Cetăţeanul zero din ţara de săpun - Costel Suditu

Sunt cetăţeanul zero din ţara de săpun

bogatul fără pernă săracul vilei turn

sfios pe de o parte că-i peticul curat

prea amărît de altfel că-i mic prea-plinul sac

sătul de-atîta bine acrit sever de flori

nesăturat pe drept de zeci şi zeci de sori

rîd pipăit sub soare de gînduri în armuri

şi plîng voind culoare din ce nu pot să fur

Sunt cetăţeanul zero din ţara de săpun

ce-n dinţi ascute cuie şi arde fără fum

silit a spune fix pe-o margine de frunză

că nu mai are limbă şi mintea-i e confuză

nu pot şopti o vorbă nu pot gîndi un plan

mă-ndeamnă pală uşa ce dă înspre tavan

boltit şi plin de ciucuri şi parcă legănînd

cadrave mici de stele-ngropate de curînd

căci lumea este plină cu regi şi prinţi şi feţi

ce flutură coroane şi-şi pun la epoleţi

baloane de săpun din pulbere de ochi

şi lacrimi confiate din două-n două gropi

dar mîndru sunt vă spun că e cea mai curată

ţară de pe lume doar că nu e aflată

unde tăranul ară şi cu neruşinare

merge printre oameni cu praful pe picioare

cu-atît de mult săpun în ţara asta bulă

în care toată lumea e proastă şi credulă

ce riscă să se spargă pe alte braţe deci

ca cetăţeanul zero întreb de vrei să pleci

te-ai îndura de munţii şi codrii de săpun

de bătătura veche în care plînge-un prun

de cei care cerşesc să prindă-o zi de alta

de cel care-ţi răspunde cu numai mama tata

iar dacă da să-mi spui tu cu ce număr eşti

să-ţi spun la rîndul meu dacă să te opreşti.