LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!

ÎN FOȘNETUL FRUNZEI DE STEJAR

Un cerb semeț, cu ochii  plini de munți

(bate toaca, pe Ceahlău)

Ridică maiestos din corn,

Să-nalțe cerul cu o palmă.

Dinspre câmpie,

Vultur, în zbor de întâlnire,

Sub a timpului năframă

Glisează veacurile în privire:

Câmpul,  mai duduie... galopul cailor.

Rugăciuni fierbinti

Piroane în poarta timpului,

Tăișul de granit  al scrutării,

Oțelul săbiei semănând speranța în ogorul  veacurilor.

Duruitoarea, ison de vecenie.

Cerbul pășește  podul ochilor, întins de vultur:

Dunărea , Oltul , Prutul și Siretul, Jiul, Mureșul și Crișul

Munții, câmpiile, înaltul și hăul, 

În freamăt ca frunzișul...

Până-și închide luna pleoapa

Și apoi iar... duruitoarea rostogolește zorii.

În raza soarelui se ascute cornul cerbului;

Mai jos, se umbresc, crucile date cu var.

În brazi se odihnește luna,

Ctitoria bătrânului  zimbru.

Din chitară, se-ncropește tinereții arvuna,

Escaladarea pe versanți, spre dimineață

Când se stinge feștila, ramâne istoria-ntr-un timbru.

În nopțile de vară, sub grinda de fum  înegrită,

Bătrânul cronicar trăgea să nu moară,

Printre cuvintele neterminate.

Gândul său, ostoit la sfințirea izvorului,

S-a vindecat de tăcere în strigăt

În țara lui taica  Nicoară.

Când merele încep să dea în copt

Lupul aleargă-ntins la Kogaion,

Vestește zimbrului, de Sfântul Petru

Îl așteaptă cerbul, pe Toaca, pe Ceahlău,

Să mai ridice cerul cu o palmă

Peste a veacului năframă.

Cabel Ștefan Teodor