Toţi se tem să nu
ajungă primii şi de aceea întârzie toţi (Într-un fel, manierele balului sunt
nerozii politice adaptate). Sunt oameni care rămân permanent tineri, în vreme
ce alţii nu au fost tineri niciodată. Aceştia din urmă au întârziat la
lucrurile primare, la firescul naturii lor, şi au trecut direct la cumpătare şi
conştiinţă. Cei dintâi, veşnicii copii, sunt cei care îşi alocă prea multă
îngăduinţă şi prea puţină ruşine. Adunaţi la un loc, actorii aceştia servesc
şotronului politic, jocului de-o şchioapă al societăţii. Psihologic, copiii se
despart de clişee când vine vorba de stadiile formării conştiinţei morale.
Pentru adulţii veşnic infanţi, cred că procesul a înlemnit undeva între bine şi
rău, rost pentru întreaga gâlceavă politică.
Uneori, imaginaţia e un patos politic, iar cei mici nu
duc lipsă de asta. Trist este că prin cei mici se înţeleg doar oamenii mici, prin
trufia şi obedienţa lor, prin partizanatele prelungi şi gândirea amorţită în
tipare. Citeam deunăzi jurnalul lui Tolstoi. De bună seamă, e o slovă de viaţă
plină de dionisiac şi apolinic, dar nu această observaţie este menirea amendamentului
de mai devreme. Într-o notă de subsol, găsesc scris:
„Mi-e lene să gândesc şi să mă mai conving de ceva. În
aceeaşi măsură, mă simt obosit pentru a-mi alătura alte convingeri aşa încât
păstrez tot ce am” (Jurnalul, Lev Tolstoi, Editura Fundaţiei Culturale Ideea
Europeană, p. 110).
Acesta este un Tolstoi de tinereţe, de la 20 martie 1852.
Să am pardon, dar decupat din context, francul discurs, odată aruncat în
conştiinţa unui politician de secol XXI, e mai mult decât nimerit. E o boală
morală cu orgolii virulente şi tremur, iar într-un fel, meschină. Pariez că cel
puţin la începutul carierei, jumătate dintre politicieni se amăgesc cu gândul
că nu s-au născut să fie aidoma altora. Nu-i nimic, himere materializate
pozitiv, în sensul acesta, hrănesc şi artiştii, scriitorii, oamenii de cultură.
Numai că rareori particularitatea este creativă în dimensiunea politică, cel
puţin în spiritul contemporaneităţii.
Dincolo de capitalismul care a suplinit tehnologic
„osteneala” oamenilor şi prea puţin „suferinţa lor”, noua epocă a consimţit şi
creativitatea „adăugată”, cu precădere în plan politic. S-au creat oameni,
tipologii cioplite neuniform, chipurile- caractere, prea puţin ivite astăzi
decât în pretinsele parade morale cu iz de sensibilizare socială: „1. tipul
savantului, 2. Tipul orgoliosului, 3. Al profitorului, 4. Al conservatorului
credincios, 5. Tipul chefliului, 6. Al banditului în limitele admise, 7. Dincolo
de limitele admise, 8. Al omului drept, dar înşelat, 9. Al scriitorului iubitor
de glorie, 10. Al socialistului revoluţionar, 11. Al curajosului hazliu, 12. Al
creştinului total, 13. Al lupătorului, 14. ...”- toate, a la Tolstoi.
Adevărul e că dacă politica ar fi un tolstoism, toţi am
fi izbăviţi, de vreme ce pe măsură ce s-a îngroşa rivalitatea dintre dorinţă şi
putinţă, dintre cele bune şi cele pieritoare moral, tot atât ar creşte
conştiinţa. Politic, creaţia şi conformismul sunt, deopotrivă, probleme de
conştiinţă.
De aceea, „dimineaţa m-am plimbat şi m-am gândit că e
timpul să mă las de scris pentru „surzii” culţi. Trebuie scris pentru grande monde- pentru popor”.
Sursa: http://adevarul.ro/news/politica/mi-e-lene-gandesc-mai-conving-ceva-imaginar-politic-1_51fbe9f1c7b855ff569c1223/index.html
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu