Pentru
pragmaticii mileniului
nu
mai există anotimpuri
peste
toate istoriile pline de sânge
se
construiesc poduri către mall-uri
intrați
și uitați...vă!
Mesaje
subliminale
cangrenează
eu-rile
într-un
network cu aparență de amfiteatru.
Parfumul
de libertate
un
ștreang lung
se
întinde ca o ceață
microfonul
la
care se așteaptă hitul magic... contaminat.
Politicianul
nu a uitat de albă ca zăpada
se
uită în oglindă
răspunsul
nu-l mulțumește
piticilor
li se dă rețeta zilei
se
compensează doar negarea
ca un vânt
învolburând petițiile
ca
să fie totul simplu
se
trage apa.
La
colțul străzii
însuși
colțul murmură ca un chibiț
târâie-ți
existența prin bolovanii
râsului
fără noimă
dărâmă
arcada curcubeului
fii
mândru ca o arahnidă
învelind
pământul cu hlamida ta
Nu
știi de unde vii
dar
ai curajul orb al iadului
disperat
la vederea icoanei
Copilul
se minuna de verdele
ultimei
zi de august.
Muncitorii
de la salubritate
adunau
frunzele îngălbenite pe o folie
Ia
uite tată
adună
frunzele
să
nu mai știe toamna
pe
unde a lăsat semn
să
se întoarcă.
Tatăl
l-a privit
cu
o lacrimă în colțul existenței
l-a
mângâiat cu mâna dreaptă
pe
creștet
și
a zis ca pe o rugăciune
Poezia
încă nu a murit.
Teo Cabel
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu