marți, 8 iulie 2014

Poezie - Teo Cabel



În biblioteca vieții
Am găsit volume cu foile goale

Le vântură vântul
Nimeni nu va mai scrie pe ele
Albul lor apasă ca un bloc de marmură
În care zace un David nesculptat

Un zeu anonim mă trage de mânecă
I-am permis să existe și nu îi jertfesc  nimic
Golgota mea încă o car cu roaba

Peste foi  date la topit
Arahnida  întinde repede lacomă de literă o pânză
Albul îl spulberă
Avalanșă rece ca sucul de soc scos din frigider

Îmi adun toate imaginile rămase orfane
În oglinzi tulburate de coada somnului akedic
Și mă semnez
Cine?

3 comentarii :

  1. ploile ce cad noaptea sunt mute.........de ce/! pentru ca,dormind,nimeni nu le asculta soaptele...........dar.......dimineata cand deschidem fereastra.........ne invaluie prospetimea ce au lasat-o in urma...........SPERANTA,CA NU VOM UITA .........CINE SUNTEM.

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi place construcția foarte exactă a poemului. Nimic în plus, totul e rostuit cu siguranță academică. Transmiți și lași să transmiți altele, ceea ce e bine pentru cel care citește. P.S. O surpriză aici în Grecia să citesc un poem care amintește de legenda Arahnidei (cea care a mâniat zeițele prin măiestria țesutului pânzei, dacă nu mă înșel).

    RăspundețiȘtergere
  3. O poezie interesanta. Placuta ochiului si mintii. Atrage si te pune pe ganduri... Scrisa cu imaginatie si talent.
    De la David la akedic via arahnida!!!

    RăspundețiȘtergere