Prin dimineața unei muzici, Horia
Stoicanu, Editura Global, 2014, aruncă
parâma după o lungă călătorie, de o
viață, să descarce marfa, să elibereze cala, sufletul și conștiința.
O carte despre începutul muzicii folk. Fascinantă
pentru un adolescent, captivantă pentru un tânăr, cartea se extinde ca o
armonică, echivalând cu un raft de bibliotecă. O carte a copilăriei, într-un
București fabulos, plin de magia accesării realității din jur, o carte a
primilor muguri ai conștiinței printre rătăcirile vârstei. O carte a decelării
din acumulare a senzațiilor, a principiilor, a atitudinii.
O carte despre sinceritate, nu ca rol
coafat, jucat cu scopul de a fi aplaudat, ci o introspecție ale cărei concluzii
sunt utile și celorlalți. O carte despre o stare de fapt al unei societăți la
un moment dat, pe parcursul ei. Sensul vine și se infiltreză în realitate ca
apa în spațiile goale. O carte despre
alegerea criteriilor, asumarea lor și ducerea mai departe, prin a vorbi despre
ele, a le aduce în discuție.
O carte în căutarea echilibrului, oricât
de mult îl găsești, la un moment dat, oricând orice situație îl poate pune în
pericol. Echilibrul este o căutare permanentă pentru ființa vie, omul.
Titlurile capitolelor sunt ca în romanele
de aventuri, capă și spadă, vestul sălbatic: Când cățelandrii fac ochi; De ucenicie de politică și de debut; Eșecuri
, învățăminte, all the jazz;
Momentul de revelație vine de la un
cântec, de la semnificațiile subtile, se declanșează grila. Madama de pică se numeste melodia și, coautor fiind,
Horia Stoicanu ascunde subtilități în versuri. În cântec este vorba de „moartea
albă”.
Textul
lui Horia Stoicanu este viu, dacă ești atent îi auzi inima cum bate. Cartea nu
este voluminoasă, dar autorul parcă a comprimat atâtea sentimente, detalii
despre locuri, artiști, încât, după ce o termini simți că volumul ocupă un loc mult mai mare decât ai citit.
Copilăria este cuibarul unde își depune ouăle pasărea de aur. Din acest univers de București, banal
pentru mulți la vremea respectivă, Horia Stoicanu vine cu varianta sa,
personalizează, prin inocența copilăriei, apoi
cu efortul de a învăța zborul adolescenței, cu propriile aripi, cu demnitate,
nu oricum:
Nimeni
din ceata noastră nu își trâmbița sucesele amoroase, deși despre fete vorbeam
tot timpul.
Sau A
duce o viață în spirit rock-folk pretindea nu doar udătură, lecturi și muzică,
ci și și, un fel de a fi special, un eroism înțeles de fiecare autonom, fără
încercări de prozelitism.
Aplecarea spre literatură și cultura
muzicală le datorează tatălui. Prieten cu Cornel Coposu în tinerețe, posesor a trei licențe și un doctorat. Mergeau
împreună la Ateneu și la Operă. Poet, a lăsat Bibliotecii Academiei, în 1982, un
manuscris despre teoria protolatinității limbii române. Despărțirea părințior a
fost catastrofală pentru tânărul Horia, care s-a simțit carne vie. Nefericitul eveniment a fost sursa de mai târziu a
melodiei În sala pașilor pierduți.
Confesiunea directă este o trăsătură a unui
caracter deosebit. Sensibil, atent în jurul său, mereu gata sa prindă orice, să
nu-i scape nimic.
Prea
voinic nu eram, mulțumesc lui D-zeu pentru asta, căci firea mea nervoasă,
impulsivă și smucită mi-ar fi creat mari
necazuri, dacă aș fi avut ceva mușchi în plus. Am apelat deci la armele minții,
cu un succes acceptabil,după părerea mea, prea norocos după a altora.
Familia, mediul social, vecini, prieteni,
îl obligă să își formeze o grilă mai mult sau mai putin adecvată, dar pentru că
este a lui îi dă încredere.
Captivantă această istorie a muzicii
folk în România, abordată diacronic de autor, prin prisma sa, de trăitor și
cunoscător, atât a femomenului, de la mișcarea beat, la promotorii în
plan local, vorbește de toți
reprezentații mișcării folk: ante Cenaclul Flacăra, necontaminată de ispita
politicului și a propagandei/ apoi cea din timpul Cenaclului Flacăra, în acest
colț de Europă unde se ascultau topurile de muzică la Europa Liberă și la Vocea
Americii, chiar și de Cristian Pațurcă.
Interesantă atitudinea sa critică: la
adresa lui Hemingway, Wagner. Cunoaște poeții vremii, chiar pe Ion Nicolescu,
buzoianul rebel.
Referitor la generația actuală spune:...a moștenit din păcate forma coruptă a
genului, înglodată în sentimentalisme de sorginte slavă, fără detentă, fără
gustul luptei, fără dorința de libertate și
mândria rasei proprii. Adevărate vorbe, mai ales cele de la sfârșit.
Simbolul răzvrătirii, pletele, purtate
cu demnitate și stoicism sunt un subiect nelipsit.
Madama de pică este firul
argintiu, de control al cărții, dar plecarea sa de acasă cu toate peripețiile,
este bine susținută ca intrigă pe parcursul căreia amintirile se grupează și se
regrupează din mers. Sensul este întărit de mișcare. Călătoria, de inițiere,
mai mult sau mai puțin alegorică. Trenul este motivul, viața; vagoanele,
amintirile; experiențele, stațiile, obligația de a acționa pentru a supravietui
uneori. ...mergeam de-a dura între cer și
pământ, zgribulit amarnic, să aflu dacă lumea e bună sau e rea.
Toate
numele mari sunt aici, în carte, începând de la Mircea Vintilă ( și acum îl aud vreau un cal/ vreau un cal de rasă), Liviu Tudan, Doru Stănculescu,
Vali Sterian, Dan Aldea, Marcela Saftiuc, Dan Chebac, Adriana Aush, Adrian
Ivanițchi, Dorin Liviu Zaharia, Dan Vană, Ion Zubașcu, etc.
Cine nu știe află și ce este
meloverbul. Dă câteva
sfaturi de atitudine pe scenă.
A fi cantautor și a-ți cânta alții
piesele, fără sa-ți recunoască paternitatea, ar putea fi un handicap, dar
pentru Horia nu este. Dragostea lui de muzică este mai mare decât orgoliile
trecătoare după cum și concluzionează la sfârșitul cărții:
Aceasta
este și adevărata glorie a artei: a folosi semenilor fără vanitatea numelui.
Este un foarte bun povestitor. Are un
fel interesant si captivant de a-și țese textul, să nu se destrame.
Prin
dimineața unei muzici - o metaforă fără sfârșit. Începutul, dimineața, un
veșnic punct de unde îți revizuiești traseul. Repetarea dimineții este
câștigul vieții. Experiențele se
sedimentează și se diferențiază. Ca pietrele prețioase ale unui colier, amintirile
sau momentele importante sunt înșirate, într-un anume fel. Oricum le-ai privi
se prefigurează un sens. Când ajungi să tragi linie, cu detașare, cu
sinceritate, depășind motivele care „te ambalau” în tinerețe, maturitatea are
un cui al lui Pepelea bine înfipt...
Când argintiul tâmplelor nu este efectul vântului zadarnic.
Cartea, Prin dimineața unei muzici, ar fi fost bine să fie publicată la o
editură de top și în tiraj serios. Sunt
atâția tineri care vor să citească aceste lucruri si nu au de unde le lua.Să nu
mai vorbesc de nostalgicii folkului și rock-ului.
Teo Cabel
L-am cunoscut pe Horia Stoicanu, la
Râmnicu Sărat. De ziua sa editorul și poetul Constantin Marafet a invitat
cenacalul lui Daniel Vorona, de la București, pe noi, Cenaclul AntePortas, din Buzău și o
parte din poeții râmniceni. A venit la masa noastră și mi-a dat un CD cu muzica
sa, rugându-mă ca să-l multiplic si să-l dau si colegilor. L-am ascultat. Nu am simțiti gustul de Cireșe amare, ci bucurie și
recunoștință pentru cadou.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu