sâmbătă, 31 august 2013

Copilul și toamna




 Pentru pragmaticii mileniului
nu mai există anotimpuri
peste toate istoriile pline de sânge
se construiesc poduri către mall-uri
intrați și uitați...vă!

Mesaje  subliminale
cangrenează eu-rile
într-un network  cu aparență de amfiteatru.
Parfumul de libertate
un ștreang lung
se întinde ca o ceață
microfonul
la care se așteaptă hitul magic...  contaminat.

Politicianul nu a uitat de albă ca zăpada
se uită în oglindă
răspunsul nu-l mulțumește
piticilor li se dă rețeta zilei
se compensează doar negarea
ca un vânt
învolburând petițiile
ca să fie totul simplu
se trage apa.


La colțul străzii
însuși colțul murmură ca un chibiț
târâie-ți existența prin bolovanii
râsului fără noimă
dărâmă arcada curcubeului
fii mândru ca o arahnidă
învelind pământul cu hlamida ta
Nu știi de unde vii
dar ai curajul orb al iadului
disperat la vederea icoanei


 Copilul se minuna de verdele
ultimei zi de august.
Muncitorii de la salubritate
adunau frunzele  îngălbenite pe o folie
Ia uite tată
adună frunzele
să nu mai știe toamna
pe unde a lăsat semn
să se întoarcă.
Tatăl l-a privit
cu o lacrimă în colțul existenței
l-a mângâiat cu mâna dreaptă
pe creștet
și a zis ca pe o rugăciune
Poezia încă nu a murit.

Teo Cabel

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu