cer deschis
cerul se deschide frumos
trupul se așterne spre vis
un bărbat de ceară un bărbat de foc
mută gânduri din loc
cearcănele amintirii lungesc întunericul
tremur lângă zidul pipăit de norii furtunii
vocile mele cuceresc noi strune blândeții
niciun gest nu mă pune la adăpost
mai sunt asemeni vouă de vie de simplă
curată
ce-mi folosește să mă las dorită de
soarele îngândurat al cuvintelor
durerea rămâne la fel de ascuțitălumea la rându-i obscură
mă continui din nopți pierdute
spre miezul zilei
întâlnesc oameni toropiți somnolenți
abulici violenți pensionari
miri cu flori
cu gura care vorbește cu ochii care mai văd
cu degetele care mai pot mima strângerea de mână
desenez în aer calde spirale
să-mi țin de urât
nu se mai cunosc umbrele-nsângerate ale
deziluziilor
nu se mai văd abruptele gropi ale obrajilor
vlăguiți de cea mai mută absurdă uimire regret
nu se mai deosebesc măștile între ele
vom ajunge la liman
numai după ce câteva ziduri
ne vor sparge capetele de îngeri
Angela Nache-Mamier, poezie din volum
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu