Pojarul frunzelor,boala contagioasă a lui octombrie,
asociere temporală cu
vinul fiert,
strănutul sau febra prozodiei.
În scolastica lirismului
mai bântuie toamne romantice,
(cine le-a adus de la gară?)
Norii cenușii, azi,
chiar nu plâng,
copacii nu își scutură idilele de vară deși
în parc frunzele se aștern
straturi straturi, ca amintirile...
bătaia vântului le răscolește.
Liceeni se îmbrățișează:
exercițiu de aplicare al principiului
vaselor comunicante.
Valsul cromatic,
vernisaj la galeria retina,
profilaxie antinevrotică.
Frunzele se aștern straturi straturi
ca amintirile,
răscolite de vânt.
Teo Cabel
cam descriptiv si melancolic, dar e o pictură a sufletului romantic bantuit de toamnele de octombrie împojărate...bravo!
RăspundețiȘtergereS.M.C.
Imaginea toamnei: în parcuri, printre straturile de frunze căzute, în mustării, la vernisaj... este! Lipseşte (doar) din viaţa omului de rând, deşi liceenii se îmbrăţişează după principiul Hidrotehnicii. Unde e, însă, toamna din viaţa poetului? Vezi? De asta, îţi reproşează comentatorul de dinainte... acel "descriptivism" prea repede fixat, în tabloul toamnei. Dă-i şi Toamnei, fiinţa ei, haina ei rimbaudiană, eseniană, maiakovskiană... nu numai bacoviană şi tomaziană!
RăspundețiȘtergere