Comete -Ștefan Teodor Cabel - poezie

Se-apleacă salcia-nserării

Pe malul pașilor flămânzi

Mă regăsesc în umbra toamnei

Ochii tăi blânzi.

Mă trag la mal, sfidând vâltoarea,

Pe țărmul nopții luminat

Doar de bătaia ceasului,

Pe trupul tău… înfiorat.

Comete –mbătrânite vin,

Din rătăciri la tine-n palmă,

Și luminează mângâierea

Veghind tăcerea să n-adoarmă.

Secundele  se fac pătrate,

Adorm îmbrățișate-n noi,

Și se trezesc speriate-n zori;

Când ne privim, suntem iar… doi.

Ștefan Teodor Cabel