Volumul de debut al vasluianului Cornelius Drăgan, „Mușcătura fluturelui japonez” într-adevăr, este o mușcătură estetică inedită în arealul poetic, depresiv de multe ori, din cauza gratiilor vieții, poate exagerat doar pentru a crea sau a continua un trend.
Poezia caută și indică o altă trasă în raportul om-literatură. Omul regăsește bucăți din sine într-o oglindă pe care cotidianul o acoperea ca o perdea, pe care poetul a dat-o la o parte, atât cât trebuie, dar găsește și prospețimea nuanțelor ca factor de identitate a autorului.
din volum:
subterfugiu însăși
chipul de pasăre
tu ești fata din centrul
A.D.N.-ului meu
mă orbești
rana adâncă
indică dragoste
te voi pierde
pasăre, tu
ești menită să zbori
nu pot decât
să uit că exist.
( I. Acoustic)
viața-i grea
berea curge la Phoenix -
prilej de vorbă
numai unu-i Costică
Șchiopu' cu durere-n
suflet și miros
de garsonieră
proaspăt vopsită
eu stau pe gard
privesc nestingherit
frânturi din oraș
(II. Acustic)
[ noi]* când ne întâlnim
nu ne salutăm deloc
suntem ca două umbre
care-și împart egal ținutul
când plouă eu mă culc
pe partea de Nord
tu cast îmi pregătești
așternutul apoi
dezbrac restul de
trup de la tine
* a se citi în DO grav
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu