luni, 18 noiembrie 2013

Teo Cabel, lector - SEDINŢA CENACLULUI „ANTE PORTAS”



         
În cea de-a șasea sedință a cenaclului Ante Portas a citit din poezile sale Teo Cabel.
Au comentat după lectură: Dumitru  Dănăilă, Teo Cabel este cel mai de seamă reprezentant al celor care vin din urmă. Chiar dacă cenaclul nu se îmbogățește momentan numeric, se îmbogățește în esența lui literară;
Tudor Cicu: Teo a fost remarcat de Marin Ifrim. Azi avem lângă noi un poet care nu urcă treaptă cu treaptă, ci câte două, trei odată.  Am urmărit din umbră ce se petrece la cenaclu, pe blogul lui Teo, pe Facebook, în presa online. Buzăul nu a mai avut de mult o astfel de manifestare culturală. Din Poezia Eu sunt…copacul, am zis eu că lipsește poetul. Felia de viață…este altceva. Anatomia unei bucurii recomand a fi pusă la dospit;
Marin Ifrim: Stau și mă gândesc la această sintagmă: cei care vin din urmă. Aşa zicem noi, dar corect este cei care vin din viitor. Afirmarea de astăzi a unui poet este mult mai corectă față de cum era în alte vremuri, când partidul avea un rol important în promovarea poetului. Internetul oferă această posibilitate de a te face cunoscut fără a fi cenzurat. Teo are un mare avantaj: poate sintetiza versurile. Este compact.  Prefer poezia lui scurtă. Unele versuri sunt sclipitoare. Are și momente de retorică, poate fac parte din tehnica sa.
Laurențiu Belizan: Poezia lui Teo Cabel este pătrunsă de spiritualitate. Pe de o parte se vede lectura anterioară, pe de alta, sensibilitatea.  Poezia sa are energie ludică, îndeamnă cititorul să participe. Are forța imaginativă de a crea scenarii cu final surprinzător. Argumente pozitive: Din fiecare iubire  rămâne o clipă,/ floare de in pe albul de ie (Ce mult te iubesc); Vârful coasei/ dă cep, /mustul verdelui (La coasă). Farmecul poeziei se bazează pe o logică internă. La Teo, uneori rămâne într-o tentă clasică în calea sa spre modernitate. Un fel de romantism care-l trage înapoi.
Valentin Tufan:Observ în poezia citită o multitudine de metafore si imagini cromatice, la care și cititorul trebuie să participe. În Felie de viață se observă impactul cu cotidianul.
Alexandru Bolache: Îl cunosc pe Teo de treizeci de ani. De  la poezia adolescentină scrisă în liceu, a trecut la poezia contemporană. Teo este un căutător, fiind mereu în cătarea variantelor care să îl definească mai bine ca poet.
Laura Cozma: Poezia lui Teo Cabel atrage cititorul prin tablourile pe care le creează.
Gina Zaharia: Apreciez înființarea acestui cenaclu. Pe Teo Cabel l-am cunoscut pe internet. Am fost apoi la lansarea volumului său Merg mai departe.  Mi-a plăcut Întâlnire neașteptată.
Mihaela Roxana Boboc: Prima dată l-am citit pe blogul lui Marin Ifrim. Apoi am început să-l urmăresc, văzându-i progresele. Ca pictor, mi-a atras atenția partea vizuală. Creează imagini foarte plastice, bine conturate.
Mariana Cabel, remarcată de Tudor Cicu și de Dumitru Dănăilă pentru poeziile postate  pe internet,  si-a explicat tendința: dacă trăiești cu poetul, te porţi ca poetul. Ovidiu Damian Cabel i-a facut să zâmbească pe cenacliști prin capacitatea de a vorbi dezinvolt și chiar să emită opinie critică la vârsta de nouă ani.
Următoarea sesiune va avea loc pe 30 noiembrie, ora 11. Va citi Gina Zaharia.
                                                                                                                      Ante Portas
   
Poze Teo Cabel                                                                                                                 

   










            
Poze Laura Cozma:




                                                                   

10 comentarii :

  1. ,,Teo Cabel este cu adevărat un vizionar. O persoană capabilă să comunice mai presus de a simţi.
    Poezia lui este o simfonie complexă, prin care se aud valurile mării, cutremurele pământului, vuietele aerului şi flăcările focului.
    Este un înger cu aripile frânte, care şi-a găsit vocea inimii printr-o armonie de sunete, exprimate în cuvinte.
    Iar cuvintele lui sunt strigate din toţi plămânii, către cei care vor să îl asculte.
    Păcat de cei surzi cu sufletul... ''
    Petruţ Dinu

    RăspundețiȘtergere
  2. Teo Cabel se joacă frumos cu cernelurile, le aruncă pe simezele unei lumi în care evadarea poate fi un artificiu foarte simplu. De fapt, poezia îi este hrană. Împarte cu drag, în stânga și-n dreapta și își desenează poteci prin sufletul stâncilor ori al mărilor pentru a face din acestea oaza sufletului.
    L-am cunoscut pe Teo Cabel pe internet, apoi la lansarea cărții sale „Merg mai departe”. Am văzut în el poetul care respiră poezie. Scrie pentru că fiecare clipă prinde aripi şi devine un punct de izbândă spre înălţimi, scrie pentru ca înserarea să nu devină sclavul timpului său şi o îngenunchează între pereţi de lut, bine modelaţi, scrie pentru că izvorul cu nuanţe angelice trece prin poarta sa, cu mult har…
    Stă de vorbă cu călătorii deloc întâmplători şi îşi înmănunchează poeziile într-un crez, astfel încât cuvintele scânteiază pe fiecare dintre zodii, locul său este oriunde găseşte malul, podurile pot fi întinse instantaneu, cu broderii cu tot. Până şi deşerturile îşi aşază masa pentru a-i oferi poetului confortul unui gol şoptit, pe care acesta să-l umple cu rouă şi sare deopotrivă, apoi cu rădăcini de cântec, fie singuratic ori pe tonuri de voci, dar la fel de primitor ca metropolele cu trimitere pe filele de suflet.
    Cititorule, dacă te pierzi prin labirintul străzilor cu poezii, nu ai cum să te rătăceşti! Te vei întoarce instantaneu şi vei măsura paşii pe care au trecut razele din sufletul poetului. Vei fi martorul stărilor culese din fiecare şoaptă, ca o binecuvântare divină.
    Admiraţie, Teo Cabel!
    Gina Zaharia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „De fapt, poezia îi este hrană” Așa este Gina! Sper să nu rămână doar pentru mine, dar dacă place celor tineri ca Petruț Dinu... trag o speranță că sunt pe drum, nu contează unde sau cât de departe.

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitări, Teo Cabel! Poezia nu are de ce să stea în faţa porţilor, ea trece totdeauna prin ele cu eleganţă şi forţă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Așa este Daniela Șontică, poezia trece; Cenaclul, însă, rămâne într-o permanentă cautare, pentru a înțelege mai bine circulația vieții literare de ambele părți ale porților. Rămâne în afara porților, pentru a rămâne un punct fierbinte de atracție, pentru că, multe lucruri odată ajunse în interior se banalizează.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cenaclurile sunt, de fapt, foarte bune, adună oamenii într-un gând şi îi trimite mai frumoşi în literatură. Succes tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  7. Daniela! Aceste amintiri vor rămâne. Cei care participă la asrfel de manifestări, n-au cum să uite! Speranţa mea e ca tinerii să afle de acest cenaclu... cu ei, mergem mai departe. Noi, cei menţionaţi, aici, de Teo, suntem deja amintiri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnul Cicu are dreptate! Cenaclul este pentru cei care trebuie sa vină.

      Ștergere