vineri, 21 martie 2014

La multi ani dragi colegi întru poezie: autori, cititori și ucenici (așa ca mine)! Un cadou Teo Cabel - Poetul



Poetul nu e  preșul
Pe  care
Călcâiele cuvintelor
Își șterg sensuri  nici de ele
Înțelese.

Poetul  vorbește cu
Viermii ființei
Îi  învață să facă salturi mortale
În zbor le cresc aripi
Și încep să ardă pe cerul metaforei
Stele nechezătoare.

Poetul este mereu înfometat
Nici moartea nu-i ține de foame
Nici cerul cu spuma lui de aștri în cafeaua nopții

Iubirea stă cu ochii pe el 
Poetul  îi cere câte o bucățică din carnea ei
Ea îi dă…  
Și foamea lui e tot mai mare.


 Teo Cabel

7 comentarii :

  1. Parcă mă văd la grătar așteptând bucata ce mi se cuvine, firește, împărțită de gazdă. aia cu stelele nechezătoare m-a dat pe spate, frate! Mi-ai inoculat ideea că, sunt la acest festin poetic, iar calul meu e furios pe bucata de carne la grătar de nechează într-una. De ziua Poeziei, prin acest poem suplu și direct, ne-ai aruncat mănușa. O vom scoate și noi, cumva! Să fii iubit, și cu multe "inspirațiuni", vorba junimiștilor de odinioară.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici moartea nu-i ține de foame/...Iubirea stă cu ochii pe el /Poetul îi cere câte o bucățică din carnea ei/
    Ea îi dă… /Și foamea lui e tot mai mare.Frumoasă descriere a stării de atemporalitate a poetului,a foamei
    lui de dragoste.Felicitări maestre .

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poetul
    e veșnic flămând,
    de dragoste, cer și Cuvânt,
    de-abisuri și stele inerte,
    de gânduri adesea incerte...

    Poetul
    e veșnic flămând
    de mierea din miez de Cuvânt,
    de fierea ce-o simte curgând
    în noaptea și-n zorii din gând.

    Poetul
    e veșnic flămând,
    și-o foame astrală-l apasă,
    visează, cu ochii deschiși,
    o foame ce-l poartă spre acasă.

    Poetul
    e veșnic flămând,
    de-l vezi, îl poftește la masă!
    Promite-i că-l duci în Cuvânt –
    acolo se simte ACASĂ!

    LA MULȚI ANI, DE ZIUA POEZIEI!

    Gheorghe A. STROIA

    RăspundețiȘtergere
  5. Poetul e cel care zboară uimit de zborul lui, care iubește, uimit de beatitudinea iubirii, poetul e viață și moarte, el trăiește dincolo de orizont, prin cei care îi vor citi rândurile, deși nu-l vor înțelege.
    Mulțumim, Teo, că ne amintești cât de fragili suntem, că trebuie să iubim frumosul! Felicitări!
    Camelia Sava

    RăspundețiȘtergere