Poetul ieși la poartă.
Îl strigase o țărancă
Trăgea un vapor, în praful
uliții, de toartă.
Abia îl șterse de Atlantic cu paie,
Ca pe un miel, ud, când iese din oaie,
Îl curăță de scoici și de
pește
Se minuna poetul, cum
ochiul țărăncii,
De bucurie strălucea
Și se freca sănătos pe dește.
Se umplea ochiul poetului
de flux,
Doar megalitice se iveau,
Pietre cu suflet de țăran,
Din potop
Strălucind sub stele
Castor și Polux.
Bade, zice muierea
Cu obrajul roș și sâni
pietroși
Cu mâna în aer,
Torcând timpul din caier,
Ce noimă are vaporul pe
muntele ăsta?
Știu că ți-e drag!
Din tinerețe, când scriai
povestea
Pe Marea Nordului, fără
bătrânețe
Mergând ca Ulise prin lume
Să nu-ți calce moartea pe
urme.
Proba
logosului, Marie,
Zice bărbosul deșirând
Ghemuri de versuri în gând
Mă urmărește peste tot pe
unde-i om
Pe pământ! Hai în curte,
să-ți dau o rachie
Ești harnică și inimoasă, mi-ai
spus de aseară
Azi ai treabă la coasă,
N-are cine să-ți găteze
otava la vite
Bărbatul tău, fierbe-și
creierii în deșert, la termite,
Cu viața, în spatele
țevii de pușcă,
Ce copii frumoși aveți,
și-i subțire
Ca firul de la vipușcă.
Măria scăpă o lacrimă ca
un bolovan,
Luă în brațe poetul,
Bău rachia și plecă,
Spre deal, cu pasul greu
de viață,
Așa cum merge un muntean.
Teo Cabel 12.08.2012
Dedicată poetului Ion
Gheorghe
frumos! cuvintele își aleg poetul!
RăspundețiȘtergereIMI PLACE CUM EXPRIMA POETUL VIATA LA TARA SI CUM O TRANSPUNE IN ADEVARUL ZILELOR NOASTRE TRISTE IN URMA GUVERNARII OAMENILOR DE CATRE OAMENI !!!
RăspundețiȘtergere