Pentru Manuela Camelia Sava, prof. dr.
la Liceul „Al. Vlahuță”, Rîmnicu Sărat, anul 2015 se dovește a fi un an bine semănat, pregătit deja de
cules. Primele roade sunt cele două volume lansate la Centrul de Tineret
FORTES, Râmnicu Sărat, Alt anotimp, editura
Editgraph și Poezia lucrurilor
neîntâmplate, editura Omega.
Evenimentul a debutat cu prezentarea de
către moderator, scriitorul Nicolai Tăicuțu, a revistei Spații Culturale nr.41.
Scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu a
vorbit despre volumul Alt anotimp. Redactorul șef al revistei Spații... uzitează cuvintele cu
dragostea unei rugăciuni. Parcă le-a crescut dânsa într-o seră și
culegându-le pregătește decocturi tămăduitoare pentru sufletul celor care
ascultă și citesc.
Au mai vorbit despre carte: prof.
Violeta Vîlcu, criticul Mioara Bahna, Constantin Marafet, doamna învățătoare
Marcela Marin, Teo Cabel, Petronela Coman. Traducerile din Poezia lucrurilor neîntâmplate sunt semnate pentru limba engleză de
Artemiza Asanache, iar pentru limba spaniolă Cristina Mihaela Tătaru.
Dan Manciulea a interpretat Dor de verde, din albumul Cântece Sărate, Romanță cazonă și Teo Manciulea Fără tine și Yesterday.
Felicitări autoarei!
Teo Cabel
Din volumul Alt Anotimp
Peisaj pluvial
aș cere ploii să mă ierte
dacă nu știu ce dor aprinde obrajii ei de ceață
mai mult nu i-aș putea spune acum
când șoaptele se topesc
nu pot să cred că tu adormi în mine în fiecare seară
nori de alabastru cern nisipul mării:
încerc să te prind
din urmă printre valuri
e ploaia cea mai
scumpă dintre toate minunile
care te așteaptă în
rama ferestrei ca altă dată
tunetul vocii ar vrea
să te strângă la piept,
iluzoriu…
La cinematograf. Pânză
Ești ecranul perfect
în care eu mă văd uneori:
bătrână, mică, pășind spre pânza
pe care va rula filmul
cu încetinitorul –
Pașii mei sunt moi, de pâslă
întind palmele să te pipăi prin nori
îmi amintești de zilele acelea
când mă duceam cu ai mei la cinematograful din centrul
orașului:
mie îmi cumpărau acadele
ei ronțăiau mentosane…
(uneori luau semințe
de floarea-soarelui
ca să nu se plictisească
sau poate pentru că nu voiau să iasă din tabloul
în care toată lumea le scuipa coji pe jos
până se făcea un covor rugos…
atunci te înecai cu mirosul lor grețos)
Cojile stafidite îmi creau o impresie de peisaj uleios
în care toți înotam
ca să ne salvăm dintre tentaculele
caracatiței urât mirositoare a vieții…
Apoi mergeam din ce în ce mai rar la cinematograf,
semn că îmbătrâneam,
filmul se derula frenetic
era același pe care îl vedeam de fiecare dată
ținând mâna mea tremurândă
în mâna celor mari din jurul meu
Bătrânețea miroase peste tot la fel: la cinematograf -
în întuneric - oamenii devin animale de manej
vânate de cowboy
cu pulpele cămășii sumese…
priveam westernurile
preferate ale tatălui meu
tot mă minunam de ce zâmbetul tău
seamănă uneori cu al lui John Wayne
pentru că și tu ești un vânător
al felinelor domestice
pe post de pradă sunt doar femeile pe care le-ai căutat
și nu le-ai iubit…
te urmăream pe ecranul vieții mele
și mă vedeam mereu pe mine
prin tine, prin ochii tăi mari ascunși
după o pânză veche…
Din volumul Poezia lucrurilor neăntâmplate
ARŞIŢĂ
Căldura
te face să gândeşti cu
pielea şi oasele.
Când nu mai ai creier
şi întreaga fiinţă s-a
topit,
doar cerul gurii
mai poate simţi nebunia
cleioasă a aerului.
Vârful degetelor îşi
imaginează o altă lume mai bună la pipăit-
indiferent cum ar arăta,
totuşi ar fi una mai bună.
O pală de vânt
ca şi cum ar fi bolnavă
mai adie anemic în mintea
mea…
Gândirea tânjeşte după
picătura chinezească!
Arşiţă!
CITADINĂ
Lucrurile au prins viaţă
doar când s-au răzvrătit…
La poarta oraşului a bătut
furtuna cuvintelor
şi degetele înfiorate au
cules parfumul lor dăruindu-ţi-l întreg.
Poeziile s-au trezit din
somnul lor nefiresc
aflându-te încătuşat de
stâlpii cafenelelor de altădată.
Asfaltul topeşte
bulevardele
adânc pătrunse de cântecul
tău…
PRIMA CASTANĂ
În dansul ei mortuar,
prima castană
imploră cu atâta infinită
duioşie mila ta, trecătorule!
Plângi
în taină
prima castană
care ţi-a murit încă
necoaptă în trup!
Ea nu face decât să descrie
un drum al pierzaniei
la apusul unei zile, al
unui anotimp…
Ce jalnice iluzii îţi
îngropi odată cu ea
în ultima toamnă a
copilăriei
preschimbată în tei ucişi
şi în ploi ruginite!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu