Cenaclul AntePortas, Casa de cultură a Sindicatelor, Buzău-20.09.2014
Cenaclul AntePortas și-a reluat după o
scurtă vacanță întâlnirile.
În premieră s-a citit proză,fără tentă
eseistică.
Alexandru Bolache, după poezie, debutează în proză cu Cireșe amare.
Textul, o reluare a unei lucrări mai
vechi, este povestea a doi adolescenți puși în situația să constate că în viață nu poți face oricând
ce vrei, în anumite stadii, mai ales depinzând de alte persoane, ex.părinți.
Discuția despre despărțire nu poate fi ocolită și, de multe ori, la asemenea
vârste sunt oporutnități pe care nu le poți refuza, dacă ești un copil docil.
Începutul este sub influența poeticului:„ păduri
mirifice năluci tremurânde”, „Umbrele serii alergau într-o tăcere de cristal”. Abia după
primul fragment tonul se echilibrează
și se poate spune că ar fi fost bun și
de teatru foarte scurt.
Cei doi nu ajung să se despartă; un
accident scoate viața fetei de pe lista
celor vii. Cezar trăiește mai departe. Cum? Nu ni se spune. Apare în partea a
doua, edil al unui oraș, purtând cu el, ca un blestem, acel dialog neterminat în amintirea căruia
ridică o mică statuie.
Finalul
este o concluzie existențială a unui om pentru care cireșele niciodată
nu vor mai fi dulci, doar amare.
Interesante au fost discuțiile pe marginea
textului. Interesante și dezinhibate au fost comentariile tinerilor, prin asta
înțelegând liceeni prezenți, Dinu Petruț, Sabina Râmbeț, Nicolae Alexandra, Zaharia Mălina, și a studentei la litere, Laura Cozma.
Alte comentarii: Laurențiu Belizan a
făcut o interpreatre ezoterică, pe tema paradisului pierdut, cireșele fiind
„fructul interzis”.
Mariana Cabel „Începutul este aproape pueril, contrastând cu restul”
Gina Zaharia a mers pe axa premoniție -
reîncarnare, sensibilizată de ideea întoarcerii în altă viață ca pescăruș, a
fetei, Ana Maria.
Mihaela Roxana Boboc: „Echilibrul planurilor reiese din contrastul
personajelor. Cireașa este simbolul simplității.”
Valentin Tufan: Titlul surprinde mâna destinului. Versurile din text pot fi folosite ca
motto: „Ne-mparte Domnul
toate pe din două/ câtă dulceață e, atât venin/ câte gunoaie sunt atâta rouă/
astăzi bobocul și apoi un spin...”
Odată spartă ghiața, în ceea ce privește
proza, trag concluzia că tot poezia este mai bine reprezentată în cenaclul
AntePortas, deși sincer ar fi de dorit un echilibru. Alexandru Bolache are ce
scrie și de unde extrage ceea ce trebuie
pentru o literatură bună. Omogenitatea și claritatea sunt aspecte de neocolit.
Succes!
AntePortas
poze-Mihaela Roxana Bobobc
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu