Revista Spații Culturale nr 40.

A apărut nr 40 al Revistei Spații Culturale. Panoplie  riguros estetizată, vizual și textual, revista  este un reper în branșa revistelor literare.  Cel mai bine o citești la o cafea, să fie cana mare, ca plăcerea licorii să fie dirct proporțională cu plăcerea lecturii.

Editorialul din numărul actual punctează îngrijorător cu semn de exclamare  și încheie cu semnul întrebării,  o problemă bagatelizată sau rastălmăcită de unele medii. Doamna Valeria Tăicuțu, identifică câteva deziderate ce pot oricând derapa  de sub umbrela unde se lăfăiesc, emanciparea... și a copiiilor. Interesantă găselniță de propagandă pentru ce, pentru anarhie? Se observă obiectiv această mentalitate a unor foruri de a înainta amenințător, drepturile copiilor, în detrimentul obligațiilor, acestea sunt undeva în subteran, lăsate la o înțelegere mutuală. 

Educația în familie este subminată, și se concluzionează:  Într-o ţară sedusă de vraja formelor fără fond, este normal ca totul, inclusiv educaţia, să se facă superficial, haotic şi fără sens ori să pară numai că se face.

Iar scriitorii neamului, odinioară capabili să schimbe lucrurile, stau, şi se minunează, şi se vaită că nimeni nu le mai citeşte cărţile. Păi câţi mai ştiu şi câţi vor mai şti să citească în România?

Rubrica Poezie este dispersată uniform pe întinsul numărului de pagini.

Semnează: Nicolae Mihai  grupajul 65 din care, de neuitat, treci în contul inimii fiece suspin/ ajuns pasăre ce-şi caută cuibul (Șoaptă ghemuită în privire) și

Atâtea nopţi ascunse în ochii/ tăi cei negri/cu vechi şi noi răspunsuri/ la întrebări nepuse (Când ochii tăi mă strigă);

Virgil Diaconu,  Eșuat pe acest țărm, (...)Până şi îmbrăţişarea a ajuns să mă trădeze,/cum dansează desculţă în piaţa oraşului. ;

Radu Cârneci, autorul Scrisori-lor către Dorador, -  ne invită în Țara lui Lal,

(...) vocile aleargă după noi/ca după armonii în mari rotiri de ceruri/ şi ne-ajung şi ne-ntrec şi ne-ajung.(Mărul de aur) la un Peisaj mioritic : Trei turme albe se răsfață/pe un picior de plai sculptat/ și baciul trist, oprit, înalță/ baladă-n creștetul de brad(...)

Adrian Munteanu, ca preambul la foiletonul său Povești fără sfârșit, ne pregătește cu versuri să-l însoțim în dezamăgirea de a nu putea să își ducă într-unul din locurile locuite de români, misiunea la îndeplinire, din cauza neînțelegerilor dintre un anumit for și localnici.

Din Federația Rusă, Elena Seifert, în traducere de Leo Butnaru, versuri innedite:

ce bine e/ că omul se poate ridica în vârful degetelor/ mă gândesc la asta/

totdeauna/ când tu/ mă săruţi;

Tot traduceri, Leconte de Lisle – Pantumuri maleziene în lanț, Ion Roșioru;

Leons Briedis în traducere de Maria Macovei Briedis ne aduce Coșmarul, în viziune proprie: Când poeţii se duc la culcare/cuvintele se zbat în agonie/năvălind în visele poeţilor/coşmaruri pline de insomnie//coşmaruri ce vin în temei/ din viaţa netrăită a poeţilor,/care este singura viaţă reală/ trăită de ei;

Mihaela Malea Stroe- Poemul cuvintelor iubitoare ca pruncii : (...) Desenează pe caldarâm, pe pereți, pe/ unde-apucă,/ Tot felul de doruri, în formă de cuib de/rândunică sau/ În formă de cerc de lumină închis/ – pierdut de un înger-copil aplecat să bea apă/ de la vreun izvor din paradis –/ Dor în formă de miez dulce și de coajă amară/ de nucă.

Poeta Camelia Manuela Sava ne invită la Joc suprarealist : Cetăţi de pietre mi-am strâns/ sub pleoape/ Şi noi în ele suntem doar o boare (...);

Vasile Ghica, Despre cunoaștere: Sunt zile când ratez şi extazul, şi îndoiala./

Uneori nu ştim încotro alergăm. Şi nici de ce./ Strămoşii mei nu erau analfabeţi.Citeau în stele./;

Petru Solonaru ne destăinuie o genă lirică din Darul Veșniciei:

În lăuntru nostru şade-un cer tălmut

mişcător de stele fără început

ce-arătând nimicul prin oglinda lui

n-a lăsat şi ochii întru-a fi văzut.;

Ion Roșioru cu versuri proprii, deschide o serie de poezie buzoiană:Mă străduiesc să-i plac: De-o săptămână plouă şi strada-i tot un lac:/ Singurătăţii mele în ciudă nu-i mai fac!// Prin geamul spart zăpada pătrunde în iatac:/ Singurătăţii mele nici gând să-i vin de hac!// Pustie-adastă moara de pe groganul trac:/ Singurătăţii mele supus în faţă-i tac!// Bătrânul cal visează că intră în alac/ Singurătăţii mele mă străduiesc să-i plac!//

Urmează , Nicolae Pogonaru este Între veghe și vis : după o zi de muncă/ajungi acasă obosit încărcat/ ca un marfar la capacitate maximă/cu toate cuvintele celor din jur/ îţi faci un duş cu apă maronie/(iar ai nimerit ziua în care/ se lucrează la conducte)/ îţi treci prosopul peste cap/ îl presezi bine ca şi când/ai vrea să-ţi ştergi memoria;

Mariana Cabel, Ploaie de mai: Un, doi, trei.../ Îi număr pe geam, şiroi/ Atât de nehotărâţi,/ Niciodată nu cad în acelaşi loc./Pământul a făcut rocada cu cerul/ În încercarea de salva primăvara.../Noi?/ Stropi în marea de chipuri;

Lurențiu Belizan descoperă akedia: plouă/ peștii dipnoi ies din cărămizile nearse/ se târăsc spre ochiuri de apă/ în ele demonul plictiselii/ rânjește aranjându-și gulerul înalt scrobit//;

Lavinia Lorena Nechifor este câștigătoarea premiului revistei „Spații culturale”, la Festivalul Național de Literatură  Rezonanțe Udriștene, ediția aXX-a, 2015.

Este din Suceava. Citesc printre altele despre starea asta trecătoare: felul în care ne întoarcem mințile/ pe întuneric între forme scurte de/ exprimare se strânge în ecour/calde câteodată/;

PODUL, o imagine în oglindă, Valeria Manta Tăicuțu: cred că sunt vie pentru că mierla aceasta//îmi cântă pe umăr cu ciocul întors/ spre lumină/ la celălalt capăt al podului sunt tot eu,/ cu altă mierlă pe umăr, privind în ochi/ altă noapte(...)

Doina Cernica continuă Povești de călătorie, Prințul cu crini, prin Creta,

Ca orice suprafaţă cu ruine pentru nespecialiştii care suntem, Palatul din Cnossos azi este mai ales o construcţie a imaginaţiei;

Simona Grazia Dima, continuă incursiunea în lumea criticii, cu analiză personală, obiectivă, ca bisturiul de chirurg, deși se invocă mereu subiectivitatea criticului: Cred că la noi critica este o oglindă a societăţii, în sensul că ascunde

multă patimă, un fatal subiectivism, de care, ca de râie, nu putem scăpa; (...) Adevăratul critic nu urăşte. Este alb, transparent, curat, după fiecare lectură.(...)

Aparenta globalizare a informaţiei este de natura opiniei: ea aduce în faţă ceea ce-i convine şi obscurizează adesea ceea ce este de valoare, dar nu aparţine momentului. De ce? Pentru că îndărătul selecţiei se află tot oamenii.

Diana Vrabie- Proză scurtă pentru copii între tradiționalism și postmodernism, partea a doua. Incursiune de Istorie literară.

Tot la critică sub titlul Literatura de azi, Gânduri Răzlețe, Florin Dochia, fixează nuanțe în conceptul de postmodernism, de la rădacini la momentul actual, de la pionierii fenomenului, la cei care vor să-l tragă pe turta lor, asumându-și o paternitate nedeplină, după opinia autorului. Nu există cea mai valoroasă generaţie, poate exista cel mai valoros poet al unui moment de prezent sau de viitor.(...) Postmodernismul este o literatură a sfârşitu-lui, neîndoielnic. Un sfârşit pe care l-am depăşit deja, dar am ajuns altundeva, oare?

Foarte interesant punctul de vedere asupra internetului: Mulţi se „canonesc” să scrie literatură şi s-o publice pe internet! Ba chiar se laudă cu milioane de acces-ări/ lecturi! Canon, în sensul consacrat, nu maiexistă, după trecerea prin postmodernism. Scriitorul scăpase de canon înainte de apariţia şi extinderea Interne-tului (1994?). Canonul este lipsa de canon. 90%din ceea ce se pretinde literatură pe internet este subliteratură sau non-literatură. Multe spun aceste rânduri, mai ales cele de final. Sunt poate prea clare.

Un eseu, consistent ca apa grea  semnat de cel plecat dintre noi doctorul Mircea V. Homescu, UMORUL  LUI  IISUS.

Exegeză neo testamentară  care m-a dus cu gândul la cartea domnului Teodor Baconsky,  Râsul Patriarhilor. Dr Homescu face o acutalizare în  subtilitatea predicilor lui Iisus Hristos.

Proza este reprezentată în acest număr de Janine Vladislav, Când a început totul...?; Nina Elena Plopeanu, Șarpele; Iulian Moreanu, Penalty.

La rubrica recenzii și prezentări de carte semnează: Petre Isachi-Destinul Călărețului; Victor Cilinică- UN TECUCEAN LA PARIS- Scriitorul V. Ghica , tipărit de francezi; Stan Brebenel- VANITAS VANITANDUM, ET OMNIA VANITAS!; Ionel Popa- VINTILĂ HORIA-CAVALERUL RESEMNĂRII la timpul prezent;

Ion Roșioru- Un roman de zile mari ( Măștile exilului, Constantin Marcu);

Octavian Mihalcea- Seducție și evadare; Nicolae Ciobanu- „Alecsandri, băcăuanul”;

La Literatura Străină, Camelia Manuela Sava- O DOAMNĂ PENTRU NOBEL ;

Valeria Manta Tăicuțu- Amos Oz: Cinism și umor negru

Petrache Plopeanu – Auf Der Brücke, proză... savuros!

Rubrica de actualități literare este semnată de domnul Nicolai Tăicuțu

Spicuiri din  Raftul cu cărți: Adrian Munteanu-Fluturele din Fântână, edit. eLitera; Victoria Milescu- Cununa de flăcări, edit.eLitera; Melania Atanasiu Briciu-Eu sunt Spartacus, edit. Art book, Bacău; Marius Manta- Tată și fiu, edit. Vicovia, Bacău; Florentin Popescu- De patruzeci de ori în pagina- ntâia, edit. Rawes Coms; Iuliana Palodă Popescu- Cu privighetoarea pe umăr, edit.Tipo Moldova, Iași; Emil Niculescu- Vanitas Levantina, edit. Societatea Scriitorilor Militari, etc.

La Reviste Literare : Actualitatea literară, Lugoj: Argeș; ateneu; Bucovina literară; Bucureștiul literar și artistic; Cafeneaua literară, Pitești; Constelații diamantine,Craiova; Fereastra, Mizil; Helis, Slobozia; Litere, Târgoviște; Oglinda literară, Focșani; Plumb, Bacău; Pro seculum, Focșani; Scriptor, Iași; Sud, Bolintin Vale; Revista nouă, Câmpina; Urmuz, Câmpina; Vatra veche, Tg. Mureș.

Râmnic, Mon amour!... tableta de final a redactorului șef: Valeria Manta Tăicuțu. Suntem tot mai puţini.(...) Maternitatea încă nu s-a închis, nici n-a căpătat altă destinaţie, dar numărul nou-născuţilor nu mai este prilej de mândrie şi speranţă.Poate că de aceea, când mai întâlneşti pe străzi câte-o viitoare mămică, îţi vine să te pleci în faţa ei, cu respect şi cu duioşie, ca în faţa unei icoane. În parcul central nu prea mai vezi copii jucându-se, nici pe străzi zburdând nu-i mai vezi, n-au dispărut, nu încă, dar numărul lor scade şi tot scade,(...).

Până la următorul număr al revistei urez echipei redacționale, succes și sănătate!

Sănătate și cititorilor!

                                                           Teo Cabel