În ultimii zece ani, ca urmare a exploziei internetului, au
apărut și în România multe site-uri de literatură, comunități online în care
poți publica, critica, participa la forumuri culturale. Din păcate, ele sunt
eclectice, difuze în ce privește perspectivele, un amalgam din care o persoană
bine intenționată, iubitoare de frumos, pleacă de multe ori cu un gust amar. Un
cenaclu adevărat, cu acel contact direct între oameni, în care poți simți
charisma cuiva, în care talentul se cizelează cu polemici cordiale, acel grup
deschis, neîncastrat în autarhii, dedicat, în care poți interacționa, creator
de atmosferă, de emulație, este cel mai bun soft întru creație.
În ultima vreme, au apărut în Buzău mulți tineri care scriu
literatură. Unii dintre ei au publicat deja, au primit și premii. Succesul e
greu de cuantificat, de multe ori înșelător, demotivant. Dincolo de orice, este
important să simți scrisul ca o dorință de împlinire, de căutare a frumosului,
a sensului vieții. Avem nevoie de un cenaclu în Buzău, în buna tradiție a celor
care au fost, pentru că acest talent care mustește are nevoie de critică dar și
de confirmări, de întâlniri care să ne îmbogățească, de brainstorming dar și de
soulstorming cultural, dacă-mi este
permis jocul de cuvinte. Mă bucură foarte mult, că Teo Cabel mi-a propus să fim
alături la clădirea acestui plăpând
edificiu. Pentru că este la curent cu ce se întâmplă în aria noastră culturală,
pentru că este un altruist, are spirit critic cu papile gustative din ce în ce
mai rafinate, pentru că nu se dă bătut niciodată, pentru că a scris deja două
cărți și are multe de spus.
Nu dorim să înființăm curente literare, primim pe oricine
își dorește cu adevărat să se bucure întru literatură. Știm că nu va ușor, că
vanitățile sunt parte a firii umane. Modernitatea sub toate formele ei, mai
mult sau mai puțin experimentale, își are rădăcinile în illo tempore, în pământul
arid al Eladei sau în apele mâloase ale Nilului, pe colinele Romei, în aerul
tare al nopților din Serampore, precum un copac cu vârful în jos, care pleacă
din cer. Vom face și desface cuvinte, într-un cerc din care, într-o zi, sunt
sigur că vor ieși cărți, precum covoarele plutitoare din poveștile cu Aladin.
Laurențiu
Belizan
Felicitari pentru initiativa, era timpul!
RăspundețiȘtergereSucces si realizari cat mai imbelsugate!
Da, era! Mulțumim!
RăspundețiȘtergereSucces și dumneavostră!
Și pe când invitațiile să participăm și noi, cu charisma noastră?...(cât despre felicitări, eu cred că trebuie spus mult mai mult: bravo! în sfârșit1 ecce homo! ecce homines!)
RăspundețiȘtergereInvitații? Oricine este binevenit!
RăspundețiȘtergereGrupulRA-LIBRIS este alaturi mai ales ca sunt multi tineri care doresc sa participe la cenacluri pentru a „fura” din experienta consacratilor...
RăspundețiȘtergereDomnule Marian Rădulescu, grupul Ra-Libris putea să înființeze un cenaclu până acum. Nu dorim să fim remorcați de nimeni. Când o să avem nevoie de ajutor o să vă invităm. După cum ați văzut, încă de la constituire, am avut lângă noi cenacliști vechi, actual membrii USR. Mulțumim pentru intenție!
RăspundețiȘtergereCultura buzoiana este una mozaicata, insa cu deplina responsabilitate pentru cele pe care le voi afirma, marturisesc in urma unor experiente personale ca rare au fost ocaziile in care am bagat de seama ca micile grupari literare pot fi de fapt autorii unor traditii intr-un sens autentic in dimensiunea dialogului literar. De aceea, am toata increderea ca obiectivele Cenaclului Ante portes sunt departe de retorica obisnuita a forurilor literare. Multi tineri insa sunt autonomi si fac din asta o politica de tip cultural vitaminizata. Cenaclurile presupun argumentare si gandire critica, judecati estetice si axiologice si multa franchete. Onestitate intelectuala: de asta sigur nu va duce lipsa proiectul dvs, si constat asta prin prisma resurselor umane de care dispuneti. Mult succes! Per aspera ad astra :)
RăspundețiȘtergereMulțumim, Oana Camelia Șerban, pentru urări! Te așteptăm !
Ștergere*Ante Portas
RăspundețiȘtergere