Vederi de la bunica

Într-un tabloul,  uneori,

se învârte un fus.

Firul urcă munții  prezentului

dincolo, în copilărie

pe un drum de piatră coboară bunica.

Fântâna din ochi se umple.

Mă întreb

cum găsește calea

prin atâtea zile-nghesuite

ca un raft de cărți într-un sac?!

Are într-un zâmbet

mai multă bucurie

decât toată amărăciunea lumii.

Eu nu eram acasă, când a plecat

dincolo de munții prezentului,

Când s-a deschis o cărare în flacăra lumânării.

Se-ntoarce, uneori,

Se uită de la poartă peste gard.

casa freamătă ca un murg  abătut, 
perdeaua amintirilor flutură.

                                                                       Teo Cabel