost gazda unui eveniment cultural, care a întregit zilele sărbătorilor acestei intituții pe anul 2016: lansarea romanului Pârnod al scriitorului Aurel Anghel.
Fost absolvent al liceului „Spiru Haret”, profesor la un al liceu de prestigiu din Buzău,  Colegiul „B.P.Hașdeu”, autorul a avut  alături foști colegi, scriitori, elevi, cadre didactice și de la Chișinău, Președinte al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova(USEM)doamna Diana Ciugureanu Zlatan.
Romanul Pârnod completează o panoramă a satului românesc, trecând prin perioada comunistă și după aceasta; alături de volumul Muscelenii de Titi Damian, și Întoarcerea de Dumitru Dănăilă  imortalizează  obiceiuri, oameni, stări, tradiții care nu trebuie uitate.
Doamna directoare Iacob Cristina Iuliana a deschis manifestarea cu urarea de bun venit!
Diana Ciugureanu Zlatan a adus  un mesaj călduros, de îmbrățișare frățească din partea moldovenilor și a membrilor uniunii pe care a înființat-o în urmă cu un an, ca mijloc de solidarizare a scriitorilor în jurul mișcării de unire a românilor  de pe ambele maluri ale Prutului. Cu o zi înainte, fiind comemorat  fostul primul ministru al Basarabiei, Daniel Ciugureanu, artizan al unirii cu România în 1918 și condamnat de comuniști.
Președintele USEM a spus că Basarabenii vor umple golul, creat de politica de deznaționalizare a imperialismului rus prin încercarea de ștergere a identității și culturii româneșt,i  prin actiuni comune culturale. De fapt, pentru dânsa acasă este și de o parte și de alta a Prutului. „Din naștere am acest drept de a mă simți român și prin ceea ce fac vreau să fiu unul dintre românii adevărați”
Despre autor, membru al USEM: Are 28 de cărți. Romanul vine ca deschidere spre cunoaștere.  Constatăm din lecturare, trezirea conștiinței pentru întoarcerea în trecut și recuperarea amintirilor de acolo.  Această carte este o dovadă prin comunicarea vine salvarea lumii.
Pr. Paul Iulius Negoiță: Romanul domnului Anghel este o întoarcere într-un trecut pe care nu l-a părăsit niciodată, doar evenimentele vieții au dat această impresie. Fizic a plecat din sat, dar amintirile pe care le-a purtat mereu cu el au făcut  să fie acolo cu sufletul. Este o carte  de maturitate literară.Întâlnim o analogie interesantă și frumoasă: numele satului Cocora și copiii care au plecat precum cocorii.
Domnul profesor Paul Androne nu și- a ascuns emoția de a fi bucuros că este martor la un moment special în prezența oamenilor care știu să prețuiască acest moment. Sunt martor încă de la lansarea primului cocor literar al domnului Aurel Anghel.
Este un roman subiectiv, despre întemeiere, a drumurilor vieții, despre rătăciri și regăsiri. Un mare poem. Folosește o voce la persoana întâi cu mască de persoana a treia  pentru a se distanța de actul mărturisirii în sine. Învelișul pare al unei imagini idilice a satului, dar realismul descrierii îl contrazice.  Pârnod, tatăl autorului, este „axis mundi”. Un romn autobiografic care trebuie citit cu sufletul.
Au mai vorbit  Paulina Georgescu, Constantin Enescu, dr. în științe economice, Teo Cabel, Matilda Anghel, Dumitru Dănăilă, Ștefan Dima, Argentina Munteanu.
Semnalăm prezența scriitorului Tudor Cicu(USR),  a doamnei Marcela Chriță, Dumitru Negoiță( LSR), poeta Liliana Liciu, editorul și scriitorul Trandafir Sâmpetru,  Șerban Georgescu, prof. Argentina Munteanu, Nicolae Mușat, cântăreața Ofelia Florica Haranguș, Ștefan Andrei.
Cărțile acestea, precum Pârnod, Muscelenii, Întoarcerea, trebuie citite de tineri. La ei trebuie să ajungă mesajul. Ce înseamnă  un regim totalitar și influențele nefaste asupra vieții omului.
Pârnod este un roman despre familie.  Dragostea insuflată de mamă, povețele și exemplul de a fi în lume cu capul sus și demn de la tată. Prin  familie, prin credință  oamenii acestor locuri au rămas și eu rezistat furiei muribunde a dezrădăcinării.
Autorul consideră că nu el a scris literatură, ci literatura l-a scris pe el.
Lectură plăcută!

                                                                                                                                                                  Teo Cabel



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu