luni, 26 mai 2014

PREMIERI ŞI… „EXTRACŢII FĂRĂ ANESTEZIE”




Cenaclul AntePortas


 Premierile Concursului de creație pentru elevi „Constantin Petcu”, ediția a XV-a, s-au desfășurat sâmbătă, 24.05.2014, la Casa de cultură a sindicatelor, la Cenaclul AntePortas, precedate de lansarea cărții Extracții fără anestezie de Ghorghe Oncioiu. La ora tradițională a cenaclului, 11, sala era plină. Marin Ifrim a urat, din partea Casei de cultură a sindicatelor, bun venit invitaților, a făcut o scurtă prezentare a activității cenaclului în cadrul instituției gazdă şi a anunţat că o mare parte a activităților ce se desfășurau în acest locaș de cultură vor avea loc de acum înainte în cadrul cenaclului. A amintit apoi de Antologia Pași în cetate, în care semnează membri ai cenaclului. Despre cartea domnului doctor Gh. Oncioiu au vorbit Teo Cabel: Cartea este o reactualizare a atmosferei din instituțiile vremurilor de curând apuse. Umorul, apărut din situații spontane, alternează cu situațiile tensionate, la fel de spontane sau unele bine chibzuite de personajele principale. Dumitru Negoiță: Domnul Oncioiu este un profesionist nu doar ca specialitate medicală, ci și ca autor. Din contextul cărții se observă o lume împărțită în trei: lumea medicală, lumea politică a vremii şi cea a pacienţilor unui cabinet de stomatologie. Dumitru Dănăilă a făcut o paralelă doctor-scriitor, subliniind calitatea umorului, fluenţa textului, mânuirea dibace a dialogului. Coleg de breaslă cu autorul, dr. Valeriu Bistriceanu a spus: Sunt prezențe incontestabile în literatură a medicilor: Tolstoi, Thomas Mann, Vasile Voiculescu și azi, între noi, Gheorghe Oncioiu. Medicul și scriitorul au un obiectiv unic: omul. Autorul Extracțiilor fără anestezie se poate spune că are o operă, având un loc în galeria scriitorilor buzoieni medici, între care Constantinescu, Bâltea, Aldea... Viorel Frâncu: Este o carte foarte bună. Folosește toate tipurile comicului: de situație, de limbaj, prin numele personajelor: Fofileanu, Cântărețu, Călărețu, Mălâiu. Ar fi interesantă o carte în care ar aborda situații din perioada postdecembristă. Aurel Ganea: O să vorbesc de calitatea și abilitățile lui Ghe. Oncioiu de rebusist. Acest lucru deloc de neglijat a avut un rol important în formarea stilului de scris al acestuia. 
Ștefan Dima: Realitatea este fântâna din care scoate literatura. Autorul despre sine: Nu oricine ține în mână ceva de scris se poate numi scriitor, și mă refer la mine. A continuat apoi parafrazând un pictor: În viitor nu vor mai fi pictori, ci creatori de tablouri. Tot astfel, astăzi nu aveți în față un scriitor, ci un tip care scrie. Tudor Cicu, în cronica pe care mi-a făcut-o și care a fost postată de Marin Ifrim pe Cartelul Metaforelor, a spus că scriitura mea seamănă cu o piesă de teatru. Aș fi vrut să fie o piesă de teatru. 
         Înainte de a începe premierea elevilor desemnați, am semnalat publicarea în Revista Singur, de la Tîrgoviște, condusă de Ștefan Doru Dăncuș, a unor texte semnate Dana Bițeanu și Valentin Tufan. În iarnă au apărut poezii semnate Mariana Cabel, colaborarea cu revista amintită dorindu-se a fi de lungă durată și să-i cuprindă pe toţi membrii cenaclului.

Laurențiu Belizan, secretar al cenaclului AntePortas, a înmânat premiul oferit de canaclu elevei Anca Lascu, de la Colegiul „Al Vlahuță”, activă în cenaclul condus de prof. dr. Camelia Manuela Sava. Marin Ifrim a înmânat celelalte premii, constând în bani, diplome și cărți:
*Premiul Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău: Laura Cozma, Colegiul Tehnologic ”C. Nenițescu” și Lavinia Lazăr, Școala Gimnazială ”C. Giurescu” Chiojdu
*Premiul ”George Vioreanu”: Dana Georgiana Bițeanu, Grupul Școlar ”Grigore C. Moisil”
* Premiul Asociației Culturale ”Renașterea Buzoiană”: Antonescu Andreea, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și Chiș Antonia, Școala Gimnazială ”C. Giurescu” Chiojdu
* Premiul ”Gheorghe Ene”: Bucur Antonio, Școala Gimnazială ”Ion Creangă
* Premiul Special ”Constantin Petcu”: Vlăscianu Daria, Școala Gimnazială ”Ion Creangă”
* Premiul Revistei online ”Cartelul metaforelor”: Tânjală Maria, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”
* Premiul Revistei ”Renașterea Culturală”: Anghel Livia-Elena, Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Ștefan Dima, consecvent unei vechi inițiative, a transformat-o în tradiție şi a înmânat Premiul „Stefan Dima” elevei Stoica Ștefania, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”
Doctorul Valeriu Bistriceanu, președintele Fundației Academice „V.Voiculescu” a înmânat premiile fundaţiei elevelor : Andreea Iasogeanu, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și Firan Ruxandra, Școala Gimnazială ”C. Giurescu” Chiojdu.
S-au înmânat diplome profesorilor care susțin și  îndrumă elevii premiați: Mihaela Camelia Sava, Rm. Sărat, Colegoiul Național „Al. Vlahuță”, Negoiță Luiza Magdalena, Sc. Gen. „Constantin Giurescu”, Chiojdu și Pleșea Maria Monalisa, Președintele Centrului Cultural Francofon Buzău, Colegiul „Mihai Eminescu”.
Au primit diplome și cărți membrii cenaclului AntePortas.
Domnul Grigore Stelian, președintele juriului, a subliniat tendința tinerilor de a cauta modele; unul dintre acestea ar fi autorul cărții lansate. Un alt model doctorul Valeriu Bistriceanu susține descoperirea tinerilor talentați și promovarea lor prin concursul național „Vasile Voiculescu- Arc de suflet peste timp” pe care-l organizează de cincisprezece ediții, cea de-a XVI-a ediție fiind foarte aproape de start.
La sfârșitul evenimentului dr. Gheorghe Oncioiu a dat autografe.
                                                                                                                                             Teo Cabel 


Poze Teo Cabel






                                                                         









Poze Mihaela Roxana Boboc













Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu