În biblioteca vieții
Am găsit volume cu foile goale
Le vântură vântul
Nimeni nu va mai scrie pe ele
Albul lor apasă ca un bloc de marmură
În care zace un David nesculptat
Un zeu anonim mă trage de mânecă
I-am permis să existe și nu îi jertfesc nimic
Golgota mea încă o car cu roaba
Peste foi date la
topit
Arahnida
întinde repede lacomă de literă o pânză
Albul îl spulberă
Avalanșă rece ca sucul de soc scos din frigider
Îmi adun toate imaginile rămase orfane
În oglinzi tulburate de coada somnului akedic
Și mă semnez
Cine?
ploile ce cad noaptea sunt mute.........de ce/! pentru ca,dormind,nimeni nu le asculta soaptele...........dar.......dimineata cand deschidem fereastra.........ne invaluie prospetimea ce au lasat-o in urma...........SPERANTA,CA NU VOM UITA .........CINE SUNTEM.
RăspundețiȘtergereÎmi place construcția foarte exactă a poemului. Nimic în plus, totul e rostuit cu siguranță academică. Transmiți și lași să transmiți altele, ceea ce e bine pentru cel care citește. P.S. O surpriză aici în Grecia să citesc un poem care amintește de legenda Arahnidei (cea care a mâniat zeițele prin măiestria țesutului pânzei, dacă nu mă înșel).
RăspundețiȘtergereO poezie interesanta. Placuta ochiului si mintii. Atrage si te pune pe ganduri... Scrisa cu imaginatie si talent.
RăspundețiȘtergereDe la David la akedic via arahnida!!!